News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

LA CAT A AJUNS SALARIUL MEDIU NET IN ROMANIA

Salariul mediu net a ajuns, în aprilie, la 2.086 de lei, în creștere față de luna precedentă cu 35 lei (1,7%), potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

La nivelul câștigului salarial brut, acesta s-a situat în aprilie 2.879 de lei, mai mare cu 1,8% față de luna martie 2016.
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,3%, iar indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost 116,1%.

Potrivit datelor INS, în luna aprilie 2016, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturilor în natură și ajutoarelor bănești, plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou).

De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna aprilie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).

Sursa: evz.ro

Read more