News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ICCJ: DAN SOVA, SUB CONTROL JUDICIAR, DECIZIA NU ESTE DEFINITIVA

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Șova, trimis recent în judecată în dosarul CET Govora.

Decizia nu este însă definitivă.

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Șova trebuie să respecte mai multe obligații printre care: să se prezinte în instanță ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiește, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau de câte ori este chemat; să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată; să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum și cu martorii din cauză: Veronica Cristina Voinescu, Teodor Voinescu, Simona Ciuru, Alin Aurel Niculae Brîncuși, Ileana Cristina Dințică, Radu Ștefan Cernov, Denise Bălan, Rada Dumitru, Neghină Ion Pădurețu, Radu Iulian Țenea, Constantin Lepădat, Carmen Manuela Alexandrescu, Petre Grigore, Ilinca Daniel, Doru Constantin, Ion Găzaru și Cristian Rizea.

Dan Șova a fost eliberat din arest preventiv pe 22 ianuarie și plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.

Joi, la primul termen al procesului în cameră preliminară, instanța a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

În dosar, a fost deferit justiției Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

„Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Șova pe lângă Bălan, directorul general al CET Govora SA, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie — octombrie 2012 și iunie 2013 — august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective. (…) Încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea șase juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați”, arată DNA.

Procurorii susțin că, acționând în această manieră, Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte sus menționate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.

Sursa: agerpres.ro

Read more
SENATORUL PSD DAN SOVA, ARESTAT PREVENTIV
Senatorul Dan Şova a fost arestat preventiv, marţi, pentru 20 de zile, după ce instanţa supremă a admis cererea procurorilor DNA împotriva plasării acestuia în arest la domiciliu. Decizia instanței este definitivă.

Este vorba de dosarul în care Șova este acuzat de trafic de influenţă, după ce a luat 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Senatorul a fost ridicat, marți dimineaţă, cu mandat şi condus deja în Arestul Capitalei.
Fostul ministru va rămâne în celulă şi în perioada sărbătorilor, neavând nicio altă cale de atac, după ce instanța supremă a admis contestaţia DNA la decizia arestului la domiciliu.
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul Șova Dan-Coman. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului Șova Dan-Coman, pentru o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 14 decembrie 2015 până la data de 02 ianuarie 2016, inclusiv”, se arată în minuta deciziei, potrivit Agerpres.

Dan Șova fusese plasat în arest la domiciliu pe 4 decembrie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Concret, Dan Șova i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă”, susțin procurorii.
DNA precizează că, în decembrie 2011, între CET Govora, reprezentată de Mihai Bălan în calitate de director general, și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.
Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În perioada decembrie 2011 — decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar către CET Govora facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 — decembrie 2012. În aceeași perioadă, Șova a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora. În decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat, prin ajungere la termen. La acea vreme, Bălan nu mai ocupa funcția de director general al CET. În martie 2013, Mihai Bălan a revenit în funcția de director general al CET Govora”, explică anchetatorii.
Ulterior, în mai 2013, între CET Govora reprezentată de Bălan și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună.
„Contractul s-a încheiat pe o perioadă de un an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada contractuală, Dan Șova a încasat comisionul pentru 40.000 euro. Cercetările efectuate în cauză au evidențiat faptul că cea mai mare parte a banilor primiți de Șova au fost orientați în mod direct către stingerea unei datorii provenite din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București”, au mai reținut anchetatorii.
Procurorii au constatat că Mihai Bălan a încheiat două contracte cu societatea de avocați și, în perioada ianuarie 2012 — august 2014, a avizat din partea CET plățile efectuate în baza acestora, cu încălcarea dispozițiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale societății de stat, producând o pagubă patrimoniului de peste 1,3 milioane lei.
Sursa: antena3.ro
Read more