News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

SUCURILE NATURALE CURATA SI VITAMINIZEAZA CORPUL SUCURILE NATURALE CURATA SI VITAMINIZEAZA CORPUL

Specialistul Click! în medicină tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, vă sfătuieşte să consumaţi cât mai multe sucuri naturale, din fructe şi legume, pentru a vă curăţa organismul de toxine şi a-l vitaminiza.

  • Ciorbele şi tocanele gătite „ca la mama acasă” au, fără îndoială, avantajul gustului şi al ingredientelor 100% naturale. Şi totuşi, consumul continuu de alimente prelucrate termic este urmat de degenerarea progresivă a celulelor şi a ţesuturilor. Nu există nici un alt medicament care să poată fi folosit de organism pentru refacere, regenerare sau vitaminizare mai bun decât sucurile naturale.
  • Sucurile de fructe au virtuţi purificatoare. Dacă sunt alese fructe variate şi bine coapte, ele îi pot furniza organismului minerale, vitamine şi toate glucidele de care acesta are nevoie.
  • Sucurile de legume sunt regeneratoare şi îmbunătăţesc metabolismul. Ele conţin toţi aminoacizii, mineralele, sărurile, enzimele şi vitaminele necesare, cu condiţia să fie consumate proaspete, crude, fără conservanţi şi să fie extrase în mod corect din legume. La extragerea sucului, este esenţial ca fibrele să fie complet terciuite, pentru ca elementele vitale să treacă în lichid. Astfel, lipsite de fibre, sucurile de legume sunt asimilate în 10-15 minute şi sunt folosite aproape în întregime pentru hrănirea şi regenerarea ţesuturilor, cu minimum de efort din partea aparatului digestiv. Dacă sunt extrase incomplet, sucurile vor conţine apă vitală organică, folositoare, însă vor avea o cantitate redusă de vitamine şi enzime.
    • Sucul de morcov stimulează pofta de mâncare şi ajută digestia. Este sursa cea mai bogată în vitamina A, uşor asimilabilă, şi conţine cantităţi însemnate din vitaminele D2, C, E, D, F. Reprezintă un ajutor preţios în menţinerea structurii osoase a dinţilor. Se pot consuma între 0,5 şi 4 litri pe zi.
    • Sucul de sfeclă roşie este foarte preţios pentru refacerea globulelor roşii şi a sângelui. Însă vă recomandăm să consumaţi mai puţin la început şi să creşteţi cantitatea până la un pahar mare de două ori pe zi. La menopauză e mult mai eficient decât medicamentele sau hormonii sintetici.
    • Sucul de ţelină. Cel mai mare avantaj al acestui suc îl reprezintă conţinutul ridicat de sodiu organic, care menţine calciul în formă solubilă. Ţelina crudă conţine de patru ori mai mult sodiu organic decât calciu. De aceea, le este foarte utilă persoanelor care au consumat multe zaharuri şi amidon concentrat (pâine albă, macaroane).

    Cum să consumaţi sucurile

    • Consumaţi sucurile de fructe şi legume pe stomacul gol.
    • Evitaţi combinarea sucurilor de legume cu cele de fructe.
    • Aşteptaţi-vă la câteva efecte adverse la începutul curei de dezintoxicare, precum senzaţia de greaţă, de leşin sau insomnia. Acestea trec însă repede.
    • Eventualele pigmentări galbene sau brune ale pielii indică o evacuare de substanţe dăunătoare mai mare decât pot elimina organele cu această funcţie.
    • Sucurile se pot păstra la rece şi în sticle închise maximum 12 ore.
    • Sursa: click.ro
Mai citeste si:  3 ALIMENTE CARE TE AJUTA IN LUPTA CU COLESTEROLUL

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *