News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

JANDARMII ARADENI AU APLICAT PESTE 40 DE SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE, SAPTAMANA TRECUTA JANDARMII ARADENI AU APLICAT PESTE 40 DE SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE, SAPTAMANA TRECUTA
Please follow and like us:
Pin Share

În perioada 21 – 27 septembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat, în zona de competență, misiuni ce au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe timpul misiunilor, jandarmii arădeni au aplicat 41 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 16950 lei. Au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 2607 lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru săvârșirea de fapte de cerșetorie, fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, adresare de injurii și expresii jignitoare, participare efectivă la scandal în locuri publice, pentru lăsarea fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri și pentru alte fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială. Au mai fost aplicate sancțiuni pentru comerț ilicit, pentru contravenții săvârșite în domeniul piscicol și în domeniul silvic.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *