News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

euroliga box one arad

Silva Lazăr Motorul Arad a evoluat în penultima etapă din cadrul grupelor Euroligii Boxing One. Elevii lui Florian Barna au boxat, în Galleria Mall, cu puternica grupare maghiară Debrecen Thunders, pe durata a  şapte meciuri.

În Ungaria au cedat în faţa maghiarilor cu 12-4, iar la Arad boxerii de la Motorul şi-au dorit revanşa, dar rezultatul general a fost doar o remiză, scor final 8-8.

Evenimentul  a debutat cu o dublă victorie arădeană, prin Alexandru Marin la 56 de kilograme şi Sandu Cătălin la 60 de kilograme. Din păcate, Traian Lupu, la 64 de kilograme şi Georgian Popescu la 69 de kilograme, au cedat în meciurile disputate, maghiarii restabilind egalitatea la scorul general. Petru Ciobanu a dat din nou speranţe Aradului, după victoria la 75 de kilograme, însă Ionuţ Bodâlcu a pierdut la categoria 81 de kilograme, iar Debrecen a restabilit din nou egalitatea.

Adi Adrian, la categoria 91 de kilograme, a rămas ultima speranţă de a aduce victoria arădenilor, dar acesta a reuşit să obţină doar o remiză, iar gala s-a încheiat la egalitate, scor 8-8.

Situaţia în grupă după această întâlnire, arată astfel: Silva Lazăr Motorul are un bilanţ de două victorii, ambele obţinute în faţa  slovacilor de la Galanta, 9-7 şi 12-4, o remiză, 8-8 cu Debrecen şi două înfrângeri, 4-12 cu Debrecen şi 6-10 cu Banatul Timişoara.

Pentru a accede în semifinale, pugiliştii arădeni au nevoie de o victorie în ultimul meci din grupă, în 9 decembrie la Banatul Timişoara, dar şi de rezultate favorabile în celelalte întâlniri. (sportularadean.info)

Mai citeste si:  Suporterii pun piciorul în prag: „Lămuriţi lucrurile!”

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *