News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

presedintele CJA Nicolae Iotcu in vizita de lucru la spitalul judetean

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad va primi echipamente pentru dotarea a trei secţii, Unitate Primire Urgenţe (UPU), Anestezie Terapie Intensivă (ATI) şi Cardiologie. Aceste dotări urmăresc creşterea calităţii actului medical în intervenţiile de urgenţă. Cele mai importante aparate pe care le va primi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă sunt un electrocardiograf, două seturi de resuscitare, două laringoscoape (UPU), 5 monitoare de supraveghere a stării pacientului şi o staţie centrală de monitorizare (ATI) cât şi un monitor de supraveghere a stării pacientului (Cardiologie).

„Modernizarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad trebuie să se desfăşoare pe toate palierele, ca infrastructură, aparatură medicală şi resursă umană. Colaborarea cu Ministerul şi cu instrumentele de finanţare internaţională, prin care cele trei secţii vitale ale Spitalului arădean au fost dotate cu aparatură, vin în completarea eforturilor administraţiei judeţene de a oferi arădenilor un act medical, competent profesional şi performant”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Mai citeste si:  PRIMARUL GHEORGHE FALCA AR PUTEA FI PUS SUB ACUZARE DE PROCURORII DNA PENTRU CONFLICT DE INTERESE. CE RISCA EDILUL

Aceste dotări sunt incluse în cadrul Proiectului „Reforma Sistemului Sanitar – faza a doua”, Componenta „Servicii Medicale de Urgenţă”. Proiectul este finanţat de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *