News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Deputatul arădean PSD Ciprian Luca lansează membrilor PDL îndemnul la trezire, precum s-a întâmplat în cazul judecătorilor Curții Constituționale.

“Atitudinea magistraților Curții Constituționale față de subiectul comasării alegerilor demonstrează verticalitate din partea acestora. Sper că decizia nu are nimic de-a face cu oportunismul, date fiind manifestările din stradă, ci că demonstreză  “trezirea” judecătorilor față de abuzurile impuse de la Cotroceni. Mă bucur că în sfârșit reprezentanții Curții au avut curajul de a se împotrivi deciziei lui Traian Băsescu și au ținut cont de dreptate și nicidecum de dorința personală a unei grupări politice, aflate vremelnic la Putere”, apreciază deputatul Ciprian Luca.

Era timpul ca în judecata magistraților Curții să primeze dreptatea și nu interesele unei grupări politice preocupate doar de îmbogățirea peste noapte.  Spun asta pentru că nu o dată am luat atitudine față de modul subiectiv în care erau date deciziile Curții,   mulți  magistrați fiind susținuți în funcții de partidul de guvernământ, tocmai pentru ca Traian Băsescu să își poată în acest mod  “asigura spatele” măsurilor luate abuziv. Evenimentul de astăzi poate fi considerat un succes! O învingere, din partea dreptății, a abuzurilor PDL-iste.

E timpul ca și colegii din PDL să se trezească, să realizeze că mulți dintre ei sunt niște simple marionete în mâna șefului statului, interesat doar de distrugere. Privind spre atitudinea Curții Constituționale, fac un apel către ei, să se trezească. Să nu se mai lase manipulați și să conștentizeze răul  care, cu mâna lor, este făcut poporului nostru și implicit familiilor și mai ales copiilor noștri.

Cunosc îndeaproape mulți colegi parlamentari (și nu numai), membri PDL,  saturați de mizeriile care se întâmplă în interiorul partidului, de dicutatura lui Traian Băsescu! Același lucru se întâmplă și la Arad, aici fiind vorba despre o dictatură a lui Falcă. El este cel care “taie și spânzurăîn interiorul partidului și ceilalți nu își permit să crântească în fața lui. De aceea revin și spun că e  timpul să vă treziți. Nu vă mai lăsați manipulați de acești oameni cu suflet hain, interesați doar de îmbogățire pe spatele atâtor milioane de oameni care nu au bani să își cumpere o pâine. Gândiți-vă la părinții voștri care s-au ales cu pensiile tăiate, la părinții voștri care pot ajunge în spitale și trebuie să își cumpere orice medicament din prorpiul buzunar pentru că sistemul de sănătate este falimentat. Uitați-vă în jur și realizați abuzurile acestor oameni dominați de răutate și aveți curajul de a vă opune lor. Doar așa putem salva România, doar așa ne putem salva viitorul”, susține deputatul Ciprian Luca.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *