News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Prefectura Arad, prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor, continuă şi în acest an demersul de preluare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, precum şi de eliberare a acestora prin intermediul unei staţii mobile care se deplasează săptămânal în judeţ.

Staţia mobilă este operativă în localităţile Lipova şi Sebiş. Astfel, cetăţenii de pe Valea Mureşului sunt aşteptaţi în zilele de 7 februarie şi 21 februarie între orele 9,30-14.30, la Primăria oraşului Lipova fie pentru a depune cereri pentru eliberarea de paşapoarte, fie pentru a le ridica în cazul în care au depus deja actele. La Primăria oraşului Sebiş cetăţenii din această zonă pot face acelaşi lucru în data de 2 februarie şi 16 februarie, în  intervalul orar 9,30-14-30.

„Precizăm că această staţie poate realiza doar paşapoarte biometrice, iar termenul de eliberare al acestora este de 14 zile calendaristice. Facem apel la cetăţenii de pe Valea Mureşului şi cei din zona Sebişului să se folosească de serviciile staţiei mobile care a fost creată tocmai pentru a veni în spijinul lor.”, a declarat Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad.

Documente necesare pentru eliberarea paşaportului

Documentele necesare pentru eliberarea paşaportului simplu electronic pentru cetăţenii români cu domiciliul în România sunt, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani: cartea/buletinul/cartea provizorie de identitate, în original; paşaportul anterior, dacă titularul a mai posedat paşaport; chitanţele CEC Bank reprezentând contra- valoarea paşaportului simplu electronic şi a taxei consulare.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *