News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PIERDERI RECORD SI CONCEDIERI LA TOSHIBA PIERDERI RECORD SI CONCEDIERI LA TOSHIBA

Conglomeratul industrial japonez Toshiba a anunțat luni că va elimina 6.800 de locuri de muncă în condițiile în care pentru actualul exercițiu fiscal (care se va încheia în luna martie 2016) se așteaptă să înregistreze pierderi record de 550 de miliarde de yeni (4,5 miliarde de dolari), informează AFP.

Cifra anunțată luni este mai mare decât pierderile de 398 de miliarde de yeni înregistrate în exercițiul 2008/2009, în urma crizei financiare globale.

Toshiba a precizat că restructurarea de personal, echivalentă cu aproximativ 3% din forța sa de muncă, va viza în special operațiunile de producție de televizoare, PC-uri și electrocasnice. Aproximativ 3.700 de posturi vor fi eliminate la divizia de televizoare, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din efectivele acestei ramuri, grupul urmând să renunțe la producția de televizoare peste hotare și să vândă o uzină din Indonezia. În cazul diviziei de PC-uri vor fi eliminate 1.300 de locuri de muncă. De asemenea, în ceea ce privește operațiunile din domeniul PC-urilor, Toshiba a informat că analizează o posibilă regrupare împreună cu alți producători. Grupul nu a dezvăluit numele acestor producători, însă în urmă cu o săptămână în presa japoneză au apărut informații potrivit cărora Toshiba se va alia cu Fujitsu și Vaio (fosta divizie de PC-uri a grupului Sony).

Mai citeste si:  SCANDAL LA ARBORAREA DRAPELULUI LA PRIMARIA SF. GHEORGHE

Toate aceste decizii vin după ce la începutul acestui an Toshiba a recunoscut că între 2008 și 2014 a falsificat rezultatele pentru a majora profiturile cu 152 de miliarde de yeni (1,3 miliarde de dolari). În plus, restructurarea operațiunilor Toshiba vine într-un moment în care producătorii japonezi de echipamente electronice au dificultăți în a concura cu rivali chinezi și sud-coreeni.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *