News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Deputata Claudia Boghicevi consideră că, prin ieşirile sale interne şi internaţionale, actuala opoziţie subminează poziţia României, aducându-i grave prejudicii de imagine, care s-ar putea muta şi într-un context concret, prin scăderea încrederii partenerilor străini.

„Actuala opoziţie s-a reunit fără nicio idee constructivă, fără un program doctrinar, iar principalul scop nu e înlăturarea actualei puteri, după cum demagogic anunţă peste tot, la Bruxelles sau la Bucureşti, ci accederea la putere. Înlăturarea actualei majorităţi parlamentare şi forţarea alegerilor anticipate este doar instrumentul prin care USL, o alianţă de de stânga-centru-dreapta, vrea să ajungă la Putere”, afirmă Claudia Boghicevici.

Pentru a descrie ciudata alianţă, care întruneşte partide total opuse doctrinar, deputata arădeană îi citează pe liberalii germani, care sunt contrariaţi de „alianţa «extrem de fragilă»,existand riscul ca înţelegerile încheiate în spatele uşilor închise să nu fie respectate”, după cum arată un raport al Fundaţiei Friedrich Naumann. Această fundaţie este considerată barometrul liberalilor germani.

„În setea sa de putere, Crin Antonescu, liderul PNL, a călcat în picioare tot ceea ce înseamnă iniţialele PNL. Actuala formaţiune a lui Antonescu nu mai e nici partid, ci

d oar o remorcă a PSD, nu mai are nici filonul naţionalist, deoarece are acţiuni profund antiromâneşti, precum recenta delaţiune a României la Bruxelles, iar componenta liberală a abandonat-o de mult, asociindu-se cu «comunismul cu faţă umană» promovat de Ion Iliescu şi continuat de Năstase şi, mai apoi, Ponta”, a concluzionat Claudia Boghicevici.

Mai citeste si:  Ionel Ciupe critica cheltuielile alesilor CJA cu combustibilii auto

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *