News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Consiliul Judeţean Arad, cu sediul în Arad, str. Corneliul Coposu, nr. 22, a derulat, începând cu data de 11.01.2010, proiectul “Creşterea interoperabilităţii sistemelor informatice între unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Arad “, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice-Axa III – Tehnologia informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public, Domeniul Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 3.2.2 „ Implementarea de sisteme TIC în scopul creşterii interoperabilităţii sistemelor informatice şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”.

Mai citeste si:  Se vor incepe lucrarile la pasajul de traversare a liniilor ferate din zona CET (video)

Valoarea totală a proiectului este de 1.993.781,72 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 1.575.928,30 lei.

Proiectul s-a implementat în judeţul Arad, localităţile Arad, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sântana, Sebiş, Almaş, Apateu, Brâsa, Bârzava, Buteni, Cărand, Cermei, Chisindia, Covăsânţ, Craiva, Dezna, Dorobanţi, Fântânele, Frumuşeni, Ghioroc, Gurahonţ, Hălmagiu, Hălmăgel, Hăşmaş, Macea, Moneasa, Păuliş, Pilu, Săvârşin, Secusigiu, Semlac, Sintea Mare, Socodor, Şagu, Şeitin, Şepreuş, Şilindia, Şimand, Şiria, Şofronea, Tauţ, Vărădia de Mureş, Vinga, Zăbrani, Zerind, pe o durată de 19 luni.

Obiectivul proiectului a constat în realizarea unei comunicări mai eficiente între unităţile administraţiei publice locale, schimb de informaţii si de documente electronice într-un mediu securizat, transmiterea operativă a informaţiilor şi printr-un sistem de videoconferinţă.

Mai citeste si:  Festivalul părădăicilor de la Macea – ediţia a II-a

Rezultatele proiectului:

Serviciu de poştă electronică non-repudiabilă

Acest serviciu transpune în mediul electronic un serviciu de corespondenţa securizată cu confirmare de trimitere/primire.

Sistem de Videoconferinţă

Sistemul de videoconferinta este destinat realizării unui sistem de comunicaţii unificat care permite, fără o infrastructură costisitoare şi fără upgrade-uri ale reţelei, să se obţină un sistem de comunicaţii optimizat şi securizat, inclusiv conferinţe Web, păstrând controlul operaţional necesar.

Harta electronică a judeţului Arad

Harta electronică este un instrument de management al proiectelor derulate de către Consiliul Judeţean Arad, instituţiile subordonate acestuia, precum şi de către unităţile administrativ teritoriale din judeţ, aflat la dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean, pentru o mai bună cunoaştere a situaţiei operative a activităţilor ce se desfăşoară în aria de competenţă.

Mai citeste si:  Politia locala la datorie pentru Raliul Aradului

Sistem de Document management

Datorită specificului activităţii şi a dezvoltării ei continue, numărul de documente de lucru şi administrative este mare şi în continuă creştere ceea ce determină creşterea spaţiilor de arhivare şi necesitatea de a aloca mai multe resurse pentru managementul şi menţinerea sub control manual a proceselor de circulaţie pe fluxurile de decizie, arhivare, regăsire şi revizuire sau modificare.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *