News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CINE SI CUM IA PENSIA DE URMAS

În situația decesului asiguratului sau pensionarului, copiii și soțul supraviețuitor au dreptul la acest tip de pensie, dar cu anumite condiții

În sistemul național de pensii publice există două categorii de persoane care pot primi, în anumite condiții, pensie de urmaș: copiii și soțul supraviețuitor. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pensia de urmaş se calculează din: pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat sau din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.

Sursa: evz.ro

Read more
COMPANIILE ENERGETICE DE STAT PIERD ANUAL ZECI DE MILIOANE DE EURO

Producatorii de energie detinuti de stat pierd câteva zeci de milioane de euro în fiecare an din cauza unui alt tip de „baieți deștepți”, cei care exporta electricitate, a declarat avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, România, prin diverse companii, a ajuns sa importe energie scumpa și sa exporte energie în gol de sarcina, adica ieftina.

„În 2012, am decuplat «baieții deștepți» de la energia Hidroelectrica, denunțând contractele cu traderii de energie, pentru ca statul român, printr-o interpretare abuziva a unor func?ionari din cadrul ANRE, sa le puna pe tava acelorași baieți deștepți un monopol, și anume monopolul exportului de energie. În 2014 vorbim de un export de 8,7 TWh, iar în 2015 de un export de peste 10 TWh. Daca punem o diferența de 2-3 euro la aceasta energie exportata, rezulta ca în fiecare an producatorii de energie, fie vorbim de Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia sau de Hidroelectrica, au fost vaduviți de câteva zeci de milioane de euro în fiecare an, bani care în loc sa intre în buzunarele companiilor statului român, au intrat în aceleași buzunare, ale «baieților deștepți»: Energy Holding, Alpiq-urile, EFT, Renovatio etc”, a declarat Borza pentru Mediafax.

Hidroelectrica a dat în judecata Autoritatea Naționala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) din cauza acestei interpretari.

„Noi am dat în judecata ANRE din cauza acestei interpretari, care nu are niciun fundament legal, pentru ca, în viziunea birocraților de la ANRE, singura piața de energie la nivelul UE care asigura condiții de transparența și competitivitate este piața lui Victor Ionescu (șeful OPCOM, n.r.), de parca ar fi o piața de-a lui Victor Ionescu de la Obor. Nicaieri în textul Legii 123/2012 legiuitorul nu folosește sintagma OPCOM. Legiuitorul, într-adevar, instituie o obligație în sarcina tuturor producatorilor de energie de a oferta întreaga cantitate de energie în mod nediscriminatoriu, transparent și pe o piața concurențiala. Or, oricare din celelalte 27 de piețe de energie din cadrul UE asigura acele exigențe la care face referire textul de lege. Piața de energie din România, ca și BVB, sunt doua dintre cel mai puțin lichide burse din Europa, deci cu atât mai mult celelalte burse europene de energie asigura condiții mult mai bune producatorilor clasici de energie”, a aratat Borza.

Borza a menționat ca în prima instanța judecatorul a dat dreptate Hidroelectrica, apreciind ca interpretarea ANRE contravine atât Legii 123, cât și legislației europene la care România a aderat.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
NOI CONDITII PENTRU FERMIERI: ACCES CONTRA COST LA IRIGATII SI SUBVENTII MAI USOR DE OBTINUT

Statul va introduce un abonament anual pentru irigații, care va intra în vigoare de anul viitor, potrivit noii legi a irigațiilor.

Valoarea acestuia va fi de 25 de lei pentru fiecare hectar cultivat, udat de rețeaua de irigații a statului, conform Digi24. Banii colectați astfel de stat vor fi folosiți pentru modernizarea sistemului de irigații, care are acum peste 40 de ani. Dacă fondurile strânse vor depăși sumele necesare pentru reabilitare, rețeaua de irigații ar putea fi extinsă. „Fermierii nu vor mai achita nicio altă prestaţie decât energia pentru livrarea apei şi apa pentru irigaţii. Toate reparaţiile şi costurile intră în atribuţiile ANIF-ului şi vor fi completate cu sume de la bugetul de stat”, a declarat Florin Ionuţ Barbu, director Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

Bani mai ușor de accesat

O altă noutate pentru fermieri este că vor putea obține adeverința pentru subvenții, de la primării,chiar dacă există datorii la bugetul local. Federația Agrostar a cerut și a obținut această schimbare din partea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Astfel, Ordinul emis de Minister în acest sens a fost completat cu prevederea: „eliberarea adeverinței nu poate fi condiționată de existența datoriilor la bugetul local”. „În anii trecuți, au fost nenumărate cazuri în care fermierii nu au putut obține aceste adeverințe de la primării, deoarece înregistrau debite la bugetele locale. Or, conform regulamentelor UE, obținerea subvențiilor nu poate fi condiționată de existența datoriilor și/sau de plata acestora”, susține secretarul general al Agrostar, Horațiu Raicu.

Sursa: evz.ro

Read more
ASTAZI ESTE ULTIMA ZI PENTRU DEPUNEREA DECLARATIEI 600

Astăzi este ultima zi pentru depunerea mai multor declaraţii la Fisc. Este vorba despre formularele 220 şi 600, pentru cei care obţin venituri din activităţi independente, precum şi declaraţia 112, care trebuie depusă de plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor.

ANAF informează că persoanele fizice sunt obligate să depună formularul 600 (Declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor privind încadrarea în categoria asiguraţilor obligatoriu) dacă se încadrează în următoarele condiţii:

1. venitul realizat în anul precedent rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate în scopul desfășurării activității independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuția de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut în cazul activităților impuse în sistem real;

2. venitul lunar estimat a se realiza depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut în cazul contribuabililor care desfășoară activități impuse în sistem real și încep activitatea în cursul anului fiscal, sau a celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor de venit la impozitarea în sistem real;

3. valoarea lunară a normelor de venit obținută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut;

Contribuabilii care vor începe o activitate în cursul anului fiscal 2016, depun declaraţia menţionată anterior în termen de 30 de zile de la data începerea acesteia.

Sursa: stiripesurse.ro

Read more
GRUPUL FRANCEZ LACTALIS A SEMNAT UN CONTRACT PENTRU ACHIZITIA PRODUCATORULUI DE LACTATE ALBALACT

Acționarii Albalact, care dețin 70% din companie, au semnat un contract de vânzare a producătorului de lactate către grupul francez Lactalis, însă implementarea contractului și prețul de achiziție vor fi stabilite ulterior, după îndeplinirea mai multor condiții.

„În data de 27 ianuarie 2016, conducerea Albalact S.A.(…) a fost informată de către următorii acționari ai săi: Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin, Crisware Holdings Limited, Croniar Holdings Limited și RC2 (Cyprus) Limited (Acționarii Vânzători) cu privire la următoarele: Lactalis a încheiat un contract cu Acționarii Vânzători care dețin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact — unul dintre liderii pieței de lactate din România — având drept obiect dobândirea tuturor acțiunilor deținute de Acționarii Vânzători”, se menționează într-un comunicat al companiei, remis, joi, AGERPRES.

Acest contract prevede condiții precedente uzuale de finalizare a tranzacției, incluzând, dar fără a se limita la, aprobarea Consiliului Concurenței din România și lipsa oricărei schimbări negative semnificative, astfel cum a fost agreat contractual de către părți.

Sub rezerva îndeplinirii acestor condiții precedente, Lactalis intenționează să inițieze o ofertă publică de preluare voluntară, având drept obiect 100% din acțiunile deținute de acționarii Albalact, primind angajamente ferme din partea Acționarilor Vânzători de a subscrie toate acțiunile pe care le dețin în oferta de preluare.

„Prețul pe acțiune va fi determinat prin deducerea din suma de 407,3 milioane lei a datoriei nete ajustate, definită contractual, prin referință la ultima zi a lunii imediat anterioare lunii în care condițiile precedente au fost îndeplinite (datoria netă ajustată include datoria financiară minus numerar și echivalente în numerar, precum și provizioane și alte elemente similare datoriilor și orice prejudiciu suferit de Albalact în afara cursului obișnuit al activității, ajustări rezultate din normalizarea capitalului circulant net, astfel cum s-a agreat între Acționarii Vânzători și Lactalis) împărțită la un număr de 636.366.282 acțiuni (determinat ca numărul total de 652.708.867 de acțiuni minus acțiunile proprii cu excepția celor scadente în cadrul Programului de Remunerare a Angajaților)”, se arată în comunicat.

