News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Vineri, 17 septembrie a.c., peste 60 de jandarmi vor asigura ordinea publică la stadionul ,,Francisc Neumann” din Arad, unde se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele U.T.A. şi Petrolul Ploieşti , din cadrul Ligii a II-a, partidă la care şi-au anunţat prezenţa aproximativ 100 de suporteri ai echipei ploieştene.

Pentru evitarea oricăror incidente şi pentru a nu afecta siguranţa spectatorilor se va  închide circulaţia autovehiculelor pe strada Fraţii Neumann între orele 16.00 – 21.00, iar între orele 14.00 – 21.00 se va interzice desfacerea băuturilor alcoolice în zona stadionului Francisc Neumann, în toate societăţile comerciale(localuri de alimentaţie publică, baruri, restaurante, etc.), conform Dispoziţiei Primarului Municipiului Arad.

De asemenea, reamintim fanilor că este interzis să intoducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor şi trebuie să prezinte documentele de acces şi, după caz, actele de identitate, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, refuzul de a se legitima sau  furnizarea de date incorecte despre identitatea lor se sancţionează contravenţional.

Organizatorul competiţiei sportive va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta stadionului şi la punctele de control acces, cu 40 de agenţi din cadrul societăţilor specializate de protecţie şi pază, iar în zona imediată şi apropiată a stadionului măsurile de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, precum şi intervenţia în caz de tulburare a ordinii publice, revin Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

Intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se execută de către efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandantului acestora, cu aprobarea, după caz, a prefectului sau a reprezentantului acestuia, atunci când se constată că în urma producerii unor acte de violenţă este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi la competiţie, sau când există indicii temeinice că participanţii pregătesc sau au comis o faptă ilegală.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *