News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

RENAULT VREA SA-SI CREASCA VANZARILE IN 2016 DUPA UN AN 2015 RECORD RENAULT VREA SA-SI CREASCA VANZARILE IN 2016 DUPA UN AN 2015 RECORD
Please follow and like us:
Pin Share

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, și-a propus pentru acest an creșterea vânzărilor grație noilor modele și unor noi piețe precum India sau China, în condițiile în care în 2015 vânzările mondiale au crescut cu 3,3% până la nivelul record de 2,801 milioane vehicule, informează Reuters.

Este al treilea an consecutiv de creștere a vânzărilor grupului Renault, astfel că în prezent cota de piață mondială a grupului este de 3,2%. Grupul francez a precizat că Dacia a stabilit un nou record de vânzări, 550.920 autoturisme și utilitare fiind vândute la nivel mondial, în creștere cu 7,70% comparativ cu 2014. În rândul modelelor grupului, Clio a devansat anul trecut Duster, redevenind cea mai bine vândută mașină din grupul Renault, 372.062 de unități vândute în 2015 față de 331.238 de unități în cazul Duster, dintre care 168.900 vândute sub marca Dacia. În top cinci cele mai bine vândute modele Renault se mai află Sandero 2 cu 326.712 unități vândute, dintre care 185.358 sub marca Dacia, și Logan 2 cu 251.030 unități, dintre care 99.081 unități sub marca Dacia.

„Pe baza dinamicii comerciale din ultimii trei ani și pe o gamă de modele reînnoită în 2015 și 2016 precum și pe dezvoltarea noastră în India și China, creșterea noastră va accelera în acest an”, a declarat directorul comercial de la Renault, Thierry Koskas.

Grupul Renault prognozează pentru acest an o creștere a pieței auto mondiale cuprinsă între 1 și 2% în condițiile în care piața europeană este așteptată să crească cu 2%, în timp ce piața auto din Brazilia ar urma să scadă cu 6% iar piața din Rusia va înregistra o nouă contracție de 12%. În India, unde Renault a lansat anul trecut primul model ultra low cost Kwid, grupul vizează o cotă de piață de 8%, în timp ce în China, unde anul acesta va fi inaugurată prima sa uzină, grupul Renault se așteaptă la o creștere a pieței auto de 4 până la 5%.

Referindu-se la depășirea de către vehiculele diesel Renault a normelor de emisii, Thierry Koskas a promis că în săptămânile următoare va prezenta un plan tehnic pentru a reduce diferența între emisiile poluante ale automobilele sale în condiții reale și cele prevăzute în normele de omologare. ‘Lucrăm la un plan tehnic care să ne permită să reducem emisiile comparativ cu nivelele constatate’, a declarat Thierry Koskas, adăugând că acest plan va fi prezentat în următoarele săptămâni.

Guvernul francez a înființat o comisie guvernamentală pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile, după ce constructorul auto german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un software care falsifică emisiile poluante. Săptămâna trecută, Guvernul francez a anunțat că 11 automobile, provenite atât de la constructori francezi cât și internaționali, au fost testate iar rezultatele au arătat că niciun alt producător, în afară de Volkswagen, nu a utilizat un software care să falsifice rezultatele testelor de poluare. Însă rezultatele au arătat că emisiile unor automobile Renault, alături de alte automobile produse de constructori străini, depășesc limitele privind emisiile de dioxid de carbon și oxizii de azot.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *