News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Modul în care instituţia prefectului din judeţul Arad organizează examinarea în vederea obținerii permisului de conducere, reprezintă o sfidare atât la adresa cursanţilor cât şi la adresa instructorilor auto.

„Departamentul Transporturi din PSD Arad a analizat condiţiile oferite în Arad şi propune câteva măsuri prin care se pot oferi condiţii mult mai bune contribuabililor. Colegii noştri au arătat că la Timişoara condiţiile în care se desfăşoară examenul sunt net superioare celor de la Arad. Dacă cei din Timişoara pot să îşi respecte contribuabilii, considerăm că instituţia prefectului şi celelalte instituţiile din Arad pot și trebuie să-i respecte pe arădeni” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

În ceea ce priveşte condiţiile pentru susţinerea examenului teoretic, PSD Arad propune ca susţinerea examenului în vederea obţinerii permisului de conducere să se facă în maxim 15 zile de la data în care s-au finalizat cursurile. „În acest sens dorim ca S.P.C.R.P.C.I.V. – Prefectura Judeţului Arad să stabilească în momentul programării ziua şi ora conform unui grafic afişat pe pagina de internet şi la intrarea în instituţie, aşa cum se întâmplă la Timişoara. De exemplu, se întâmplă ca un cursant să vină de la Vârfurile (120 km) sau Petriş (110 km), programat conform modului de organizare din prezent pentru ora 8, însă el intră la susţinerea examenului după ora 12 sau uneori chiar şi la ora 13. Această persoană s-a trezit la ora 3 dimineaţa să prindă trenul de ora 4 sau ora 5 în aşa fel încât să ajungă la ora 8 la Arad. Cursantul este nevoit să aştepte 4-5 ore. În varianta pe care o propunem, persoana respectivă va fi programată la ora 12 şi va aştepta doar 30 – 45 de minute până intră la examinare. Vom elimina astfel stresul candidatului, timpul pierdut de candidat, vom câştiga respectul contribuabilului, lucrul cel mai important” a spus Daniel Irimia, profesor de legislaţie rutieră.

PSD Arad propune ca programarea celor respinşi pentru un nou examen să se facă în aceeaşi zi în care cursantul a fost respins, ţinându-se seama de modul cum se practică în alte județe și de prevederea legală de a nu putea da examen mai repede de 15 zile de la data ultimului examen. În acest fel s-ar elimina pierderea unei zile de lucru pentru acea persoană, s-ar economisi bani pentru transport, etc. În prezent se lucrează în detrimentul contribuabilului, deoarece pentru programare trebuie să vină personal după 15 zile de la data în care a susţinut ultimul examen. Astfel, timpul pierdut şi cheltuielile de deplasare ar fi eliminate.

Şi în cazul examinării practice se impune o programare pe persoană, dată, oră, loc, deoarece spaţiul în care aşteaptă la ora actuală cursanţii să fie examinaţi nu îndeplineşte condiţiile minimale: nu există un grup sanitar, doar o cabină de plastic pe post de toaletă publică folosită de toate persoanele indiferent de sex, fără apă, fără săpun, fără hârtie igienică! „Nu există o sală de aşteptare, nici cel puţin o copertină unde să te adăposteşti de intemperii, că «iarna nu-i ca vara», cum a zis marele conducator de ţară. La ora actuală candidaţii în vederea obţinerii permisului de conducere la proba practică stau pe un gărduleţ ca ciorile, deoarece nu sunt bănci sau scaune, aşteptând examinatorii ce sunt aduşi de maşina serviciului comunitar ca şi detinuţii şi urmăriţi ca nu cumva să poarte o discuţie cu vreo persoană” a declarat Daniel Irimia.

Cursanţii care susţin proba practică sunt convocaţi de S.P.C.R.P.C.I.V. Arad în parcarea aeroportului Arad, drumul pe jos de la staţia de tramvai din dreptul cimitirului Pomenirea şi până la aeroport fiind de aproximativ 1,5 km. Cum nu toţi îşi permit să ia un taxi, drumul îi oboseşte foarte tare pe cursanţi, care trebuie apoi să aştepte ore în şir în picioare. „Traseul de examinare nu este semnalizat corespunzător, lipsesc marcajele longitudinale, transversale, de ghidare şi laterale. Echipajul format din examinator şi cel examinat se orientează după «busola sovietică». Sunt multe alte probleme care ar trebui rezolvate: starea carosabilului, estetica semnalizării rutiere, dar cea mai importantă problema ar fi crearea unui spaţiu destinat special pentru examinări, cum au realizat vecinii noştri timişoreni” a încheiat Daniel Irimia.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *