News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

STUDIU: CAFEAUA ESTE UN ANTIDOT PENTRU OCHII OBOSITI

Exercițiile fizice pot obosi ochii la fel de mult ca și mușchii, dar o ceașcă de cafea îi poate revigora, conform unui studiu internațional, informează agenția de presă Xinhua.

O echipă de oameni de știință din patru țări a descoperit primele dovezi științifice că mișcările oculare rapide își încetinesc frecvența atunci când organismul este obosit.

„Aceste rezultate sunt importante, deoarece ochii noștri trebuie să se miște rapid pentru a capta informații noi”, a spus coordonatorul acestui studiu, dr. Nicholas Gant, de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă.

„Dar există speranță pentru băutorii de cafea, deoarece aceste tulburări vizuale pot fi prevenite prin consumul de cofeina”, a mai spus el. În cadrul studiului, au fost efectuate în laborator exerciții pe bicicletă timp de trei ore, după care controlul cerebral al sistemului vizual a fost testat cu ajutorul camerelor specializate în urmărirea ochilor.

„Este remarcabil faptul că oboseala picioarelor încetinește mișcarea ochilor. Acest lucru ar putea foarte bine să fie motivul pentru care biciclistul obosit nu vede niciodată autobuzul care vine”, a opinat specialistul.

Un dezechilibru neurochimic cauzat de efort fizic intens pare să se răspândească în sistemele de control ale creierului. Dar, o doză modestă de cofeină ar putea restabili echilibrul chimic, ajutând semnalele de la creier să ajungă la ochi.

„Cantitatea de cofeina pe care am administrat-o în timpul exercițiului a fost echivalentul a două cești de cafea. Nu am observat nici un fel de efect cu o băutură placebo decafeinizată „, a mai precizat Gant.

„Interesant este că zonele creierului care procesează informații vizuale sunt rezistente la oboseală. Ele sunt căile care controlează mișcările ochilor ce par a fi veriga noastră cea mai slabă”, a adăugat el.

Echipa a investigat efectele pe care le au asupra fenomenului medicamentele psihiatrice utilizate pentru tratarea pacienților cu niveluri anormale ale acestor neurotransmițători, mai notează agenția de presă Xinhua.

Sursa: agerpres.ro

Read more
REGIMUL CU CAFEA PENTRU SLABIRE SI IMBUNATATIREA PERFORMANTELOR ARE TOT MAI MULT SUCCES IN STATELE UNITE

Cafeaua poate ajuta la pierderea în greutate și la îmbunătățirea performanțelor intelectuale – este argumentul unui nou regim foarte în vogă în Statele Unite, deși medicii îl privesc cu scepticism, relatează luni AFP.

„‘Bulletproof diet’ stimulează activitatea creierului, energia, vă face să munciți mai bine, să fiți un părinte mai bun, un prieten mai bun și o persoană mai bună”, promite creatorul său, Dave Asprey. Băutura sa magică, numită „Bulletproof Coffee” (cafea anti-glonț), este cafea fără micotoxine (ciuperci minuscule care apar în timpul fermentației), la care se adaugă o linguriță de unt și câteva picături dintr-un ulei pur.

„O beți dimineața și imediat nu mai aveți chef să mâncați nimic. Creierul primește energie care nu provine din zahăr, foamea dispare și sunteți liber”, a declarat pentru AFP Davi Asprey. În plus, „slăbiți fiindcă metabolismul funcționează, însă nu mai ronțăiți nimic între mese”, adaugă americanul ajuns în Canada.

Asprey a avut ideea acestui regim în 2004, în timpul unei călătorii în Tibet când, afectat de altitudine, s-a simțit slăbit până când a încercat un ceai cu unt de iac. Impresionat de efectul energizant al băuturii, a vrut să îl adapteze pentru viața occidentală.

În Statele Unite, unde o treime din locuitori sunt obezi, „Bulletproof diet” se bucură de mare succes, fiind adoptat de sportivi sau adepți ai „biohacking”-ului, mișcare care combină biologia, tehnologia și alimentația pentru îmbunătățirea capacităților fizice și mentale. Regimul este lăudat și de câteva celebrități, printre care actrița Shailene Woodley, vedeta din filmul „Divergent”, sau umoristul Jimmy Fallon.

În schimb, experții în alimentație sunt mai critici. „Acest regim poate funcționa ca orice altă dietă care elimină multe alimente”, arată Amy Schnabel, nutriționist la spitalul UCLA (Los Angeles)

„Bulletproof diet” propune eliminarea micului dejun, masă considerată adesea de nutriționiști ca cea mai importantă a zilei. Aceștia recomandă cereale sau pâine, ouă sau produse lactate (proteine), fructe pentru fibre și vitamine, precum și o cafea sau un ceai.

Teina și cafeina sunt stimulente recunoscute, cu unele calități diuretice. „Cafeaua ar face pe oricine să se simtă bine. Cafeina ajută la claritatea mentală”, afirmă nutriționista menționată. „Dacă apreciați că bând o ceașcă cu această băutură vă face să vă simțiți bine și să aveți o minte foarte clară, este probabil efectul placebo”, adaugă ea.

Asociația britanică de dietetică a introdus regimul „Bulletproof” în Top 10 regimuri ale celebrităților care trebuie evitate în 2016, considerând că el se bazează pe un principiu de clasificare a alimentelor „în contradicție cu recomandările pentru sănătate” și a cărui eficiență nu a fost dovedită.

Cafeaua cu unt și ulei a devenit rapid un mini-imperiu dietetic, fiind prezentată într-un best-seller care face în mare parte apologia unei hrane sănătoase (multe proteine, legume verzi, puține feculente etc.). Un prim magazin s-a deschis în California, în orașul Santa Monica, iar un site internet comercializează o întreagă gamă de produse mai mult sau mai puțin legate de nutriție: băutura gata de consum în capsule, „kituri de performanță” pentru pregătirea acasă, dar și saltele care induc somnul, veioze de noapte, ecrane zen pentru iPhone etc.

Firma creată de Dave Asprey a strâns 9 milioane de dolari pentru dezvoltarea rețelei sale de magazine de vânzare.

Sursa: agerpres.ro

Read more