News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Duminică, 23 octombrie a.c., un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, a fost solicitat de două ori să intervină pentru soluţionarea unor cazuri de furt din acelaşi supermarket de pe strada Banu Mărăcine din municipiul Arad.

Cele două cazuri, ce au avut loc la ora 15.30 respectiv 17.00, au fost aproape identice. În ambele situaţii au fost sustrase de pe raft, de la raionul cu produse cosmetice, trei respectiv patru flacoane cu şampon, de aceeaşi firmă, de câte 750 ml fiecare. Persoanele care au sustras produsele, au fost observate prin intermediul camerelor de supraveghere, în timp ce le ascundeau în îmbrăcăminte. Au încercat să treacă de casele de marcat, fără a plăti însă au fost opriţi de agenţii de pază.

Mai citeste si:  Peste 8000 de incaltaminte au fost confiscate de politistii din Pecica

Jandarmii le-au întocmit celor doi, Mihail C. şi Ruse T., actele premergătoare, în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”. Dosarele urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Produsele sustrase au fost restituite reprezentantului supermarketului, prejudiciul fiind recuperat integral.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *