News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Primarul Crișan și echipa PNL Vladimirescu au majorat, pentru al doilea an consecutiv, taxele și impozitele locale Primarul Crișan și echipa PNL Vladimirescu au majorat, pentru al doilea an consecutiv, taxele și impozitele locale
Please follow and like us:

Este deja de notorietate faptul că primarul Crișan și echipa sa sunt o combinație total neperformantă pentru comuna Vladimirescu. Neavând o strategie, un program și incapabil de a cheltui banii din buget, edilul liberal a decis, al doilea an consecutiv, să majoreze taxele locale, spune președintele PSD Vladimirescu, Francisc Kempf.

 „Sigur că nu am fost de acord și ne-am exprimat ce atare la vot, propunerea PSD vizând evident reducerea plafonului taxelor și impozitelor și eliminarea celor care au fost declarate drept ilegale de către instanță. Solidari cu primarul, consilierii PNL au votat în favoarea propunerii absurde a lui Ioan Crișan. Asta înseamnă implicit creșterea taxelor la închirierea căminelor culturale, la emiterea unor acte, avize, autorizațiii , taxe si impozite locale plus cele pe terenuri si clădiri. Într-un cuvânt, alt set de biruri grele pe umerii locuitorilor comunei, în condițiile în care discutăm despre un buget anual de peste 6 milioane de Euro, cel mai mare după municipiul Arad, pe care Crișan nu este capabil să îl gestioneze, recurgând la asemenea măsuri care lovesc direct în buzunarele cetățenilor.”, afirmă președintele PSD Vladimirescu, consilierul local Francisc Kempf.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.