News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Podul Traian va fi salvat prin construirea unui pod nou, în imediata sa apropiere

Local 29 octombrie 2010 bmxro 0

ar putea deveni un loc mai mult decât potrivit pentru vizitatori1 ar putea fi construită o bandă generoasă pentru biciclişti pe vechiul pod1 astfel că nu va mai fi nevoie de Podul Traian ca principală cale de tranzitare a Aradului; frumuseţea Podului Traian va avea de suferit din cauza unui pod nou iar acesta din urmă va fi şi foarte scump1 care s-a abţinut de la votarea proiectului de hotărâre cu privire la acest subiect.Pe de altă parte1 care să susţină traficul greu şi astfel să ajute la supravieţuirea monumentului istoric încă o sută de ani.Ideea de a păstra un asemenea monument istoric încă o sută de ani este de apreciat însă exist1 care va fi construit lângă Podul Traian în cadrul proiectului de reabilitare a centrului istoric al Aradului1 Consiliul Local Municipal (CLM) Arad a aprobat joi1 cu toate că va fi reabilitat1 de aici şi necesitatea construirii unui pod provizoriu. Acesta din urmă este prevăzut doar ca provizoriu în proiectul de reabilitare a centrului istoric vechi al Aradului1 decât să îl distrugem cu totul în maxim 20 de ani”1 din cauză că nu a fost proiectat să susţină transportul greu1 fiind un monument istoric vechi de circa o sută de ani şi foarte valoros pentru patrimoniul şi istoria municipiului. Aflat într-o stare precară1 însă autorităţile locale şi-au propus să-l transforme în pod definitiv.Motivele? Din perspectiva specialiştilor în domeniu1 într-unul definitiv.Podul Traian face parte din proiectul menţionat mai sus1 lângă Podul Traian1 lucru care nu este nici comod şi nici practic pentru arădeni şi pentru cei care tranzitează oraşul. Reabilitarea Podului Traian va dura destul de mult timp1 mai ales tramvaiele şi camioanele. Această concluzie a dus la ideea că este mare nevoie de încă un pod1 o parte din pod transformându-se în zonă pietonală.„Preferăm să mai păstrăm Podul Traian încă o sută de ani cu riscul de a-l eclipsa puţin prin construirea unui pod nou1 pe acesta circulându-se doar pe o bandă într-un singur sens. De asemenea1 podul a fost închis circulaţiei în vara acestui an. Până la construirea unui pod temporar peste Mureş1 podul nou ar lua traficul greu de pe Podul Traian1 Podul Traian nu va mai rezista traficului decât maximum 20 de ani1 primarul Gheorghe Falcă a dezvoltat ideea construirii unui pod nou. Din punctul său de vedere şi al specialiştilor din Primărie1 primele măsuri pentru transformarea podului provizoriu de peste Mureş1 şi nu în ultimul rând1 traficul este deviat pe la Subcetate1

Consiliul Local Municipal (CLM) Arad a aprobat joi, 28 octombrie, primele măsuri pentru transformarea podului provizoriu de peste Mureş, care va fi construit lângă Podul Traian în cadrul proiectului de reabilitare a centrului istoric al Aradului, într-unul definitiv.
Podul Traian face parte din proiectul menţionat mai sus, fiind un monument istoric vechi de circa o sută de ani şi foarte valoros pentru patrimoniul şi istoria municipiului. Aflat într-o stare precară, podul a fost închis circulaţiei în vara acestui an. Până la construirea unui pod temporar peste Mureş, traficul este deviat pe la Subcetate, lucru care nu este nici comod şi nici practic pentru arădeni şi pentru cei care tranzitează oraşul. Reabilitarea Podului Traian va dura destul de mult timp, de aici şi necesitatea construirii unui pod provizoriu. Acesta din urmă este prevăzut doar ca provizoriu în proiectul de reabilitare a centrului istoric vechi al Aradului, însă autorităţile locale şi-au propus să-l transforme în pod definitiv.
Motivele? Din perspectiva specialiştilor în domeniu, Podul Traian nu va mai rezista traficului decât maximum 20 de ani, cu toate că va fi reabilitat, din cauză că nu a fost proiectat să susţină transportul greu, mai ales tramvaiele şi camioanele. Această concluzie a dus la ideea că este mare nevoie de încă un pod, lângă Podul Traian, care să susţină traficul greu şi astfel să ajute la supravieţuirea monumentului istoric încă o sută de ani.
Ideea de a păstra un asemenea monument istoric încă o sută de ani este de apreciat însă există şi voci care nu sunt întru totul deacord cu iniţiativa Primăriei. Reprezentanţii societăţii civile susţin că un pod nou lângă Podul Traian i-ar lua acestuia din frumuseţe şi impetuozitate.
La şedinţa CLM a luat parte şi arhitectul Alexandru Nagy Vizitiu – preşedintele asociaţiei arădene PRO Urbe – care şi-a exprimat în faţa primarului Gheorghe Falcă, a viceprimarilor şi a consilierilor municipali părerile cu privire la construirea podului definitiv în dreptul Podului Traian. Acesta susţine că un nou pod lângă podul vechi nu ar da bine şi nu este necesar din mai multe motive: Autostrada ce va fi construită în perioada următoare va decongestiona traficul din oraş, astfel că nu va mai fi nevoie de Podul Traian ca principală cale de tranzitare a Aradului; frumuseţea Podului Traian va avea de suferit din cauza unui pod nou iar acesta din urmă va fi şi foarte scump.
Părerile reprezentantului PRO Urbe au fost susţinute şi de consilierul municipal Claudiu Cristea, care s-a abţinut de la votarea proiectului de hotărâre cu privire la acest subiect.
Pe de altă parte, primarul Gheorghe Falcă a dezvoltat ideea construirii unui pod nou. Din punctul său de vedere şi al specialiştilor din Primărie, podul nou ar lua traficul greu de pe Podul Traian, pe acesta circulându-se doar pe o bandă într-un singur sens. De asemenea, ar putea fi construită o bandă generoasă pentru biciclişti pe vechiul pod, şi nu în ultimul rând, ar putea deveni un loc mai mult decât potrivit pentru vizitatori, o parte din pod transformându-se în zonă pietonală.
„Preferăm să mai păstrăm Podul Traian încă o sută de ani cu riscul de a-l eclipsa puţin prin construirea unui pod nou, decât să îl distrugem cu totul în maxim 20 de ani”, a declarat primarul Aradului.(news-ar)

Mai citeste si:  La 105 ani, veșnic tânără

bmxro

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *