News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 24 de ore, în cadrul acţiunilor derulate zilnic pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit şi ilegalităţilor cu produse accizate, aproximativ 31.000 de fire de ţigarete fără timbru. De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală şi au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale.
Astfel, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat în trafic un tânăr din Pecica în a cărui maşină au fost găsite 22.000 de fire de ţigarete având timbru de Serbia. Pecicanul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de  OUG. 54/2010.
Poliţiştii de la Postul de Poliţie Şofronea l-au depistat în trafic, pe raza comunei, pe Gheorghe C., de 40 ani, din Curtici iar în autoutilitara în care acesta se afla au fost depistate 8.000 de fire de ţigări netimbrate.
Şi poliţiştii de la Secţia nr. 2 de Poliţie au depistat miercuri aproximativ 1.000 de fire de ţigări, deţinute de două femei care le vindeau în Piaţa Fortuna. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, cuantumul sancţiunilor contravenţionale aplicate fiind de 3000 de lei.

Mai citeste si:  Conducători auto depistaţi în timp ce conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice

bmxro

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *