News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

În baza informaţiilor avute, cu privire la faptul că pe râul Mureş se săvârşesc fapte ilegale în domeniul piscicol, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, în cooperare cu lucrători ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură Bucureşti – filiala Ardeal, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional.

În timpul acestei acţiuni, pe o insulă în apropierea localităţii Pecica, a fost prins în flagrant numitul Ladislau K., în vârstă de 64 de ani, care avea depozitate în mod ilegal, într-un sălaş, un număr de 12 vârşe din fibre textile, cu dimensiunea de 3,1 m / 1,2 m, unelte interzise de lege.

Mai citeste si:  Braconaj pe Mures

Jandarmii i-au confiscat bărbatului uneltele găsite şi i-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ,,deţinerea de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial” faptă prevăzută şi sancţionată în conformitate cu O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura.

Dosarul cu actele premergătoare este înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *