News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Consiliul Local Civic (CLC) a solicitat Primăriei Arad, prin intermediul asociaţiei membre AradID, ca dezbaterile publice pe marginea proiectelor de hotărâri privind îmbunătăţirea participării cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor la nivelul Primăriei Municipiului Arad şi aprobarea preţului local al energiei termice facturate populaţiei si stabilirea unor măsuri de protecţie socială în perioada sezonului rece să aibă loc la date şi ore diferite.

Consiliul Local Civic propune ca dezbaterea pe marginea proiectului „Îmbunătăţirea participării cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor la nivelul Primăriei Municipiului Arad”, iniţiată la propunerea ULAL Arad (membră a CLC), să aibă loc după cum a stabilit Primăria, adică miercuri, 19 octombrie 2011, de la ora 16, în sala 60 a Palatului Administrativ, iar cealaltă a doua zi, la o oră stabilită de autorităţi.

„Sunt două dezbateri de o importanţă majoră şi de aceea am solicitat ca ele să fie programate la date diferite. Consider că Primăria începe cu stângul dezbaterile cu societatea civilă, pentru că, împotriva oricăror uzanţe, a adăugat încă un proiect de importanţă majoră la cel propus iniţial spre dezbatere de noi, prin intermediul ULAL Arad”, a declarat Dan Artimon, vicepreşedintele Consiliului Local Civic

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *