News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

LOGAN, DUSTER SI SANDERO, IN TOPUL CELOR MAI BINE VANDUTE MASINI IN RUSIA LOGAN, DUSTER SI SANDERO, IN TOPUL CELOR MAI BINE VANDUTE MASINI IN RUSIA

Logan, Duster și Sandero s-au situat, în august, în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, conform datelor publicate de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme și vehicule comerciale au înregistrat un declin de 19,4%, transmite Reuters.

Luna trecută, pe primul loc în topul celor mai bine vândute mașini în Rusia s-a situat modelul Solaris, de la Hyundai (cu 10.581 de unități), urmat de Lada Granta (cu 9.070 de unități), fabricat de AvtoVAZ. Pe locurile patru și cinci se aflau Duster și Logan, cu 3.654 de unități, și, respectiv, 3.496 de vehicule, în timp ce locul 11 a fost ocupat de Sandero, cu 2.452 de vehicule.

Mai citeste si:  ROMÂNIA OCUPĂ LOCUL 18 ÎN EUROPA DUPĂ NUMĂRUL AUTOTURISMELOR NOI ÎNMATRICULATE ÎN PRIMELE PATRU LUNI, CU 36.272 UNITĂȚI, ÎN CREȘTERE CU 25%

Duster, Logan și Sandero sunt fabricate de Renault.

Vânzările de mașini și vehicule comerciale ușoare au scăzut în luna august cu 19,4% pe piața rusă, a opta lună de declin, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia și a deprecierii rublei, a anunțat Association of European Businesses. În iulie, s-a înregistrat un recul de 27,5%. Luna trecută, au fost vândute în Rusia 138.670 mașini și vehicule comerciale ușoare, față de 172.018 în august 2014.

În perioada ianuarie — august 2015, vânzările de mașini și vehicule comerciale ușoare au scăzut cu 33,5%, la 1,05 milioane de vehicule.

În primele opt luni din acest an, în topul celor mai bine vândute 25 de mașini în Rusia s-a situat Lada Granta (cu 81.748 unități), fabricat de AvtoVAZ, urmat de modelul Solaris de la Hyundai (cu 74.534 unități). Pe locurile patru și șase se află Logan și Duster, cu 427.702 unități, și, respectiv, 26.834 de vehicule, în timp ce locul 13 a fost ocupat de Sandero, cu 18.927 vehicule.

Mai citeste si:  CATE TONE DE MOLUSTE A EXPORTAT ROMANIA!

Piața auto din Rusia trece prin momente dificile și va înregistra anul acesta un declin al vânzărilor de 30%, a avertizat recent Marcus Osegowitsch, șeful subsidiarei ruse a Volkswagen (VW).

‘Previziunile Association of European Businesses (AEB) privind o scădere de 25% a livrărilor pe piața rusă sunt optimiste. Va fi mult mai rău. În primele cinci luni ale anului, s-a înregistrat un recul de 38-40%, dar acest ritm nu va continua, iar declinul anual va fi în jur de 30%’, a afirmat Osegowitsch.

Livrările auto s-ar putea contracta anul acesta cu 25%, la 1,89 milioane de unități, după un declin de 10% în 2014, conform estimărilor AEB. Declinul economiei și deprecierea rublei au determinat producătorii auto să-și reducă producția, să ofere reduceri sau să scadă prețurile.

Mai citeste si:  Presedintele CJA, Nicolae Iotcu, practica un comision de 2% spaga

Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Sursa: agerpres.ro

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *