News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

cipri luca parlament

Aceasta este opinia deputatului Ciprian Luca legată de fenomenul disponibilizărilor masive înregistrate în ultimii doi ani în general și in ultimele luni, în special.

“ Peste 6500 de români și-au pierdut locurile de muncă în toamna acestui an. Situații disperate ale unor oameni care trăiesc din ajutorul de șomaj. Sunt tineri rămași fără orizont, persoane care mai au câțiva ani până la pensie, condamnați la sărăcie, ignorați de autoritățile obișnuite deja să se ascundă în spatele crizei economice mondiale. În paralel însă, deși există soluții, capatele luminate ale lui Băsescu ignoră orice variantă de redresare a pieței economice”, apreciază deputatul Luca.

Demnitarul arădean susține că valurile de disponbilizări de care s-a lovit România în “perioada de glorie a lui Băsescu”, este fără precedent. “ Fără să amintim de miile de oameni care au fost trimiși acasă, unii după zeci de ani de muncă în aceeași structură, siatuația este cruntă doar dacă o privim prin prisma celor 6500 de români disponibilizați în această perioadă. Măsura luată ne clasează pe locul trei după Marea Britanie și Olanda. Însă, indiferent de numărul disponibilizaților, nu se poate vorbi despre un termen de comparație între nivelul de trai al românilor față de cel al șomerilor din celelalte state, declară deputatul Luca.

În pofida situației jalnice în care se află România la finele anului 2011, demnitarul arădean susține că există și soluții pentru depășirea acestei etape. “Soluțiile există, USL le-a prezentat Puterii însă aceasta continuă să ignore orice măsură de redresare. Primul pas pentru asigurarea unor noi locuri de muncă, aspect extrem de important în cercul vicios în care ne învârtim, este stimularea firmelor în acest sens. Și acest lucru se poate foarte ușor. Reducând agenților economici din nivelul obligațiilor financiare pe care aceștia le au către stat și cărora acum nu le mai pot face față. În acest context, USL propune reducerea CAS cu 5 procente, măsură care ar stimula angajările. Specialiștii Puterii se ascund în spatele unei presupuse scăderi a PIB-ului prin această reducere. Într-o primă fază este vorba despre o reducere de 0,8 procente din PIB. Însă dacă salariul minim pe economie ar crește la 800 de lei, scăderea din PIB ar fi de numai 0,5 procente. Împactul pe piață ar fi însă unul mult mai vizibil, oamenii de afaceri reușind să “respire” și să aibă posibilitatea financiară de a face angajări”, declară Ciprian Luca.

O altă etapă de redresare este văzută de USL prin reducerea TVA. “Odată cu revenirea treptată la TVA-ul de 19 procente, situația din piață ar reveni la limitele normale. Iar cele două măsuri de care spuneam, coroborate, ar avea impact pozitiv atât în mediul de afaceri cât mai ales în rândul românilor de rând, beneficiari direcți ai acestor măsuri”, a conchis Ciprian Luca.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *