News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

MAI MULTI SOFERI S-AU ALES CU DOSAR PENAL PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC MAI MULTI SOFERI S-AU ALES CU DOSAR PENAL PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

În cadrul activităților desfășurate în ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri au  depistat mai mulți participanți la trafic care sunt suspectați că au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, polițiștii au depistat în trafic, pe str N.Titulescu din municipiul Arad, o femeie de 31 de ani, din orașul Pâncota, în timp ce conducea  un autoturism marca Peugeot. În cadrul verificărilor efectuate, s-a stabilit că numarul de înmatriculare al autovehiculului este expirat din data de 16.04.2016.

Polițiștii de la Postul de poliție Dorobanți au depistat în trafic, pe raza localității Dorobanți, un bărbat de 46 de ani, din comuna Ghioroc, care se afla la volanul  unui autoturism marca Fiat și care fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că are o imbibație alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor legale, acesta  a fost condus la Spitalul Clinic Județean Arad în vederea recoltării de  probe  biologice de sânge pentru stabilirea cu exectitate a nivelului alcoolemiei.

Mai citeste si:  UN AUTOTURISM FURAT DIN ITALIA A FOST DEPISTAT LA FRONTIERA NADLAC

Și polițiștii de la Postul de poliție Tauț au depistat, pe DC 61/A, în localitatea Nadăș, un bărbat din Dorohoi, care conducea un motoscuter neînmatriculat și fără  să dețină permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.

Polițiștii de la Secția 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 29 de ani, din Vărșand care conducea un autoturism marca Seat Ibiza fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie, iar la Târnova, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ineu, au depistat un tânăr de 19 ani, care a condus un autoturism marca Audi A3 neînmatriculat.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Mai citeste si:  TREI BARBATI S-AU ALES CU DOSAR PENAL PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *