News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, precizează că prezenţa sa în consiliul de administraţie la Transelectrica coincide cu una dintre cele mai faste perioade ale companiei. Managementul Transelectrica a fost unul competent şi dinamic, ceea ce a permis listarea la bursă a companiei, la propunerea consiliului de administraţie. Dacă astăzi se discută la nivel internaţional despre vânzarea unui pachet de acţiuni şi există un mare interes legat de Transelectrica, se întâmplă fiindcă este o companie solidă, fără datorii, datorită managementului eficient. Nu este o ruşine să faci parte din echipa sa managerială, ci dimpotrivă o mândrie. Nu acelaşi lucru se poate spune, din păcate, despre companiile de stat controlate de membrii PSD, care la vremea respectivă au falimentat lamentabil, sfârşind prin a fi vândute pe nimic, de multe ori chiar anturajului PSD.

Gheorghe Seculici a fost vicepremier al României şi în această calitate răspundea de sectorul energetic şi a participat la elaborarea strategiei de dezvoltare a Ministerului Economiei. Nu este, aşadar, în afara problematicilor specifice acestui sector. Faptul că în sfera privată, unde activează de mai bine de două decenii, a avut rezultate foarte bune, este un argument în plus.

«Sunt de acord cu profesionalizarea managementului companiilor de stat. Acest lucru s-a întâmplat la Transelectrica, acolo unde manageri din sfera privată, printre care sunt şi eu (începând cu anul 2009), au demonstrat că se pot obţine rezultate foarte bune şi la stat. Partidul Democrat Liberal şi-a propus externalizarea managementului companiilor de stat pentru creşterea eficienţei acestora şi nu văd nimic rău în asta. Este surprinzător că opoziţia, în special cei de la PSD, contestă şi această iniţiativă, dar pe undeva este de înţeles: ei au instrumentat “marile privatizări”, care au distrus o parte din economia românească, au vândut pe nimic resursele României. Astăzi românii plătesc facturi mari la întreţinere, la combustibil, din cauza lipsei de discernământ a PSD. În ce priveşte aşa-zişii “băieţi deştepţi din energie”, se cunoaşte faptul că şi în calitatea de vicepremier pe care am avut-o am refuzat compromisurile şi am reuşit să creştem economia, tocmai prin profesionalizare şi exigenţă» – a declarat Gheorghe Seculici.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *