News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Consilierul Local Marin Lupaș caută voluntari pentru verificarea pistelor de biciclete

Marin Lupaș este revoltat de modul în care Primăria induce în eroare opinia publică referitor la situația pistelor de biciclete din Arad.

Consilierul municipal independent are documente de la Inspectoratul de Poliție și cel de Construcții care atestă că administrația locală minte și dezinformează: pistele nu au fost recepţionate la finalul anului 2015, aşa cum a răspuns instituţia la solicitarea unui arădean.

Constat cu stupoare că Primăria, atât prin vocea reprezentanților săi cât și în informările oficiale, dezinformează cu privire la situația legală a pistelor de biciclete. Dacă s-a făcut recepția finală, celelalte instituții abilitate nu au fost consultate și nici implicate în procesul pe care legea obligă la orice recepție a lucrărilor efectuate de administrația locală”, spune Lupaș. Acesta aduce și dovezi concrete în susținerea afirmațiilor sale.

În răspunsul Nr. 3225/08.09.2016 Inspectoratul de Stat în Construcții spune că recepția finală a lucrărilor nu s-a efectuat. Potrivit Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, la art. 32 se prevede că <<Recepția finală este convocată de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanție.>> De asemenea, și în răspunsul Nr. 56033/26.08.2016 primit de la Inspectoratul de Poliție Județean, se subliniază că <<până la această dată nu a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor.>>

Cum se poate ca în condițiile descrise de Inspectoratul de Stat în Construcții cât și cel de Poliție, acum Primăria Municipiului Arad să mintă cu nerușinare că pistele de biciclete au fost recepționate la sfârșitul anului 2015?! Dacă informaţiile sunt solicitate în baza legii, răspunsurile mincinoase se află în afara legii şi pot exista consecinţe”, atrage atenția Lupaș. „Pasarea responsabilității de a verifica conformitatea pistelor în ograda Agenției de Dezvoltare Regională este încă o manipulare. Apoi se vede și cu ochiul liber din materialele distribuite de Poliția Locală pe autoturisme că lipsește fix indicatorul rutier pentru piste de biciclete pentru a le face cu adevărat funcționale! Aceste indicatoare lipsesc tocmai pentru că, după cum am mai declarat public, Poliția Rutieră nu poate fi de acord cu niște piste neconforme care pun viața tuturor participanților la trafic în pericol”, declară consilierul independent.

Echipe de voluntari care să verifice pistele

Marin Lupaș nu dorește doar să critice atitudinea mincinoasă a Primăriei. Consilierul invită arădenii să se implice într-un efort civic pentru a verifica fiecare stradă și intersecție unde s-au trasat pistele.  „Ca să ieşim din minciună propun să dăm o mână de ajutor Primăriei Arad, probabil oamenii de acolo au altă treabă: să constituim echipe care să măsoare aşa-numitele piste pentru biciclete. Să vedem dacă se află în standardele legale şi prin urmare ar putea fi recepţionate cu acordul Poliţiei Rutiere. Avem mai mult de 70 de străzi prevăzute cu aceste bande, va fi nevoie de un efort civic consistent. De aceea, dacă sunt persoane care vor să se implice, pot să scrie la adresa de e-mail arad.sigur@gmail.com, cu precizarea cartierului în care ar dori să activeze și perioada în care pot face măsurătorile”, concluzionează consilierul Marin Lupaș.

Read more
În timp ce protestele pe legea grațierii sunt în toi, la Arad moare un deținut

Un tânăr deţinut în vârstă de 25 de ani, condamnat pentru tâlhărie la 6 ani şi jumătate de închisoare, a decedat duminică seară în Penitenciarul din Arad, informează Ionel Iovescu, purtător de cuvânt al instituţiei.

 Potrivit sursei citate, tânărul era din judeţul Vaslui, el fiind condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare, acuzat fiind de tâlhărie. El a ajuns la Penitenciarul Arad, fiind transferat la finele anului trecut, mai exact în data de 28 decembrie, de la Penitenciarul Iaşi.
‘Incidentul a avut loc duminică seara, nici personalul medical al închisorii şi nici echipajul SMURD deplasat la faţa locului nereuşind să îl resusciteze pe condamnat. Tânărul în cauză a acuzat în urmă cu câteva zile o stare generală proastă, motiv pentru care s-a luat hotărârea ca acesta să fie transferat din celula lui pe secţia de infirmerie. Medicii de la închisoare urmau să meargă luni dimineaţa cu el la Spitalul Judeţean Arad pentru a i se face investigaţii medicale amănunţite. Dar tânărul nu a mai ajuns să îşi facă analizele, el murind duminică seara’, a declarat, pentru AGRERPRES, Ionel Iovescu.
Decesul tânărului a fost anunţat supraveghetorilor de un alt condamnat aflat pe secţia de infirmerie.

‘În prima fază au intervenit asistenţii medicali ai Penitenciarului. S-a sunat şi la 112, un echipaj SMURD sosind în câteva minute la faţa locului, medicii SMURD demarând manevrele de resuscitare, împreună cu personalul medical al Penitenciarului. Însă, în ciuda eforturilor conjugate ale acestora, tânărul deţinut nu a mai putut fi salvat. Conform diagnosticului pus de medici, tânărul ar fi decedat în urma unu stop cardio- respirator ireversibil’, a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad.

Potrivit sursei citate, în această cauză a fost demarată o anchetă. Tânărul de 25 de ani nu era în evidenţe cu probleme cardiace, iar pe corpul lui nu au fost constatate semne de violenţă.

Trupul tânărului deţinut decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, procedură care va stabili exact cauzele decesului.

Acesta este al treilea caz de deces al unui deţinut survenit în Penitenciarul Arad în ultimele luni. În luna septembrie, un deţinut de 48 de ani a decedat în urma problemelor de sănătate, iar în noiembrie un alt deţinut de numai 24 de ani s-a spânzurat.

Read more
Marin Lupaş: ”Arădenii îşi doresc un oraş mai curat!”

Consilierul municipal Marin Lupaş a participat marţi la dezbaterea publică referitoare la studiul de fundamentare în vederea concesionării serviciului public de salubritate.

„Consider că a fost o dezbatere foarte importantă, pentru că este vorba despre curăţenia din Arad pe termen lung. Din păcate, prezenţa la dezbatere a fost foarte redusă. În primul rând, vreau să precizez că toţi cetăţenii cu care sunt în contact îşi doresc un oraş mai curat. Nu este încă foarte clar dacă starea de fapt poate fi imputată firmei care s-a ocupat de salubritatea stradală sau strategiei municipalităţii arădene. Cert este că cetăţenii sunt destul de nemulţumiţi şi consider că pe bună dreptate. Referitor la serviciul public de salubrizare, am propus ca perioada de concesionare să fie redusă de la 10 ani plus posibilitatea de prelungire cu alţi 5 ani, la 6 ani cu posibilitatea de prelungire pe alţi 3 ani. Motivaţia Primăriei a fost aceea că investiţiile firmei care va obţine concesiunea pot fi amortizate în 10 ani. Totuşi, potrivit normelor în vigoare, investiţiile de acest gen pot fi amortizate în 6 – 10 ani. Consider că prin propunerea făcută ne încadrăm lejer în acest interval. În acelaşi timp, asigurăm un cadru propice performanţei, în sensul în care nu se instituie un monopol pe termen lung al unei firme, care ar putea să se blazeze şi să scape controlului o perioadă îndelungată.  Este bine ca din când în când, la intervale cât mai scurte, să existe posibilitatea unor noi competiţii, prin care să se îmbunătăţească semnificativ calitatea serviciilor publice. În acelaşi timp, dacă se pune problema amortizării investiţiilor, sper ca  reprezentanţii Primăriei să se asigure la momentul oportun că se vor realiza investiţii în utilaje performante şi puţin poluante”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

 

Read more
INTALNIRE ARAD-BEKES PE PROBLEME DE SANATATE

Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad, a avut astăzi o întâlnire cu o delegaţie maghiară, în frunte cu Gheorghe Şimonca, deputat în Parlamentul maghiar, şi cu Tolnai Peter, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bekes, pentru a dezbate posibilele proiecte comune ale celor două judeţe vecine, în cadrul Programului Transfrontalier România – Ungaria 2014-2020. Preşedintele interimar al CJA a fost însoţit la discuţii de Gabriela Chiricheu, director  Direcţia Programe de Dezvoltare. Discuţiile au fost foarte constructive şi s-au axat exact pe stabilirea proiectelor strategice, dar şi pentru proiectele care vor fi depuse în sesiunea de Lansări de Apeluri.

„Am căzut de comun acord cu partenerii maghiari din judeţul Bekes ca în ceea ce priveşte  proiectele strategice transfrontaliere, acestea să se axeze pe domneniul Sănătate. În principiu, domeniile de interes pentru judeţul Arad rămân infrastructura rutieră şi sănătatea în timp ce judeţul Bekes şi-a ales ca «ţinte» proiectele privind dezvoltarea economică şi turismul”, a afirmat Adrian Ţolea.

În perioada imediat următoare, Consiliul Judeţean Arad va stabili exact proiectele ce urmează să fie depuse pentru finanţare la Capitolul Sănătate. Suma estimată este de 12 milioane de euro, destinată atât investiţiilor în infrastructură, cât şi în dotarea cu aparatură de specialitate.

Read more
Senatorul Traian Igas este ferm: „Elicopterul SMURD trebuie sa ramana la Arad!”

Senatorul arădean Constantin Traian Igaș reacționează prompt la propunerea autorităților din județul Timiș care, conform unor declarații ale conducerii, vor să preia elicopterul SMURD de la Arad și să îl mute la Timișoara. La momentul inaugurării bazei SMURD la Arad, în octombrie 2011, senatorul arădean, ministru de interne la acea vreme, ministrul sănătății și secretarul de stat Raed Arafat au spus clar că această împărțire a responsabilităților între județe este cea mai bună soluție pentru întreaga Regiune de Vest.

Nu înțeleg gestul disperat al președintelui Consiliului Județean Timiș de a bulversa lucrurile în serviciul de intervenție SMURD pe Regiunea de Vest! Aducerea elicopterului SMURD la Arad a fost o decizie coerentă și bine chibzuită la acea vreme iar timpul a dovedit acest lucru. Astăzi punctul de operare SMURD de la Arad deține unul dintre cele mai performante elicoptere pentru intervenţii în cazuri de urgenţă”, declară senatorul arădean.

Acest punct de operare deserveşte judeţele Arad, Timiş, Bihor, Caraş Severin, Hunedoara şi Sălaj. La Spitalul Județean Arad a fost pus în funcţiune un heliport, fiind singurul spital la acea vreme cu o astfel de facilitate. Reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș spuneau la începutul anului trecut că și-au dat seama că nu este loc suficient lângă Spitalul Județean Timiș pentru amenajarea unui heliport dar nici spaţiile de lângă oraş de care dispunea CJ nu erau potrivite.

Sper ca președintele CJ Timiș să nu intre din nou pe contrasens așa cum ne-a obișnuit, pentru ca nu cumva, la final de carieră politică, să dărâme ceva bine construit cum este punctul de operare aero-medical SMURD de la Arad! Mă voi lupta pentru ca orgoliile unor politicieni să nu intervină în buna funcționare a SMURD Arad. Administraţia eficientă niciunde în lume nu este sancţionată, iar noi, cei din Arad, am reuşit să oferim toate facilităţile necesare punctului SMURD încă de la înfiinţarea sa. Cer președintelui Consiliului Județean Arad să intervină ferm pentru păstrarea acestui serviciu la Arad, iar prefectului, tehnocrat, și parlamentarilor PSD să nu fie complici la distrugerea instituțiilor din Arad de către colegii lor din Timiș! Am avut o discuție în acest sens cu Raed Arafat care susține că aeroportul din Arad este locul ideal unde să își desfășoare activitatea acest serviciu”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.

Read more
Aradul pierde elicopterul SMURD, in dauna Timisoarei!

De când a venit Adrian Țolea în fruntea Consiliului Județean Arad, interimarul a dat lovitură după lovitură sistemului sanitar arădean. Mai întâi, s-au pierdut banii alocați de Uniunea Europeană pentru dotarea noului UPU, iar acum, CJA va pierde și elicopterul SMURD, care a fost adus la Arad pe vreme când ministru al Administrației și Internelor era Constantin Traian Igaș. Conform presei de pe Bega, elicopterul SMURD va fi mutat din martie de la Arad la Timișoara. Semn că guvernul tehnocrat atât de lăudat de Gheorghe Falcă nu dă doi bani pe Arad.

Chiar din prima zi a lunii martie, Timișoara va avea un elicopter, care va deservi zona de vest a țării, scrieopiniatimișoarei.ro. „Avem promisiunea că elicopterul va fi adus acasă de la Arad. Am făcut pista, urmează să facem și celalalte amenajări pentru parcare și garare pentru elicopter, și în aceste condiții să înnoim numărul de ambulanțe, probabil în jur de 5, pentru SMURD și Ambulanță, pentru cumpărarea lor de către Consiliul Județean. Deci în loc să luăm un elicopter și două ambulanțe, probabil vom cumpăra până la 6 ambulanțe, în funcție de bugetul pe care îl vom aproba”, a declarat Titu Bojin, presedintele Consiliului Județean Timiș, pentru opiniatimișoarei.ro.

Nu ne rămâne decât să solicităm public demisia interimarului de la Consiliul Județean Arad, Adrian Țolea, care în doar câteva luni a adus prejudicii grave județului Arad. Lucrările la drumul Arad – Felnac sunt blocate, la proiectul UPU s-au pierdut milioane de euro, la ADI Deșeuri scandalul e în floare, iar acum rămânem și fără elicopter SMURD. Sunt motive suficiente pentru ca acest personaj să dispară urgent din fruntea județului, pentru a se salva ce mai poate fi salvat.

Facem un apel la conducerea PNL Arad pentru a-l înlătura de urgență pe Adrian Țolea de la conducerea CJA, dacă îi mai preocupă problemele județului.

Read more
MAI MULTE SCOLI SI GRADINITE VOR FI DESFIINTATE. GIMNAZIALA NR.5 DEVINE LICEU NATIONAL DE INFORMATICA

În data de 05.01.2016, în cadrul ședinței de Consiliu de Administrație Inspectoratul Școlar Județean Arad a analizat și a aprobat rețeaua unităților de învățământ preuniversitar care va funcționa în anul școlar 2016-2017. Astfel  s-a  emis avizului conform al ISJ urmând a se definitiva prin   hotărâre de Consilii locale ale unităților administrativ teritoriale din municipiul și județul Arad.

Datorită fluctuațiilor efectivelor de elevi din cadrul unor localități, rețeaua școlară se restructureză după cum urmează:

  • Intră în sistem: Școala primară Chelmac, comuna Conop și Grădinița cu program normal Joia Mare, comuna Almaș.
  • Ies din sistem: Școala primară Mărăuș , comuna Craiva; Școala primară Belotinț, comuna Conop; Școala primară Revetiș, comuna Dieci; Școala primară Crocna, comuna Dieci; Grădinița cu program normal Bîrzești, comuna Archiș; Grădinița cu program normal Chelmac, comuna Conop; Grădinița cu program normal Păiușeni, comuna Chisindia; Grădinița cu program normal nr 13, structură a Gradiniței cu program prelungit nr.14.

La nivelul municipiului Arad, pentru anul școlar 2016-2017, au loc următoarele modificări în cadrul rețelei școlare:

  • Comasarea prin fuziune a Școlii gimnaziale nr. 5 cu Liceul Tehnologic Iuliu Maniu rezultând Liceul Național de Informatică
  • În ceea ce privește învățământul particular, intră în sistem trei grădinițe noi, și anume: Grădinița cu program prelungit Licurici, Grădinița cu program prelungit Toy Story și Grădinița cu program prelungit Mary Poppins. Ies din sistem Gradinița Oaza copiilor și Gradinița Vanda.

În conformitate cu Legea nr.339 /2015 a bugetului de stat pe anul 2016 , pentru judeţul Arad a fost  alocată , din taxa pe valoarea adăugată , pentru finanţarea  de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,  suma de 211715 mii lei, din care 189168 mii lei pentru salarii, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale stabilite de lege pentru personalul din învăţământ şi 22547 mii lei pentru cheltuieli cu pregătirea profesională, cu evaluarea periodică a elevilor şi cu bunuri şi servicii .

Sumele alocate  din taxa pe valoarea  adăugată au fost repartizate pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv pe unităţi administrativ-teritoriale , în funcţie de numărul de elevi/preşcolari beneficiari ai serviciilor de învăţământ şi standardele de cost aferente stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.993/2015 privind determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.

Având în vedere faptul că, datorită unor condiţii specifice ( unităţi de învăţământ izolate cu număr mic de elevi, unităţi cu număr mare de elevi dar cu personal didactic cu gradaţii de merit, cu calificare înaltă, inclusiv doctorat  – aceasta implicând costuri mai mari cu salarizarea etc.) nu pentru toate unităţile de învăţământ bugetul calculat acoperă necesarul de fonduri pentru plata salariilor estimat pentru întreg anul 2016, dar toate unităţile de învăţământ au asigurate sumele necesare efectuării plăţilor până la finele  anului  şcolar 2015-2016, respectiv până în luna septembrie 2016, urmând ca, odată cu începerea anului şcolar 2016-2017, funcţie de schimbările intervenite în reţeaua şcolară şi planul de şcolarizare,  să se procedeze la redistribuirea între unităţi de învăţământ a  bugetului rămas neutilizat la acea dată, astfel încât toate să aibă asigurate fondurile necesare plăţii drepturilor salariale ale personalului didactic, didactic-auxiliar şi nedidactic angajat.

La început de an, Inspectoratul Școlar Județean Arad urează personalului didactic și nedidactic, elevilor, părinților acestora multe bucurii și împliniri pe plan profesional și personal.

Read more
ANUL 2016 ADUCE CRESTEREA IMPOZITULUI PE LOCUINTE. BUCURESTENII VOR PLATI CU 25% MAI MULT DECAT IN 2015

Toți cei care vor să plătească din timp impozitul și taxele locale trebuie să fie informați că anul acesta ar putea scoate bani mai mulți din buzunare, informează Digi24.

Impozitul pe clădirile nerezidențiale din București crește cu 25%, iar pentru clădirile nerezidențiale, majorarea este cu 250 la sută. În Râmnicu Vâlcea, impozitele pe clădirile nerezidențiale vor ajunge la 1.870%.

Primăriile au decis să crească impozitele pe locuințe, în unele localități ajungând și la 300 la sută.

Cei care dețin locuința pentru a face afaceri vor avea de plătit cel mai mult. Astfel, locuitorii orașelor Constanța, Râmnicu Vâlcea și Satu Mare care folosesc casa ca sediu pentru firmă vor scoate din buzunare cu peste1.600 la sută mai mult decât anul trecut.

În Turda, creșterea este cu 275%, în timp ce în Capitală, bucureștenii vor plăti cu 25% mai mult decât în 2015.

Pentru cei care vor achita suma până pe 31 martie, trebuie să știe că beneficiază de 10% reducere.

Impozite clădiri rezidenţiale

Turda – crește cu 275%

Tecuci – crește cu 150%

Arad – crește cu 50%

Bucureşti – crește cu 25%

Impozite clădiri nerezidenţiale

Râmnicu Vâlcea – crește cu 1870%

Constanţa – crește cu 1620%

Bucureşti – crește cu 250%

Sursa: b1.ro

Read more
Finanțele lansează, luni, prima emisiune de titluri de stat pentru populație din ultimii 10 ani

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lansează, luni, prima emisiune de titluri de stat pentru populație din ultimii 10 ani, emise prin Bursa de Valori București, perioada de subscriere urmând să să încheie în data de 19 iunie.

Valoarea nominală a unui titlu de stat va fi de 1.000 de lei, iar titlurile sunt emise pe o perioadă de doi ani. Emisiunea va fi scadentă la data de 25 iunie 2017.

„La data solicitării, prin completarea formularului de subscriere, persoanele fizice vor indica nivelul dobânzii la care doresc să cumpere titluri de stat, care trebuie să fie cuprins în intervalul 1,75% — 2,15% pe an. Dobânda plătită investitorilor va fi fixă, nivelul acesteia urmând a fi stabilit și comunicat de către MFP la momentul alocării emisiunii, în data de 22 iunie 2015”, se arată într-un comunicat al MFP.

Finanțele vizează să atragă prin această emisiune 100 de milioane de lei, însă valoarea ofertei poate fi majorată, în funcție de cererea înregistrată în perioada de subscriere.

Dobânda acestor titluri de stat va fi stabilită ulterior perioadei de subscriere, respectiv pe 22 iunie, în funcție de ordinele de subscriere plasate de investitori, iar prima zi de tranzacționare la BVB a titlurilor de stat pentru populație va fi 26 iunie.

Oferta va fi intermediată de un consorțiu de bănci format din Banca Comercială Română, BRD-Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank.

Potrivit autorităților, dobânda și câștigul de capital obținute de investitorii persoane fizice din deținerea și tranzacționarea titlurilor de stat emise de statul roman sunt venituri neimpozabile. De asemenea, maximul intervalului de dobândă la care poate subscrie populația va fi mai mare față de randamentul actual al titlurilor de stat cu aceeași maturitate (2 ani). Vânzarea titlurilor de stat pe bursă va permite conservarea dobânzii acumulate până la momentul tranzacției spre deosebire de alte investiții la care dobânda se pierde în cazul în care respectiva investiție nu este păstrată pana la maturitate sau pe un anumit termen predefinit.

Nu vor fi percepute comisioane în procesul de subscriere a titlurilor de stat de către populație, indiferent de modalitatea aleasă de cumpărător (cu numerar, direct la ghișeul bancar sau prin ordin de plată/transfer bancar), în cazul în care se utilizează una din cele trei bănci din sindicatul de intermediere.

Conform prospectului emisiunii, oferta are o durată totală de zece zile lucrătoare (8-19 iunie 2015), iar programul de subscriere este de la 9,00 la 17,00, în fiecare zi lucrătoare, cu excepția ultimei zile, când subscrierile vor putea fi înregistrate numai între orele 9,00—13,00. După expirarea Perioadei Ofertei nu mai sunt acceptate subscrieri de la investitori.

Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu consorțiul care va intermedia oferta de vânzare și Bursa de Valori București vor organiza un roadshow cu prezentări în Timișoara (9 iunie), Cluj-Napoca (10 iunie) și București (11 iunie).

Finanțele nu au mai emis titluri de stat pentru populație din 2005, când utiliza rata inflației ca referință pentru randament, la care se adaugă o marjă fixă. (agerpres.ro)

Read more
Un copil de 3 ani a murit pe masa de operatii a Spitalului Judetean Arad

Ancheta la Spitalul Judetean din Arad, unde un copil de trei ani si jumatate a murit miercuri seara, pe masa de operatie: medicii i-au facut o operatie de coborare a unuia dintre testicule, insa baietelul nu s-a mai trezit din anestezia generala.

 

Familia este in stare de soc si parintii sunt convinsi ca la mijloc este o eroare medicala. Legistii urmeaza sa faca necropsia si sa stabileasca exact ce s-a ntamplat.

Interventia chirurgicala se anunta una de rutina: circa 4% dintre baietii nascuti la termen nu au testiculele coborate in scrot, ci situate la nivelul abdomenului, si trebuie operati. Parintii lui Edi spun ca in urma cu o luna si jumatate, medicii i-au facut fara probleme prima interventie chirurgicala de acest tip, la unul dintre testicule, sub anestezie generala. Acum insa, ceva s-a intamplat, iar copilul nu s-a mai trezit din anestezie.

Tatal copilului: „Doctorul a iesit din operatie, a zis ca totul a decurs bine si in 10-15 minute il trezesc si il aduc in salon. A trecut o jumatate de ora si m-a sunat. Mi-a zis hai ca-i ceva bai ca nu mai iese din sala si au intrat inauntru cu tot felul de aparate.”

Adrian Wiener, director medical Spitalul Judetean Arad: „Decesul a survenit in timpul procesului de trezire a pacientului si s-a datorat unui stop cardio-respirator.”

Familia il acuza pe medicul anestezist, un specialist cu multi ani de experienta, ca l-ar fi supus pe copil la doua anestezii generale intr-un interval prea scurt de timp. Medicii legisti urmeaza sa stabileasca exact la necropsie cauza mortii.

Parintii lui Edi sunt devastati de durere mai cu seama ca, anul trecut, l-au mai pierdut pe fiul lor cel mare, de 21 de ani, dupa o lunga suferinta. Baietelul cel mic ramasese singurul lor copil si vor sa stie cine se face vinovat de moartea lui.

Statisticile medicale arata totusi ca, dupa anestezia generala, un caz dintr-un un milion se soldeaza cu deces. (stirileprotv.ro)

Read more