News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share


Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, îi cere public primarului Gheorghe Falcă să-şi exprime poziţia vizavi de desfiinţarea judeţului Arad, ca urmare a reorganizării teritoriale pe care o susţin PDL şi preşedintele Traian Băsescu. „Doresc ca domnul Falcă să iasă şi să spună public dacă este de acord cu acest lucru. Mă refer în special la domnia sa, pentru că este persoana din PDL Arad care are cea mai mare influenţă la Bucureşti, fiind finul preşedintelui Băsescu”, a declarat Ioan Cristina.
Acesta a precizat că dacă liderii PDL Arad sunt de acord cu regionalizarea în forma discutată în aceste zile, atunci vor confirma actul de deces al judeţului nostru şi subordonarea totală faţă de Timişoara. „Nu numai că vom pierde toate instituţiile în favoarea oraşului vecin, dar ne vom pierde chiar şi identitatea de arădeni, vom fi pur şi simplu umiliţi doar pentru ca PDL să-şi poată face jocurile în aşa fel încât să păstreze puterea cu orice preţ. E un lucru cu care noi şi colegii noştri din USL nu putem fi de acord”, a precizat Cristina.
Acesta afirmă că o asemenea reorganizare teritorială, fără consultarea populaţiei, adică a oamenilor care vor avea cel mai mult de suferit de pe urma ei, reprezintă suprema sfidare a PDL la adresa întregii ţări.
Ioan Cristina s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti, în fruntea delegaţiei PNL Arad care a participat la lansarea programului pe administraţie al USL.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *