News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Ieri, 19 ianuarie a.c, jandarmii arădeni acţionând în continuare pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, pe linia comerţului ilicit şi în special a comercializării produselor supuse accizării, au prins în flagrant un bărbat şi o femeie în timp ce comercializau  ţigări timbrate necorespunzător, în zona Pieţei Agroalimentare Lebăda din Arad.

În urma interceptării şi legitimării au fost identificaţi  B. Gheorghe de 31 de ani şi P. Claudia de 43 de ani, ambii din Arad, iar la controlul corporal preveniv şi al bagajelor aflate asupra acestora, jandarmii au descoperit 278 pachete de ţigări timbrate necorespunzător cu timbre de Serbia.

Jandarmii au confiscat ţigările, în valoare de 2780 lei şi au sancţionat contravenţional cele  două persoane cu amenzi în valoare totală de 8.000 lei, pentru “efectuarea de acte sau fapte de comerţ, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege” şi  „fapte de comerţ ilicit cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită”, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *