News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Judeţul Arad are oficial peste 13.000 de şomeri, realitatea este însă cu totul alta numărul persoanelor fără slujbă fiind mai are cu câteva zeci de procente. „Numărul real al persoanelor care nu au un loc de muncă este mai mare cu 30 – 40%. Este vorba despre şomeri care nu mai sunt înregistraţi în evidenţele agenţiei”, a declarat Horia Ocolocean, directorul adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad.
La finele lunii mai, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad erau înscrişi 13.426 de şomeri, mai puţin cu 755 faţă de luna anterioară. Datele statistice araă că din totalul numărului de şomeri, 5.895 sunt femei iar 6.885 provin din mediul urban şi 6.541 provin din mediu rural. „Observăm că rămân preponderente categoriile greu încadrabile pe piaţa muncii, respectiv şomeri peste 50 de ani: 3961 de persoane”, se arată într-un comunicat de presă remis de AJOFM Arad.
Rata şomajului a fost la data de 31 mai de 6,25% faţă de 6,61% cât era valoarea acesteia pentru luna aprilie, aceasta din urmă fiind cea mai mare valoare a ratei şomajului înregistrată în ultimii ani. Totuşi, faţă de celelalte judeţe, Aradul continuă să se evidenţieze ca zonă cu rată scăzută a şomajului, situându-se în statisticile Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de muncă privind rata şomajului pe luna aprilie printre judeţele cu valoarea ratei şomajului sub media pe ţară care la 30 aprilie era de 8.07%.
Pecica are sute de localnici fără loc de muncă
Dintre oraşele judeţului, cel mai mare număr de şomeri se înregistrează în Pecica 548, Chişineu-Criş 386 şi Curtici 355. În mediul rural localitatea cu cel mai mare număr de şomeri este Mişca (330), urmată fiind de Sintea Mare cu 256 de şomeri, Secusigiu cu 255 şi Macea cu 248.
Peste 1.100 de şomeri cu studii superioare
Din cei peste 13.000 de şomeri 1.145 au studii superioare, 2.235 liceu de specialitate, 433 liceu teoretic, 188 şcoală postliceală, 2.414 şcoală profesională, 96 şcoală de maiştri, 81 învăţământ complet de ucenici, 3.765 şcoală generală, 1.17 şcoală generală incompletă iar 1.707 sunt fără studii.(news-ar.eu)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *