News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Peste 500 de misiuni executate de jandarmii arădeni în săptămâna precedentă Peste 500 de misiuni executate de jandarmii arădeni în săptămâna precedentă
Please follow and like us:
Pin Share

Săptămâna trecută, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au fost angrenate în executarea a 519 misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională și pază transporturi speciale. De asemenea, un număr însemnat de misiuni, au fost executate cu prilejul desfășurării alegerilor pentru autoritățile publice locale.

Pe timpul executării misiunilor, jandarmii au constatat fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și încălcări ale normelor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru aceste contravenții jandarmii arădeni au aplicat 25 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.600 lei.

Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul a șapte infracțiuni constatate independent: două pentru deținere substanțe interzise, una pentru violență în familie, una pentru tâlhărie, una pentru comercializare țigări netimbrate și două pentru loviri și alte violențe, iar pe timpul misiunilor desfășurate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte, au acordat sprijin la constatarea a 3 infracțiuni.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *