News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Lufthansa elimină gustările gratuite pentru pasagerii de la clasa economy Lufthansa elimină gustările gratuite pentru pasagerii de la clasa economy
Please follow and like us:
Pin Share

Compania aeriană germană Lufthansa a decis să reducă costurile, pentru a face faţă impactului pandemiei de COVID-19, anunţând marţi că va înceta să mai ofere gustări gratuite pentru pasagerii de la clasa economy, începând din primăvara lui 2021, transmite Reuters.

În paralel, Lufthansa şi subsidiarele sale, Eurowings, Swiss, Austrian şi Brussels Airlines, au decis să reducă numărul zborurilor, flotele şi personalul, în condiţiile în care călătoriile cu avionul nu sunt aşteptate să revină la nivelul de dinaintea pandemiei până în 2025.

„Actuala noastră ofertă de gustări la clasa economy nu se ridică întotdeauna la aşteptările clienţilor noştri”, a declarat Christina Foerster, membru în Consiliul de Administraţie al Lufthansa.

În schimb, Lufthansa şi subsidiarele sale vor introduce o nouă gamă de alimente şi băuturi care vor putea fi cumpărate pe zborurile pe distanţe scurte şi medii. Prima companie din cadrul grupului care va lansa noua ofertă va fi Austrian Airlines, urmată de Swiss şi Lufthansa. De asemenea, Lufthansa şi Swiss vor oferi pasagerilor o sticlă gratuită de apă.

Pasagerii companiilor aeriene low-cost Ryanair şi Eurowings plătesc de mult timp pentru gustările şi băuturile lor. AGERPRES

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *