News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad


În lipsă de preocupare, opoziția din Arad emite zilnic, uneori chiar cu repetiţie, comunicate de presă „justițiare”, cu un ton defetist, chiar catastrofal. Liderii săi se răcoresc prin cafenele și de acolo critică tot ce se întâmplă, pe cei care muncesc pentru orașul și județul Arad, fie ei reprezentanţi ai administrației locale, fie a celei centrale, Parlament şi Guvern.
Înțelegem frustrarea celor din opoziție când orașul se schimbă în bine sub privirile lor. Nu le este ușor să accepte, în calitate de opozanți (deși ca arădeni ar trebui să îi încânte, dar se pare că nu vor să manifeste conștiința apartenenței la această comunitate) că Aradul va fi în curând canalizat aproape integral, că se muncește într-un ritm alert pentru obiective care vor spori confortul arădenilor, că în curând se va putea circula pe autostrada Arad-Timișoara, că vom inaugura noul pod peste Mureș sau că orașul va avea o infrastructură de transport în comun la nivel european. Opoziția nu este parte a acestui progres, nu îl înțelege și nu îl dorește. I se opune, căci evaluează lucrările din punct de vedere electoral. Se simte tulburată, amenințată de faptul că ele avansează și că arădenii sunt mulțumiți. Opoziția și-ar dori un Arad ca pe vremea sa, incolor, inodor și insipid, care să nu evolueze, și unde retorica populistă, ticluită prin cafenele, să aibă succes.
Opoziția acuză PDL de „spălarea creierelor” arădenilor. Facem o precizare: PDL nu spală creierele arădenilor, ci mizeria pe care actuala opoziție a lăsat-o în urma sa, pe plan național, după guvernarea clientelară PSD-PNL. Nu este însă ușor, și asta se resimte și pe plan local. De trei ani muncim împreună cu românii pentru echilibrarea bugetului pe care incompetența PSD-PNL l-a secătuit, generând concedieri masive, tăieri salariale, scumpiri. Concubinajul PSD-PNL a lăsat în urmă un dezastru. Considerăm că este profund jignitor să afirmi că populația, care duce greul crizei generate de incompetența PSD-PNL, ar avea creierul spălat, pentru că este responsabilă și se implică pentru orașul, pentru județul, pentru țara sa. Dacă opoziția se raportează la locuitorii acestui municipiu, ai județului, ca la o masă de manevră fără discernământ, noi nu o facem și îi spunem public: rușine!
Pentru noi, arădenii sunt comunitatea în care trăim și pentru care muncim, ei sunt motivul pentru care ne-am angajat în politică și le cerem reprezentanților noștri de la București responsabilitate și performanță. Respectăm arădenii, chiar dacă opoziția, în disperarea de cauză, îi jignește. PDL a reușit împreună cu arădenii, pentru Arad, realizarea
unor obiective de infrastructură la care opoziția nici nu îndrăznea să viseze pe vremea când avea primar și majoritate în Consiliul Local. Iar pe plan național, împreună cu românii, PDL a echilibrat țara, cu foarte mari eforturi, cu foarte mari sacrificii, dar a echilibrat-o! Ceea ce PSD și PNL nu apreciază, pentru că le este tot mai evident că românii de bun simț și cerebrali îi vor meține în continuare pe tușe, în opoziție, să facă politica de cafenea la care se pricep atât de bine. (cpmunicat PDL Arad)

Mai citeste si:  PC s-a organizat local, mai ramane judetul

bmxro

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *