News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Cu ocazia zilei de 7 Februarie, zi  dedicată siguranţei pe internet, poliţiştii de proximitate şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat mai multe întâlniri cu elevi din liceele arădene.

În cadrul acestor întâlniri, tinerii utilizatori ale internetului au fost informaţi de către poliţişti asupra mijloacelor de protecţie a datelor personale ce trebuie adoptate în mediul virtual.

Peste 100 de elevi ai claselor a IX-a şi a X-a de la Grupul Şcolar Iuliu Maniu şi Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate au dezbătut ieri, împreună cu poliţiştii, pericolele pe care le reprezintă mediul virtual din perspectiva mijloacelor folosite de agresori şi a relaţionării cu persoanele necunoscute.

Un aspect foarte important prezentat elevilor de către poliţişti, a fost acela al promovării metodelor de raportare a situaţiilor de abuz sau agresivitate cu care se pot confrunta minorii pe internet, atât în ceea ce priveşte aspectele legate de pornografia infantilă dar şi privind actele de agresiune verbală sau informaţională pe care le întâlnesc pe reţelele de socializare sau la deschiderea unor pagini web. În acest sens elevii au primit informaţiile necesare pentru utilizarea platformei de raportare a abuzurilor pe internet ” www.safernet.ro “dar şi numerele de telefon al call center-ului 021/3103116 şi adresa de e-mail [email protected].

Sesiunile de informare privind siguranţa pe internet vor continua în perioada următoare şi în alte unităţi de învăţământ liceal.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *