News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Marţi, 19 aprilie a.c., în jurul orelor 15.30, o patrulă de jandarmerie din cadrul Grupei de Intervenţie şi Supraveghere Pecica, în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură – Filiala Ardeal, executând o misiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în domeniul piscicol, au prins în flagrant un bărbat care pescuia cu o unealtă de pescuit folosită la braconaj.

În urma interceptării şi legitimării, jandarmii l-au identificat pe V. Ioan, în vârstă de 56 de ani din Nădlac, jud. Arad, care aflându-se pe malul drept al râului Mureş, în dreptul localităţii Felnac, pescuia cu un „crâsnic”, unealtă de pescuit interzisă prin lege. Acesta a prins cu ajutorul „crâsnicului” mai mulţi peşti, de diferite specii, care au fost eliberaţi în mediul acvatic.

Mai citeste si:  Prins la furat

Jandarmii au confiscat unealta de pescuit şi i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ,,folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”.

Dosarul cu actele premergătoare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

 

bmxro

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *