News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Politia Locala a lansat proiectul „Polițistul, prietenul meu” Politia Locala a lansat proiectul „Polițistul, prietenul meu”
Please follow and like us:
Pin Share

Directorul general al Poliției Locale Arad, Viorica Graur, a semnat, în cursul zilei de ieri, un parteneriat educațional cu Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări  „Caius Iacob” Arad, reprezentat de directorul acestei instituții de învățământ, prof. Smaranda Căpățână.

Obiectivele generale ale proiectului  – intitulat „Polițistul, prietenul meu” – în care cele două instituții au consimțit să se implice, constă în realizarea unei educații eficiente anti-victimizare și anti-infracționale în rândul copiilor, identificarea, organizarea și desfășurarea în condiții optime a activităților de prevenire, respectiv identificarea partenerilor locali, în vederea colaborării la realizarea activităților de prevenire  a infracțiunilor ce au ca țintă copiii sau sunt săvârșite de copii.

Pentru atingerea obiectivelor menționate, copiii vor fi implicați în activități recreativ-educative specifice, care să conducă la creșterea sentimentului de siguranță în comunitate, respectiv la creșterea nivelului de încredere în autoritățile locale. Nu în ultimul rând, prin modul în care vor fi gândite aceste îndeletniciri, cadrele didactice vor fi familiarizate cu metode noi de stimulare a copilului pentru desfășurarea anumitor activități, în vederea însușirii unor cunoștințe reale din domeniul respectiv; scopul colateral al acțiunilor planificate este și acela de dezvoltare a abilității cadrului didactic de a construi un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de cunoaștere și valorificare a cunoștințelor referitoare la diversele comportamente deviante.

„Ne onorează să fim parte a unui astfel de proiect, în care sunt implicați tinerii și dascălii lor, cu atât mai mult cu cât există un interes vădit din partea instituției de învățământ, de a contribui la dezvoltarea unei educații civice coerente a elevilor care frecventează  școala.” – Viorica Graur, director general Poliția Locală Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *