News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

BASCHET. Kara Trutnov – BC ICIM Arad 82-76 în finala Ligii Central Europene. Oficialii de la BC ICIM au încercat prin toate mijloacele să câştige trofeul Ligii Centrale Europene, însă baschetul i-a pedepsit.

Liga Europei Centrale, o competiţie nerecunoscută oficial de FIBA (după cum a declarat recent şi fosta mare jucătoare a Aradului, Diana Ciupe-Pop, acum legitimată la Wasserburg), întrecere pe care adversarele au tratat-o, de regulă, cu rezerve şi junioare, a devenit principalul obiectiv al oficialilor de la BC ICIM, care în absenţa unei strategii şi a reînvierii baschetului la Târgovişte, s-au văzut în imposibilitatea de a câştiga vreun trofeu pe plan naţional. Astfel, fără mutări spectaculoase în această iarnă, cuplul Dan Moraru (preşedinte – antrenor) şi Marcel Urban (manager) a găsit de cuviinţă să fenteze sportul, realizând în „interes naţional” o mişcare lipsită de fair-play: transferul de la CSM Târgovişte a două jucătoare de certă valoare, americanca Givens şi Cristina Ciocan, care să joace la ICIM doar în turneul final de la Wasserburg, iar apoi să se reîntoarcă, prin extra-transfer, la Târgovişte. După ce le-a ieşit „pasienţa” în semifinala cu CSM Satu Mare (scor 72-62), meci în care cele două „straniere” au marcat 35 de puncte şi au reuşit 22 de recuperări, ultimul act din Germania le-a dat o palmă morală celor care au condus „selecţionata”, echipa din oraşul nostru cedând cu 76-82 în finala cu Kara Trutnov (Cehia). Din păcate, sportul nu i-a pedepsit doar pe oficialii arădeni, ci şi pe jucătoarele aflate sub culoriile Aradului, care s-au văzut, printre altele, cu schemele date peste cap de mutările (ne)inspirate ale cuplului Urban – Moraru. În concluzie, după absenţa din finala Cupei României, BC ICIM a mai ratat un trofeu al acestui sezon, iar în campionat lucrurile nu se văd prea roz de pe poziţia a patra. Referitor la campionat, ICIM va juca mâine (ora 18.30) restanţa de la Târgovişte, una în care, conform înţelegerii, Givens şi Ciocan, vor întoarce armele.

În finala mică a Turneului Final Four, jucată tot duminică, formaţia CSM Satu Marea a învins echipa gazdă, TSV Wasserburg, după prelungiri, scor 87-86 (46-37, 72-72), cucerind medalia de bronz. În semifinalele de sâmbătă, ICIM Arad a eliminat formaţia CSM Satu Mare, scor 72-62 (33-35), iar Kara Trutnov (Cehia) a trecut de formaţia TSV Wasserburg, cu 84-61 (39-39).

Din 2008, de când a fost fondată Liga Europei Centrale, câştigătoarele sunt Slavia Banska Bystrica (Slovacia, 2008), UKF Nitra (Slovacia, 2009), Kara Trutnov (Cehia, 2010) şi ICIM Arad (2011). (sportbonus.info)

Givens în „5”-ul turneului

Americanca Chrissy Givens, care în acest sezon apără culorile cluburilor din Arad şi Târgovişte, a fost aleasă în cinciul Final Four-ului de la Târgovişte. Alături de cea mai bună jucătoare a Diviziei A, au mai fost alese: Brittainey Raven (Wasserburg), Darina Misurova (Trutnov), Claudia Pop (Satu Mare) şi Iva Komzikova (Trutnov). Trofeul Most Valuable Player (MVP) la primit Darina Misurova (Trutnov).

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *