News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ORASUL BULGARESC CARE A INTERZIS PURTAREA VALULUI ISLAMIC IN PUBLIC ORASUL BULGARESC CARE A INTERZIS PURTAREA VALULUI ISLAMIC IN PUBLIC

Acesta este primul oraş din Bulgaria care a luat astfel de măsuri.

Oraşul bulgăresc Pazardjik – locuit de un număr mare de romi adepţi ai unei forme ultraconservatoare a islamului – a interzis purtarea vălului islamic în locuri publice

Consiliul municipal din Pazardjik a adoptat interdicţia privind purtarea vălului în clădiri administrative, şcoli, magazine şi pe stradă.

Consiliul a decis că hijabul împiedică identificarea femeilor. Amenzi care pornesc de la 300 de leva (în jur de 150 de euro) vor fi aplicate pentru prima încălcare a prevederii, urmând ca, în cazul repetării acesteia, amenda să fie de 1.000 de leva (circa 500 de euro).

Comunitatea musulmană din Bulgaria formează 13% din populaţia de 7,4 milioane de persoane. Femeile musulmane din Bulgaria poartă un batic tradiţional pentru a-şi acoperi părul, însă în ultima vreme, femeile rome din Pazardjik au început să poarte burka. Minoritatea romă musulmană din Pazardjik este adepta Wahhabismului – o formă fundamentalistă a Islamului originară din Arabia Saudită, care este acuzată că a inspirat Statul Islamic

Mai citeste si:  REMEDII NATURISTE PENTRU DURERILE DE SPATE

13 lideri spirituali ai comunităţii din Pazardjik sunt în prezent daţi în judecată pentru predicarea ideologiei extremiste şi pentru că ajută oamenii să se alăture Statului Islamic. Imamul autoproclamat Ahmed Moussa Ahmed a fost condamnat la doi ani de închisoare în 2015, pentru declanşarea urii pe motive religioase.

Partidul Frontul Patriotic, din coaliţia de guvernământ, a propus recent o interdicţie privind purtarea vălului islamic în Bulgaria, cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.500 de leva (100 şi 750 de euro). Proiectul de lege, care urmează să fie votat, prevede şi pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani şi amenzi de până la 5.000 de leva (2.500 de euro) pentru persoanele care îndeamnă la purtarea hijabului. Recent, Franţa şi Belgia au interzis purtarea vălului islamic în public.

Mai citeste si:  ELEVII OLIMPICI CARE IAU PREMII VOR PRIMI MAI MULTI BANI

 

Sursa: descopera.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *