News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

YOUTUBE VA LANSA UN NOU SERVICIU. CE TREBUIE SĂ ȘTIE TOȚI UTILIZATORII

Reprezentanţii platformei online YouTube, deţinută de grupul Google, au anunţat că vor lansa săptămâna viitoare un nou serviciu de streaming muzical, YouTube Music, dar şi o nouă versiune serviciului premium deja existent, YouTube Red.

YouTube Music, ce va fi lansat pe 22 mai, va include funcţii suplimentare, precum playlist-uri personalizate în funcţie de istoricul căutărilor individuale efectuate pe YouTube şi de alte tipare comportamentale ale utilizatorilor, au precizat reprezentanţii companiei americane.

Această companie de streaming video va lansa în curând şi YouTube Premium, o versiune actualizată a serviciului cu plată YouTube Red.

Sursa: agerpres.ro

Read more
POSTA ROMANA A CONTRIBUIT, IN DOI ANI, CU PESTE 160 DE MILIOANE DE EURO LA BUGETUL STATULUI

Compania Națională Poșta Română a contribuit, în 2014 și 2015, cu 163 de milioane de euro la bugetul statului, bani ce reprezintă impozit pe profit, TVA aferentă contractelor comerciale, contribuție la bugetul de stat și la bugetele de asigurări sociale, informează, marți, CNPR

În plus, Poșta Română a achitat integral, în iunie 2016, creditul de 100 de milioane de lei contractat la Eximbank în martie 2014.

Operatorul național de servicii poștale a virat la bugetul general consolidat, anul trecut, 334,6 milioane de lei (74,9 milioane de euro) din care 23%, respectiv 76 de milioane de lei (17 milioane de euro), constituind TVA aferentă contractelor comerciale. Contribuțiile la bugetele de asigurări sociale reprezintă 61,6%, respectiv 206 de milioane de lei (46,2 milioane de euro). De asemenea, impozitul pe profit achitat pentru anul 2015 se ridică la 10,5 milioane de lei (2,36 milioane de euro).

„Poșta Română depune eforturi substanțiale pentru menținerea disciplinei financiare și pentru asigurarea unui raport pozitiv între veniturile și cheltuielile companiei. Anii de risipă și de gestionare defectuoasă a resurselor financiare ale companiei atârnă greu în activitatea operatorului de servicii poștale. Cu toate acestea, Poșta Română a reușit să crească bugetul alocat investițiilor, esențiale pentru creșterea calității serviciilor și pentru implementarea unor proiecte noi”, a spus Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române.

Poșta Română a încheiat anul 2015 cu un profit operațional de 6,8 milioane de lei. Rezultatul final a fost afectat negativ de amenda Consiliului Concurenței (33 de milioane de lei), pentru fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2011 — 2012 și pe care Poșta Română a contestat-o în instanță. În bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pentru anul 2016 este prevăzut un rezultat brut pozitiv de 4 milioane de lei.

Printre obiectivele companiei, pentru perioada 2015 — 2019, se află realizarea de profit anual cel puțin la nivelurile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al Poștei Române, modernizarea informatică și informațională, dar și creșterea satisfacției clienților.

Poșta Română este o companie națională înființată conform Legii 31/1990, nu o instituție publică.

Sursa: agerpres.ro

Read more
OAMENII DE STIINTA AU DESCOPERIT GENA MUTANT CARE PROTEJEAZA INIMA

Descoperirea va ajuta la crearea unui nou medicament pentru prevenţia atacurilor de cord.

Cercetătorii au descoperit o variaţie rară şi anterior necunoscută a unor gene. Prezentă doar la unii oameni, această variaţie poate reduce, în mod substanţial, nivelul de risc al atacului de cord, dar şi nivelul de colesterol.

”Descoperirea ar putea deschide calea dezvoltării noilor medicamente”, au spus cercetătorii islandezi.

Absenţa celor 12 caractere dintr-o genă a cromozomului 17 a fost studiată într-o cercetare de genomuri şi date clinice în rândul populaţiei din Islanda.

Rezultatele au fost confirmate de datele provenite de la 300.000 de persoane din diferite ţări. Constatările cercetătorilor de la deCODE Genetic, filială a companiei Amgen, au fost publicate în revista New EnglandJournal of Medicine (NEJM).

Interesant este faptul că variaţia genetică oferă inimii mai mult decât o protecţie care poate fi obţinută prin reducerea colesterolului, ci poate contribui şi la realizarea altor procese precum reducerea inflamaţiei.

Un editorial de la NEJM a susţinut ideea că în combinaţie cu alte proceduri, ” variaţia poate indica calea spre dezvoltarea unei terapii viitoare pentru prevenirea bolilor coronariene”.

Descoperirea a determinat cercetătorii de la Amgen să înceapă munca asupra producţiei de medicamente ce vor dezvolta  modalităţi de a inhiba proteina ASGR1 conectată cu gena în cauză.

Cu toate că statinele pot reduce riscurile unui atac de cord şi ale anumitor boli cardiovasculare, ele sunt încă o cauză principală a deceselor, iar companiile producătoare de medicamente continuă să caute noi terapii.

Sursa: descopera.ro

Read more
AL DOILEA RETAILER CASH&CARRY VENIT IN ROMANIA SE REBRANDUIESTE. SELGROS PREIA SIGLA TRANSGOURMET

Selgros Cash&Carry România, al doilea retailer pe acest segment intrat în România, în urmă cu 15 ani, se rebranduieşte. Schimbările vizează strategia de business, serviciile oferite și comunicarea

La aniversarea celor 15 ani de prezență în România, Selgros Cash&Carry, al doilea retailer pe acest segment din România după cifra de afaceri, își schimbă identitatea vizuală în urma unui proces complex de rebranding. Schimbările sunt însă majore şi la nivel de business şi au loc ca urmare a achiziției rețelei Selgros de către Transgourmet Holding AG, al doilea cel mai mare grup cash & carry și comerț B2B din Europa. Preluarea a avut loc în 2011.

Compania a preluat sigla și elementele grafice ale Transgourmet. „Am valorificat în ultimii ani experiența Transgourmet și am adaptat-o la specificul pieței. Ceea ce este Selgros astăzi reprezintă rezultatul unui model de business cu beneficii pentru clienți, a reputației construite timp de 15 ani și a curajului de a evolua în permanență. Mulțumim acționarului nostru pentru încrederea și libertatea de a transforma Selgros România într-o companie dinamică și adaptabilă. De asemenea, mulțumim clienților, partenerilor și angajaților noștri pentru că au fost și sunt alături de Selgros”, a declarat Alexandru Vlad, CEO Selgros Cash&Carry România

Strategia de rebranding a companiei s-a concretizat, în special în ultimul an, într-un plan de schimbări majore la nivel de business, servicii și comunicare. Au avut loc modificări ale lay-out-ului de magazin, au fost introduse mini-piețe de pește sau de fructe și legume, inclusiv cu specialități și produse exotice şi a fost lansat  Clubul Profesioniștilor (un program de loializare pentru clienții din hotelărie, restaurație, catering sau revânzători). De asemenea, compania a deschis un Centru de Distribuție în București destinat exclusiv gastronomilor.

Planuri de extindere cu un nou concept

Compania deține în prezent 19 magazine de format mare (10.000 mp suprafață de vânzare) și urmează să inaugureze anul acesta un nou concept de magazin, cu format restrâns, la Târgu Mureș și Alba Iulia. Este vorba despre unităţi de aproximativ 4.000 de metri pătraţi dedicate tot profesioniştilor, cu produse alimentare şi nealimentare.

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanţi operatori din comerţul românesc. Compania şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.

Compania a raportat în 2015 o cifră de afaceri de 2.9  miliarde de lei, faţă de peste 2,8 milioane de lei în 2014. Principalul competitor este Metro Cash& Carry cu afaceri de 4,48 de milioane de lei în 2014.

Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ B2B din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia

http://www.economica.net/al-doilea-retailer-cash-carry-venit-in-romania-se-rebranduieste-selgros-preia-sigla-transgourmet-numarul-doi-din-europa_119806.html#ixzz490OZlmmJ

Sursa:economia.net

Read more
PIERDERI URIASE PENTRU APPLE DUPA CAPITALIZAREA PE PIATA

Dupa rezultatele sub așteptari care au marcat o scadere a profitului, pentru prima oara în ultimele 51 de trimestre, acțiunile Apple au închis la cel mai slab nivel din ianuarie 2013, în scadere cu 0,18%.

Aproape 80 de miliarde de dolari din capitalizarea de piața a Apple a fost ștearsa în ultimele ședințe de tranzacționare, potrivit Mediafax. Compania a avut doua saptamâni extrem de dificile pe bursa și a tras în jos indicii de referința ai companiilor din industrie.

Gigantul american Apple a raportat o scadere a veniturilor pentru primul trimestru din acest an, pe fondul prabusirii cu 10 milioane de unitati a vânzarilor de iPhone-uri – principala sursa de încasari a companiei, punând astfel capat unei perioade fabuloase de 13 ani de crestere neîntrerupta a afacerilor, scrie presa internationala dupa ce compania si-a publicat rezultatele financiare.

 

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
ANI CONFIRMA: GHEORGHE FALCA, IN CONFLICT DE INTERESE. TOATE ACTELE EMISE DE PRIMARIA ARAD, IN FAVOAREA PRO ARHITECTURA, LOVITE DE NULITATE ABSOLUTA

Edilul Aradului, Gheorghe Falca se afla in conflict de interese, iar toate actele emise de Primarie in favoarea firmei sale, Pro Arhitectura, sunt lovite de nulitate absoluta, sustine Agentia Nationala de Integritate, intr-un raspuns trimis in exclusivitate ziarului nostru. “Primarii si viceprimarii , primarul general si viceprimarii municipiului Bucuresti sunt obligati sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu emita o dispozitie, in exercitarea functiei, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul/sotie ori rudele sale de gradul 1”, precizeaza ANI, citand articolul 76, alin.1 din legea privind integritatea in exercitarea functiilor publice.

In acelasi timp, inspectorii Agentiei precizeaza ca la alineatul 2 din acest articol se mentioneaza : “actele administrative emise sau actele juridice incheiate ori dispozitiile emise cu incalcarea obligatiilor prevazute la alin 1, sunt lovite de nulitate absoluta”.

Ancheteonline a publicat la inceputul acestui an mai multe articole referitoare la o presupusa stare de conflict de interese in care s-ar afla edilul Aradului. In aceste dezvaluiri precizam ca Gheorghe Falca, folosindu-se de functia publica pe care o detine vremelnic, s-a imbogatit fara justa cauza, in urma emiterii unor avize necesare firmei detinute de el si sotia sa, ( Pro Arhitectura), societate care a executat documentatia pentru numeroase lucrari edilitare.

Astfel, Gheorghe Falca a emis din 2007 pana astazi, in calitatea oficiala pe care o are, numeroase hotarari privind elaborarea de PUZ-uri pentru lucrari publice sau private, a caror documentatie a fost intocmita de SC Pro Arhitectura SRL. Iar, in declaratia de interese pe 2015 a lui Falca, apare scris, alb pe negru, ca primarul este asociat la aceasta firma cu 9 parti sociale. In aceeasi declaratie de interese, se arata ca la SC Pro Arhitectura, asociat si administrator este sotia sa.

In urma sesizarii ANI, juristii de la Agentia Nationala de Integritate confirma faptul ca primarul Aradului se afla in stare de conflict de interese, subliniind ca edilii sunt obligati, prin lege, sa nu emita niciun act juridic sau administrativ care produce un folos material pentru sine sau pentru rudele de gradul 1, ( in speta actuala, pentru sotia sa), citand art 76 din legea integritatii. Ori, in situatia lui Falca, acesta nu numai ca nu s-a abtinut sa elaboreze aceste avize, ci chiar el le-a intocmit, le-a semnat, iar de pe urma emiterii acestor documente, firma sa a incasat mari sume de bani, ca urmare a realizarii documentatiei necesare numeroaselor lucrari edilitare, publice sau private. Mai mult, starea de conflict de interese este cu atat mai clara , cu cat sediul social al societatii detinute de primar, este chiar acasa la acesta!

Astfel, firma Pro Arhitectura a intocmit PUZ-urile mai tuturor lucrarilor de anvergura din oras, fiind vorba despre ansamble rezidentiale, parcuri logistice supermarketuri, benzinarii, mall-uri.

Totodata, ANI atrege atentia, ca potrivit legii, ( art.76, alin.2) toate actele emise de edil, prin care primarul Falca, a obtinut foloase necuvenite, sunt lovite de nulitate. Adica, automat, toate avizele eliberate de primarie, pentru firma Pro Arhitectura, pot fi anulate. Ce ar insemna acest lucru? Sumele incasate de Pro Arhitectura, in urma avizelor primite de la Primarie devin prejudiciu adus bugetului local. Mai mult, documentatia privind PUZ-rile se anuleaza, iar beneficiarul lucrarilor ar trebui sa obtina noi avize. Iar acelasi beneficiar, ar trebui sa se intoarca impotriva Pro Arhitectura pentru a-sI recupera banii platiti pentru PUZ-rile desfiintate.

Daca vorbim despre partea penala a acestui caz, trebuie specizat ca in noul Cod Penal, conflictul de interese, descris ca fiind un act de beneficiu financiar, ca urmare a exercitarii unei functii publice, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani. Dosarul lui Gheorghe Falca pe aceasta speta, se afla, potrivit unor surse juridice, la Parchetul de la langa Judecatoria Arad, dupa ce DNA si-a declinat atributiile. Nu stim de ce!

Mai trebuie precizat ca in raspunsul primit de la ANI, se spune ca datele prezentate “reprezinta punctul de vedere al Agenției Naționale de Integritate si nu o interpretare generala si obligatorie a textelor de lege amintite”. Ce mai trebuie sa faca acum ANI? Doar sa-l declare oficial pe Gheorghe Falca, in conflict de interese.

Va prezentam in integralitate articolele publicate de ziarul nostru, care au dus la sentinta ANI: conflict de interese in cazul lui Gheorghe Falca:

In atentia ANI! Primarul Gheorghe Falca, conflict de interese, in familie: el emitea PUZ-uri, iar sotia incasa banii pentru documentatie urbanistica

Primarul Aradului, Gheorghe Falca se afla, de ani de zile, intr-un grav conflict de interese. Acesta s-a folosit de functia publica pe care o detine pentru a se imbogati. Astfel, in calitate de edil, Falca si-a pus semnatura pe hotarari emise de Primaria Arad, privind intocmirea de PUZ-uri pentru diferite proiecte edilitare, a caror documentatie a fost elaborata de o firma la care el este actionar si a carei manager este sotia sa. Este vorba de SC Pro Arhitectura SRL, care, sub mandatul liderului PNL, a obtinut nenumarate contracte pentru elaborarea documentatiei necesare unor lucrari de contructii in Arad, pe a caror PUZ si-a pus semnatura primarul Gheorghe Falca.
Potrivit legii ANI, 161/2003, la articolul 76, alin. 1 se arata ca “primarii si viceprimarii sunt obligati sa nu emita un act administrative sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu emita o dispozitie daca aduce vreun folos material pentru: propria persoana, pentru sot/sotie si rudele sale de gradul 1. Actele emise cu incalcarea acestei reguli sunt lovite de nulitate absoluta”. Aceste prevederi sunt incluse si in noul Cod Penal, la articolul 301, conflictul de interese constituind fapta penala care se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani si interzicerea de a ocupa o functie publica.

In investigatia noastra vom arata cum primarul Gheorghe Falca, in deplina cunostinta a faptelor penale, a semnat documente oficiale ale primariei, de pe urma carora a obtinut foloase materiale consistente, pentru propria persoana si pentru sotia sa.

Acest lucru va fi reliefat in ziarul nostru prin publicarea actelor emise de primarie, precum si a declaratiei de interese a primarului Falca. Cele doua seturi de documente puse fata in fata, ilustreaza, fara putinta de tagada, starea de conflict de interese in care se afla edilul .

Astfel, Gheorghe Falca a emis din 2007 pana astazi, in calitatea oficiala pe care o are, numeroase hotarari privind elaborarea de PUZ-uri pentru lucrari publice sau private, a caror documentatie a fost intocmita de SC Pro Arhitectura SRL. Iar, in declaratia de interese pe 2015 a lui Falca, apare scris, alb pe negru, ca primarul este asociat la aceasta firma cu 9 parti sociale. In aceeasi declaratie de interese, se arata ca la SC Pro Arhitectura, asociat si administrator este sotia sa.

Firma familiei lui Falca, incasari mai mari, de la an la an

Din datele existente la Ministerul Finantelor, rezulta faptul ca in perioada 2005-2012, cifra de afaceri la Pro Arhitectuar a crescut exponential de la 46.244 lei in 2005, la 861.512 lei in 2006, la 1.224.126 lei in 2007, la 5.117.843 lei in 2008, ca apoi in plina criza, cifra de afaceri sa scada putin, la 3.205.193 lei in 2009, apoi la 2.042.881 lei in 2010, la 1.410.975 lei in 20111, si la 1.333.313 lei in 2012. Trebuie precizat ca afacerile SC Pro Arhitectura s-au dezvoltat sustinut in perioada in care Gheorghe Falca a fost primar al Aradului.

In acelasi timp, potrivit paginii de internet a Primariei Arad, Gheorghe Falca a initiat un numar de peste 20 de proiecte de hotarare de consiliu local prin care s-au adoptat documentatii urbanistice intocmite in numele SC Pro Arhitectura SRL Arad. Aceste documentatii privesc cele mai importante proiecte urbanistice desfasurate in municipiul Arad, ceea ce explica boomul veniturilor incasate de SC Pro Arhitectura.

Falca emitea actele, sotia incasa banii

Astfel, cele mai importante investitii facute in Arad, in perioada regimului Falca, au trecut prin mana societatii pastorite de sotia sa, Ela. Cu alte cuvinte, primarul Falca emitea o decizie oficiala privind executarea unei lucrari de constructii, iar documentatia urbanistica necesara era intocmita de societatea la care Falca este actionar, iar sotia, patron. Totul se facea in familie!

Este vorba de lucrari privind constructia de blocuri din zone rezidentiale, de parcuri logistice , de mall-uri si supermarketuri , precum si de benzinarii. Toate au platiti bani grei firmei detinute de familia Falca pentru intocmirea documentatiei urbanistice. Miroase a intelegere prealabila intre factorii de decizie: primarul emitea decizia necesara pentru documentatia investitiei, iar la schimb, Sc Pro Arhitectura executa documentatia urbanistica.

In 2008, pe lista: blocuri, Real, OBI, un mall

In 2008, au fost adoptate de catre consiliul local, pe baza deciziei Primariei Arad, un numar de 6 hotarari, privind lucrari care au trecut prin mana societatii Pro Arhitectura:

1.Hotararea nr.83 din 08.04.2008 prin care s-a aprobat PUZ privind construirea unui numar de 9 blocuri in Arad, beneficiar fiind SC Adi Imob Investitii SRL, iar expunerea de motive a proiectului Hotararii Consiliului Local(HCL), intocmita de primarul Gheorghe Falca, a primit numarul 20.181 din 01.02.2008;
2. Hotararea nr. 196 din 08.08.2008 prin care s-a aprobat PUZ privind construirea unui complex comercial tip mall in Arad, beneficiar fiind SC Property Development One SRL, proiect de HCL initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr. 31605 din 06.08.2008
3. Hotararea nr. 241 din 25.09.2008, prin care s-a aprobat PUZ privind construirea unui complex comercial Real si OBI in Arad pentru beneficiar SC Poer Trade SRL, proiect de HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.43977 din 2008;
4. Hotararea nr. 374 din 30.12.2008 prin care s-a aprobat PUZ privind construirea unui parc logistic in Arad pentru beneficiar SC Brand SRL, proiect de HCL initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr. 54321 din 01.10.2008;
5. Hotararea nr.208 privind PUZ referitor la “construirea hypermarket in regim de inaltime P+1E in Arad, Calea Aurel Vlaicu, nr.289 C”, beneficiar fiind Dedeman, pe baza proiectului nr.119/2008 elaborat de SC Pro Arhitectura.
6. Hotarare privind PUZ referitoare la constructia de blocuri cu spatii comerciale la parter, pe Calea Aurel Vlaicu, nr.284, beneficiar fiind SC Adi Imob Investitii SRL, un proiect nr. 5/2007, elaborat de SC Pro Arhitectura.

In 2009: locuinte familiale, Dedeman

In 2009, alte 4 hotarari emise de primarul Gheorghe Falca privind investitii in Arad, a caror documentatie a fost elaborata de firma condusa de sotia sa:
1.Hotararea nr.15 din 22.01.2009 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu privind construirea de locuinte familiale in Arad, beneficiar fiind familia Pasca, proiect de HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.62747/2008
2.Hotararea nr.34 din 29.01.2009 prin care s-a aprobat PUZ privind construirea unui hypermarket Dedeman in Arad pentru beneficiar SC Dedeman SRL, prin proiect HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca, prin expunerea de motive nr.70202/2008
3.Hotararea nr.145 din 30.04.2009 prin care s-a aprobat PUZ privind construirea unui complex rezidential in Arad, beneficiar fiind SC Collins Company SRL, proiect HCL initiat de primarul Gheorghe falca prin expunerea de motive nr. 12234/2009
4.Hotararea nr.177 din 28.05.2009 prin care s-a aprobat PUD privind construirea de locuinte colective pentru beneficiar Barbulescu Horatiu, prin proiect HCL initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.75705/2009.

In 2010: parc logistic, locuinte colective

Pe 2010, au fost emise alte 5 hotarari ale primarului Gheorghe Falca privind investitii in Arad, care au primit semnatura pentru intocmirea documentatiei urbanistice ( pe bani multi!), de la firma sotiei acestuia.
1.Hotararea nr.124 din 27.05.2010 prin care s-a aprobat PUZ privind realizarea unui parc logistic in Arad, beneficiar fiind SC Euroedilita SRL, pe baza proiectului HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.16860/2010.
2.Hotararea nr.137 din 04.06.2010 prin care s-a elaborat PUZ privind construirea de locuinte colective la Arad pentru beneficiar SC Imotrust SA, pe baza HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.17044/2010
3.Hotararea nr.348 din 28.12.2010 prin care s-a aprobat PUZ privind construirea de locuinte individuale in Arad pentru beneficiar SC Rise Properties SRL, pe baza proiect HCL initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.58527/2010. Ca amanunt interesant, seful de proiect este chiar arhitectul Ela Falca.
4.Hotararea nr.307/25.10.2010 privind PUZ construirea unui parc logistic- depozitare industrie nepoluanta si hotel, pe str. Badragului, beneficiar fiind SC Impotrust SA, potrivit proiectului nr.201/2010.

In 2011 : centru de energii neconventionale, KFC, parc logistic

In 2011 au fost adoptate alte 4 hotarari emise de primarul Gheorghe Falca, privind lucrari, a caror documentatie a fost elaborata de SC Pro Arhitectura SRL :
1.Hotararea nr.2/14.01.2011 prin care s-a aprobat PUZ privind realizarea unui parc logistic in Arad, beneficiar fiind SC Imotrust SA, pe baza proiectului HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.58383/2010. Pe expunerea de motive se afla semnatura lui Gheorghe Falca, iar sef de proiect a fost architect Ela Falca.
2.Hotararea nr.44 din 28.02.2011 prin care s-a aprobat PUZ privind realizarea unui centru pentru energii neconventionale in Arad, beneficiar fiind SC Tempo Invest SCS si SC Monte Imobiliare SRL, proiect initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.3457/27.01.2011, completata la 24.02.2011
3.Hotararea nr.238 din 16.09.2011 prin care s-a aprobat PUZ privind construirea restaurant drive KFC in Arad pentru beneficiar SC Interacora SRL, pe baza proiect HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.49827/2011
4.Hotararea nr.25/27.01.2011 privind aprobare PUZ pentru construire “centru pentru energie neconventionala” , pe centrura Nord (DJ 156913), beneficiar fiind SC Tempo Invest SCS si SC Monte Imobiliare SRL.

In 2012: complex rezidential, o benzinarie

In 2012, o alta hotarire semnata de primarul Gheorgeh Falca, a trecut pe la SC Pro Arhitectura SRL:
1.Hotararea nr.109 din 11.05.2012 prin care s-a aprobat PUZ privind construire de statie carburanti pentru beneficiar SC Bioromoil Automatic Station SRL, elaborat de SC Pro Arhitectura SRL, pe baza proiectului HCL, initiat de primarul Gheorghe Falca prin expunerea de motive nr.12508/2012. Din studiul PUZ se poate observa ca la sef de proiect este mentionata sotia primarului, architect Ela Falca.

In 2013, Primaria Arad, sub semnatura lui Gheorghe Falca, a emis hotararea nr.271/04.12.2013, privind PUZ pentru construirea unei statii distributie carburanti, la intersectia DN 79 cu DN 7, beneficiar fiind SC Socar Petroleum SRL, a carei documentatie urbanistica a fost realizata de SC Pro Arhitectura SRL.

In 2015, Primaria Arad a elaborat hotararea nr.280/24.09.2015, cu semnatura lui Gheorghe Falca, privind PUZ pentru un complex residential pe Calea Aurel Vlaicu nr.14, beneficiar fiind SC Complex Rezidential Arcade SRL, a carui documentatie a fost realizata de SC Pro Arhitectura SRL.

Citește și: Presedintele Consiliului National de Integritate, Ciprian Ciucu, este candidatul M10 la Primaria Capitalei. Nu e conflict de interese?
Noi dezvaluiri! Cum s-a imbogatit primarul Gheorghe Falca din certificate de urbanism. O situatie clasica de conflict de interese

Ziarul nostru face noi dezvaluiri in dosarul conflictului de interese al lui Gheorghe Falca, primar al Aradului. Pentru a ilustra si mai elocvent incalcarea legii de catre edilul aradean, publicam noi date legate de modul in care s-a imbogatit liderul liberal, folosindu-se de functia publica. Ca metoda utilizata , este deja una clasica, perfectionata de multi demnitari corupti: emiterea de hotariri oficiale care produc beneficii materiale pentru sine sau pentru familia sa, lucru condamnat de legea ANI si de noul Cod Penal. ( cititi si http://www.ancheteonline.ro/2016/01/in-atentia-ani-primarul-gheorghe-falca-conflict-de-interese-in-familie-el-emitea-puz-uri-sotia-incasa-banii-pentru-documentatie-urbanistica/).

Mai mult, pentru a fi si mai exacti, putem pune fata in fata doua documente incriminatoare pentru primarul Falca: datele din registrul Comertului, in care se arata ca el personal a intrat in actionariatul firmei SC Pro Arhitectura, la care mai este partener, sotia lui ( fapt reliefat si in declaratia de interese) si un proiect de hotarare privind intocmirea unui PUZ – initiativa a primarului, a carei documentatie a fost intocmita de SC Pro Arhitectura.

Deci, Falca, in calitate de edil elibereaza o decizie a primariei, necesara unor lucrari de constructii, a caror documentatie este intocmita de firma la care este actionar acelasi Falca. Deci, am putea spune ca primarul Aradului intocmeste acte oficiale pentru sine insusi. Sau altfel spus, Gheorghe Falca elibereaza documente oficiale pe baza carora firma sa incaseaza mari sume de bani.

Mai intai sa prezentam datele din Registrul Comertului. Potrivit actelor oficiale, Gheorghe Falca a intrat in actionariatul de la SC Pro Arhitectura, cu 45 de procente, pe data de 14.04.2015, ca urmare a mentiunii nr.12116. In firma mai este actionar sotia sa, Ela Falca, cu 55%, care indeplineste si rolul de administrator.

Societatea Pro Arhitectura SRL are 3 puncte de lucru: str. C.D. Loga, nr.3/A, str. Selari, nr.16 Arad, si str. Ludovic Szantay, nr.10 Arad. Sediul central se afla in str. Ioan Alexandru nr.15.

Interesant este faptul ca unul dintre punctele de lucru – str. C.D. Loga, functioneaza chiar acasa la primarul Gheorghe Falca. Aici isi deconteaza pe firma toate cheltuielile cu utilitatile. De asemenea, surse din preajma edilului sustin ca Falca se plimba cu masinile firmei SC Pro Arhitectura.

In acelasi timp, precizam ca la 4 luni dupa ce Gheorghe Falca apare ca actionar la SC Pro Arhitectura, Primaria Arad promoveaza o hotarare – nr.280/24.09.2015, la initiativa primarului, privind intocmirea PUZ pentru “complex rezidential si de servicii, Calea Aurel Vlaicu, nr.14”, a carei documentatie urbanistica a fost intocmita de SC Pro Arhitectura si a carui beneficiar este SC Complex Rezidential Arcade SRL.Initiativa primarului Municipiului Arad a fost exprimata prin expunerea de motive nr. ad.46208 din 24.09.2015. Documentati urbanistica a fost intocmita de arhitect Doriana Balogh de la SC Pro Arhitectura in baza proiectului nr.326/2014.

Deci, suntem intr-o situatie clasica de conflict de interese: primarul Falca, intocmeste, la initiativa sa, o hotarare de eliberare a unui PUZ, necesara in vederea realizarii documentatiei urbanistice de catre firma la care, el insusi, este actionar. Cu alte cuvinte, edilul emite actele obligatorii pentru o lucrare necesara societatii la care este actionar! Nici macar nu a incercat sa “acopere” operatiunea prin desemnarea unui viceprimar care sa semneze aceste documente!
Legea ANI spune ca atunci cand un ales local are un interes personal care ar aparea in urma initierii unor acte oficiale, el se poate abtine sau isi poate delega atributiile, facand cunoscute, in mod public motivele pentru care nu doreste sa-si puna semnatura pe asemenea document.

Casa in care locuieste Gheorghe Falca ( str. C.D. Loga, nr.) si care reprezinta , potrivit actelor de la Registrul Comertului, punct de lucru pentru firma sa, SC Pro Arhitectura, isi are propria poveste. Jurnalul National scria acum cativa ani ca numai amenajarile interioare ( mobila, candelabrele de cristal, marmura, vitraliile pictate manual), toate aduse din Italia, au costat 1 milion de euro. (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/vila-lui-falca-amenajari-interioare-de-un-milion-de-euro-614316.html).

Surse bine documentate sustin aceasta casa ar fi fost “vanduta” firmei SC Pro Arhitectura SRL pentru a putea scoate bani din firma. Imobilul ar fi fost construit de Florin Pasca, directorul aradean al firmelor constroversatului om de afaceri, Georgica Cornu,( pus sub acuzare de DNA pentru numeroase fapte de coruptie), un abonat la contracte cu statul in urbea lui Falca.

Gheorghe Falca a organizat zilele trecute o conferinta de presa pentru a da un drept la replica la dezvaluirile din ziarul nostru ( http://www.ancheteonline.ro/2016/01/in-atentia-ani-primarul-gheorghe-falca-conflict-de-interese-in-familie-el-emitea-puz-uri-sotia-incasa-banii-pentru-documentatie-urbanistica/). El a sustinut ca nu a concesionat activitati companiei sotiei sale si ca “orice act normativ care se numeste certificat de urbanism, autorizatie de constrctie sau plan urbanistic sunt servicii publice pe care Primaria le realizeaza pentru comunitatea aradeana”.

Sursa: ancheteonline.ro

Read more
FACEBOOK MARESTE SECURITATEA COMUNICATIILOR PRIN SERVICIUL WHATSAPP

Compania Facebook a anunțat marți că a întărit nivelul de criptare implicită pentru mesajele de orice tip care circulă pe popularul său serviciu WhatsApp, folosit de peste 1 miliard de oameni din toată lumea, asigurând că de acum înainte mesajele vor putea fi accesate doar de expeditor și de destinatar, conform Reuters.

Acest update de securitate a fost făcut în contextul dezbaterilor internaționale cu privire la cât de mult acces ar trebui să aibă serviciile de informații și de securitate ale statelor asupra diferitelor mijloace de comunicare online, în special după războiul în instanță dintre FBI și Apple. FBI i-a solicitat companiei Apple să decripteze un iPhone ce i-a aparținut unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015, din orașul californian San Bernardino, considerat un act terorist, în care și-au pierdut viața 14 persoane. Această solicitare a fost respinsă de compania de tehnologie, însă până la urmă autoritățile americane au putut decripta informațiile și fără intervenția Apple.

WhatsApp a început să dezvolte un sistem de criptare a mesajelor „end-to-end” încă de acum 2 ani, cu ajutorul unui software oferit de organizația nonprofit din domeniul securității online Open Whisper Systems. Inițial, sistemul de criptare era asigurat în mod implicit doar pentru mesajele în format text între doi utilizatori, dar mesajele pe grupuri de comunicare sau cele care conțin pe lângă text și fotografii, videoclipuri sau înregistrări audio nu erau protejate complet.

Începând de marți, toate mesajele trimise prin WhatsApp, de orice fel ar fi ele, sunt criptate „end-to-end”, ceea ce înseamnă că responsabilii companiei nu vor putea să citească mesajele care circulă între utilizatori nici măcar la solicitarea forțelor de ordine.

„Ideea este foarte simplă: atunci când trimiți un mesaj, singura persoană care-l poate citi este destinatarul sau membrii grupului în care postezi. Nimeni altcineva nu poate vedea acel mesaj. Nici infractorii cibernetici, nici hackerii, nici reprezentanții unor guverne opresive, nici măcar noi”, conform unui mesaj postat pe blogul aplicației prin care este anunțat acest important update de securitate.

Sursa: agerpres.ro

Read more
LUKOIL ESTE INTERESAT SA PREIA O PARTICIPATIE MAJORITARA LA BASHNEFT

Directorul general Lukoil, Vagit Alekperov, a declarat marți că grupul petrolier rus este interesat să participe la privatizarea rivalului Bashneft și să preia o participație majoritară la această companie, dar că nu a înaintat încă o ofertă oficială Guvernului rus, informează Itar Tass.

Guvernul rus intenționează să relanseze procesul de privatizare pentru a acoperi un deficit bugetar provocat de scăderea prețului petrolului și sancțiunile internaționale impuse Moscovei din cauza rolului său în criza din Ucraina. Statul rus deține 75% din acțiunile Bashneft și potrivit unor surse guvernamentale analizează în prezent dacă să vândă un pachet majoritar de pese 50% acțiuni sau să limiteze vânzarea la un pachet mai modest de 25% care să fie listat pe bursă.

‘Nu am făcut încă o propunere oficială Guvernului pentru că nu au fost stabilite condițiile de privatizare. Suntem gata să participăm și suntem interesați să preluăm un pachet majoritar de acțiuni’, a spus Vagit Alekperov, adăugând că tranzacția se va putea derula numai prin plata în numerar, fără a utiliza acțiuni Lukoil.

În schimb, președintele republicii Bashkortostan, Rustem Khamitov, a precizat că aceasta nu își va vinde acțiunile pe care le deține la compania petrolieră Bashneft. ‘În ultimele două săptămâni am fost întrebat despre o posibilă vânzare a Bashneft. În ceea ce privește pachetul nostru de 25% plus o acțiune, poziția noastră este să nu vindem’, a precizat Rustem Khamitov.

Înființată în anul 1932, Bashneft operează în peste 20 de regiuni din Rusia și străinătate. Agenția de gestionare a proprietății statului din Rusia deține 50,08% din acțiunile Bashneft iar Guvernul Republicii Bashkortostan are o participație de 25% plus o acțiune. Potrivit rezultatelor preliminare pe 2015, Bashneft a avut o producție de 19,92 milioane tone de petrol, ceea ce o plasează pe locul șase în topul companiilor petroliere rusești.

În România, Lukoil se află pe locul al treilea pe piața distribuției de carburanți, cu un lanț de 301 de benzinării. De asemenea, compania gestionează nouă depozite de carburanți. În cadrul operațiunilor din România ale Lukoil lucrează circa 3.500 de angajați, din care 2.500 pe platforma de la Petrotel.

Sursa: agerpres.ro

Read more
VESTE BUNA PENTRU TOTI ANGAJATII DIN ROMANIA. AR PUTEA PRIMI MANCARE GRATIS LA LOCUL DE MUNCA

Toti cei care muncesc legal in Romania ar putea beneficia de o masa calda la pranz oferita de catre angajator; cel putin asta prevede o lege depusa in Parlament de senatorul UNPR de Buzau Constantin Popa. Ideea proiectului legislativ i-a venit, a declarat senatorul Popa pentru Libertatea, dupa ce a vazut angajati care mananca hrana rece la serviciu sau nu mananca deloc, pentru ca nu au bani pentru a-si cumpara ceva de mancare. Senatorul progresist buzoian vrea ca angajatilor sa li se ofere posibilitatea sa beneficieze la pranz de o masa calda si sa se hraneasca corespunzator.

,,Vad zilnic cum saracii oameni mananca hrana rece la serviciu, ce isi aduc de acasa. De multe ori, nu au nimic in geanta, pentru ca nu au bani, si rabda foame. Unii se duc la tot felul de magazine si isi cumpara sandwich-uri sau mancare calda la caserole, cu care vin apoi la locul de munca. Este o mare pierdere de timp pentru angajati. Unii se imbolnavesc de stomac pentru ca nu se hranesc corespunzator, din lipsa banilor”, a declarat Popa.

Senatorul Constantin Popa vrea ca valoarea mesei sa fie de 15 lei pe zi, iar angajatul sa o primeasca la locul de munca, in asa fel incat sa nu mai fie nevoit sa plece pentru a-si cumpara mancare. Pe langa beneficiile aduse salariatului, senatorul spune ca, prin aceasta initiativa, angajatorul isi va fideliza angajatul si se vor crea noi locuri de munca in industria alimentara: „Cred ca daca le-am oferi posibilitatea ca la pranz sa beneficieze de o masa calda, platita de angajator, in valoare de pana la 15 lei, nu ar fi o mare povara pentru acest stat. In acest fel, oamenii nu vor mai sta flamanzi la munca si vor da un randament mult mai bun”, a mai spus, pentru sursa citata, Constantin Popa. Valoarea mancarii calde a angajatului va fi dedusa din profitul companiei, fie ea de stat, fie privata.

Sursa: antena3.ro

Read more
GRUPUL FRANCEZ LACTALIS A SEMNAT UN CONTRACT PENTRU ACHIZITIA PRODUCATORULUI DE LACTATE ALBALACT

Acționarii Albalact, care dețin 70% din companie, au semnat un contract de vânzare a producătorului de lactate către grupul francez Lactalis, însă implementarea contractului și prețul de achiziție vor fi stabilite ulterior, după îndeplinirea mai multor condiții.

„În data de 27 ianuarie 2016, conducerea Albalact S.A.(…) a fost informată de către următorii acționari ai săi: Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin, Crisware Holdings Limited, Croniar Holdings Limited și RC2 (Cyprus) Limited (Acționarii Vânzători) cu privire la următoarele: Lactalis a încheiat un contract cu Acționarii Vânzători care dețin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact — unul dintre liderii pieței de lactate din România — având drept obiect dobândirea tuturor acțiunilor deținute de Acționarii Vânzători”, se menționează într-un comunicat al companiei, remis, joi, AGERPRES.

Acest contract prevede condiții precedente uzuale de finalizare a tranzacției, incluzând, dar fără a se limita la, aprobarea Consiliului Concurenței din România și lipsa oricărei schimbări negative semnificative, astfel cum a fost agreat contractual de către părți.

Sub rezerva îndeplinirii acestor condiții precedente, Lactalis intenționează să inițieze o ofertă publică de preluare voluntară, având drept obiect 100% din acțiunile deținute de acționarii Albalact, primind angajamente ferme din partea Acționarilor Vânzători de a subscrie toate acțiunile pe care le dețin în oferta de preluare.

„Prețul pe acțiune va fi determinat prin deducerea din suma de 407,3 milioane lei a datoriei nete ajustate, definită contractual, prin referință la ultima zi a lunii imediat anterioare lunii în care condițiile precedente au fost îndeplinite (datoria netă ajustată include datoria financiară minus numerar și echivalente în numerar, precum și provizioane și alte elemente similare datoriilor și orice prejudiciu suferit de Albalact în afara cursului obișnuit al activității, ajustări rezultate din normalizarea capitalului circulant net, astfel cum s-a agreat între Acționarii Vânzători și Lactalis) împărțită la un număr de 636.366.282 acțiuni (determinat ca numărul total de 652.708.867 de acțiuni minus acțiunile proprii cu excepția celor scadente în cadrul Programului de Remunerare a Angajaților)”, se arată în comunicat.

Reprezentanții companiei au adăugat că prețul final pe acțiune în cadrul ofertei publice de preluare va fi calculat numai după îndeplinirea condițiilor precedente, cu puțin timp înainte de depunerea documentației aferente ofertei de preluare. Inițierea ofertei de preluare și prețul din oferta de preluare sunt supuse în continuare obținerii tuturor aprobărilor relevante din partea Autorității de Supraveghere Financiară din România.

Exclusiv în scop exemplificativ și în baza unei datorii nete ajustate de 118,2 milioane lei la data de 30 septembrie 2015, din formula de calcul ar reieși un preț per acțiune de 0,4543 lei. Prețul exemplificativ de 0,4543 lei/acțiune include o primă de aproximativ 37% la prețul de închidere de tranzacționare pe Bursa de Valori București la data de 27 ianuarie 2016. Acest calcul se bazează pe date financiare istorice ale Albalact și nimeni nu își poate întemeia în niciun fel decizia de a investi sau orice altă decizie în legătură cu acțiunile Albalact pe un astfel de calcul.

„Având în vedere condițiile precedente din contractul dintre Acționarii Vânzători și Lactalis și cerința de a determina prețul la o dată ulterioară, nu există certitudine că acest contract va fi implementat sau că va fi implementat la prețul prevăzut în exemplul de mai sus”, au subliniat reprezentanții companiei.

Albalact — Alba Iulia este cea mai mare societate cu capital majoritar local în industria laptelui. Înființată în 1971, Albalact a fost transformată în societate pe acțiuni în anul 1990 și privatizată în 1999. Albalact are acționariat majoritar român, iar acțiunile emise de Albalact sunt admise la tranzacționare la categoria standard a Bursei de Valori București. Albalact deține 99,01% din acțiunile Rarăul Câmpulung Moldovenesc și 100% din societatea de logistică Albalact Logistic SRL, având peste 1.000 angajați în toate cele trei entități.

Albalact comercializează produse proaspete, pasteurizate și UHT sub brandurile Zuzu, Fulga, Rarăul, Albalact și Poiana Florilor.

Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui, deținând multe branduri internaționale de succes, precum „President”, „Parmalat”, „Galbani”. Grupul are în prezent 75.000 de angajați și deține peste 200 de fabrici localizate în 43 de țări la nivel mondial. În 2015, Grupul Lactalis a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde de euro.

În România, Lactalis a cumpărat brandul de lactate LaDorna în 2008.

Sursa: agerpres.ro

Read more