News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Din cei 4.638 tineri elevi ce au fost înscrişi pentru susţinerea examenului de bacalaureat, în judeţul Arad, un număr de 2.968 nu au promovat acest examen în această sesiune de vară.

Cauzele le-am sintetizat în ceea ce noi am numit, pentru această sesiune de bacalaureat, examen portocaliu – examen ratat.

Dar dezastrul portocaliu continuă! Iată de ce: în conformitate cu legislaţia muncii şi protecţiei sociale, toţi absolvenţii, adică şi cei 2.968 de “căzuţi” la bac, pot beneficia de asistenţă socială, din partea statului OBLIGATORIE, pe perioadă de 6 luni, în cuantum de 250 lei pentru fiecare persoană. Un simplu calcul ne arată că numai în Arad, pentru cei 2.968 de viitori asistenţi sociali, statul, adică noi contribuabilul onest, va plăti, pentru cele 6 luni de asistare, suma de 4.452.000 lei, adică peste 1 milion de euro! De unde aceşti bani… neprogramaţi la buget, d-nule Seculici, d-nule Falcă, d-nule Ioţcu, d-nule Funeriu?

Dar, ŢARA nu are 8 regiuni şi 2 judeţe (Harghita şi Covasna). Ţara are 41 judeţe + Municipiul Bucureşti, ori extrapolând suma de la Arad, suma ce va fi cheltuită pentru aceşti nefericiţi elevi, constatăm că guvernul BOC, va trebui să scoată, tot din buzunarele românilor, suma de 45-50 milioane de euro!

Suntem conduşi de un partid portocaliu PD-L, atât de incompetent încât, până şi un banal examen de bacalaureat produce pagube bugetare. Să fie o tehnică a PD-Lului de a alunga aceşti tineri din ŢARĂ, pentru aşi face o soartă mai bună? Sperăm ca la “examenul politic” din 2012, PD-Lul arădean şi naţional să “cadă” cu brio, iar noua administraţie a PNL + PC + PSD să rezolve, inclusiv problemele din învăţământ.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *