News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CAMPANIA UMANITARA „TRAIESTE MAGIA CRACIUNULUI, DARUIND!” A INCANTAT 120 DE COPII

 

120 de copii provenind din casele de tip familial aflate în subordinea DGASPC Arad, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, dar și membrii corului Colegiului Național Preparandia “Dimitrie Țichindeal” Arad au participat la prima serbare incluzivă, eveniment festiv organizat în parteneriat cu Atrium Mall și dedicat sărbătorilor de iarnă și încheierii Campaniei Umanitare  “Trăiește Magia Crăciunului, dăruind!”.

În program au fost incluse momente artistice susținute de copiii din Compartimentele Case de Tip Familial Lipova și Sântana,  Complex Servicii Sociale Ineu și Centrul de Plasament Oituz care au susținut recitaluri de colinde și cântece de Crăciun, specifice zonelor Valea Mureșului, dar datini și tradiții de sărbători din zona Văii Crișului.

Elevii Corului Colegiului Național Preparandia “Dimitrie Țichindeal” au pus în scenă momentul biblic Nașterea Mântuitorului Isus Hristos, într-o manieră autentică și originală.

Nu au lipsit nici suspansul și numerele de magie, aduse în fața publicului numeros de îndrăgitul magian Cătălin Pintea.

Atracția serbării incluzive a fost recitalul talentatei tinere speranțe a lumii muzicale, Melisa Țolea, care a încântat publicul și copiii, printre altele și cu ultimul său single lansat recent „In time” , dar și cântece specifice sărbătorilor din repertoriul internațional, când, alături de ea, pe scenă au urcat și copiii aflați în public.

Ediția a treia a Campaniei Umanitare  “Trăiește Magia Crăciunului, dăruind!” s-a bucurat și în acest an de un real succes. Dacă inițial organizatorii și-au propus să ajute 100 de familii nevoiașe din județul Arad, prin contribuțiile numeroase din partea arădenilor și agenților economici, acest număr va fi depășit.

Donațiile făcute în cadrul campaniei, constând în peste o tonă de alimente și îmbrăcăminte, zeci de kilograme de dulciuri, articole de igienă personală, dar și materiale educative vor ajunge în toate zonele sărace ale județului, fiind indentificate 150 de  familii cu o situație materială precară pentru care sărbătorile de  iarnă vor trece, astfel, mai ușor. Pachetele cu ajutoare au început deja să ajungă în casele nevoiașilor. Distribuirea lor continuând pe tot parcursul săptămânii.

Partenerul campaniei a fost Atrium Mall, iar sponsorizările provin de  la 8 importanți agenți economici și zeci de simpli cetățeni, dar și elevi și dascăli din 12 licee arădene.

Organizatorii mulțumesc pentru sprijinul acordat Sindicatului ProSind și Asociației „Aradul Prosperă” , dar și prezentatorilor, Daria Petrean și Bogdan Faur.

„ Scopul acestui evenimennt a fost acela de a atrage atenția asupra faptului că toți copiii au talente care merită să fie valorificate și că nu contează mediul de proveniență sau gradul de dizabilitate. Acești copii talentați au nevoie de susținere și încurajare constantă pentru a se putea manifesta, iar prezența publicului numeros la serbarea noastră incluzivă demonstrează deschiderea comunității spre acceptanță și incluziune socială. Campania umanitară a depășit și în acest an obiectivul inițial, drept dovadă că arădenii au răspuns într-un număr atât de mare apelului nostru la solidaritate.”, declară Erika Stark, directorul DGASPC Arad.

 

Partenerii evenimentului :

 

  • Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad
  • Scoala Generala Avram Iancu Arad
  • Colegiul Economic Arad
  • Colegiul National Elena Ghiba Birta Arad
  • Liceaul Tehnologic Iuliu Maniu Arad
  • Liceul Tehnologic Ion Creanga Curtici
  • Colegiul National Moise Nicoara Arad
  • Colegiul National Preparandia Dimitrie Tichindeal Arad
  • Liceul cu Program Sportiv Arad
  • Liceul de Arta Sabin Dragoi Arad
  • Colegiul National Vasile Goldis Arad

 

  • Universitatea Aurel Vlaicu Arad – Facultatea de Stiinte ale Educatiei, Psihologie si Asistenta Sociala
  • Principalele firme implicate în campanie:

    SC Agrirom Srl

    Casa de moda Ellis

    Costume de carnaval Loris

    Desa Trans Srl

    Digital Forest

    Kan Events

    Insane Workout

     

    Mulțumiri speciale : Sindicatul Pro Sind Arad și Asociația Aradul Prosperă

Read more