Reprezentanții companiei au adăugat că prețul final pe acțiune în cadrul ofertei publice de preluare va fi calculat numai după îndeplinirea condițiilor precedente, cu puțin timp înainte de depunerea documentației aferente ofertei de preluare. Inițierea ofertei de preluare și prețul din oferta de preluare sunt supuse în continuare obținerii tuturor aprobărilor relevante din partea Autorității de Supraveghere Financiară din România.

Exclusiv în scop exemplificativ și în baza unei datorii nete ajustate de 118,2 milioane lei la data de 30 septembrie 2015, din formula de calcul ar reieși un preț per acțiune de 0,4543 lei. Prețul exemplificativ de 0,4543 lei/acțiune include o primă de aproximativ 37% la prețul de închidere de tranzacționare pe Bursa de Valori București la data de 27 ianuarie 2016. Acest calcul se bazează pe date financiare istorice ale Albalact și nimeni nu își poate întemeia în niciun fel decizia de a investi sau orice altă decizie în legătură cu acțiunile Albalact pe un astfel de calcul.

„Având în vedere condițiile precedente din contractul dintre Acționarii Vânzători și Lactalis și cerința de a determina prețul la o dată ulterioară, nu există certitudine că acest contract va fi implementat sau că va fi implementat la prețul prevăzut în exemplul de mai sus”, au subliniat reprezentanții companiei.

Albalact — Alba Iulia este cea mai mare societate cu capital majoritar local în industria laptelui. Înființată în 1971, Albalact a fost transformată în societate pe acțiuni în anul 1990 și privatizată în 1999. Albalact are acționariat majoritar român, iar acțiunile emise de Albalact sunt admise la tranzacționare la categoria standard a Bursei de Valori București. Albalact deține 99,01% din acțiunile Rarăul Câmpulung Moldovenesc și 100% din societatea de logistică Albalact Logistic SRL, având peste 1.000 angajați în toate cele trei entități.

Albalact comercializează produse proaspete, pasteurizate și UHT sub brandurile Zuzu, Fulga, Rarăul, Albalact și Poiana Florilor.

Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui, deținând multe branduri internaționale de succes, precum „President”, „Parmalat”, „Galbani”. Grupul are în prezent 75.000 de angajați și deține peste 200 de fabrici localizate în 43 de țări la nivel mondial. În 2015, Grupul Lactalis a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde de euro.

În România, Lactalis a cumpărat brandul de lactate LaDorna în 2008.

Sursa: agerpres.ro

Read more
CONSUMUL NATIONAL DE ENERGIE ELECTRICA A ATINS COTE RECORD DE PESTE 9.400 DE MW, DIN CAUZA GERULUI

Consumul național de energie electrică a crescut în aceste zile geroase la niveluri record de peste 9.400 de MW, potrivit datelor Transelectrica, în condițiile în care, într-o zi normală de iarnă, consumul nu depășește 9.000 de MW.

Astfel, ieri (miercuri), în intervalul orar 18,00-19,00, în vârf de consum, la nivel național s-au utilizat 9.484 de MW de energie electrică. Un astfel de nivel nu a mai fost atins din 1 februarie 2012, când, în același interval orar, consumul a fost de 9.487 de MW.


„Se pare vorbim de recorduri în aceste zile, în condițiile în care, într-o zi de iarnă normală, consumul este de maximum 9.000 de MW. Pentru această seară, ne așteptăm din nou la un nou vârf de consum foarte mare”, a declarat, pentru AGERPRES, Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Național.

El a precizat că au fost pornite grupuri suplimentare de producere a energiei electrice pe cărbune și păcură, pentru acoperirea cererii.

„Nu au fost pornite toate grupurile de rezervă, încă avem capacități pe care le putem porni în cazul în care este nevoie”, a mai spus Lohan.

La nivelul întregii zile de miercuri, 20 ianuarie 2016, consumul mediu a fost de 8.287 MW, cu 7,8% mai mare decât în aceeași zi a anului trecut. Cărbunele a fost principala resursă a zilei: 3.214 MW, urmat de energia hidro (2.203 MW), hidrocarburi (2.184 MW), nuclear (1.383), eoliene (139 MW), biocombustibili (51 MW) și fotovoltaice (43 MW).

Joi, la ora 12.00, consumul la nivel național era 9.018 MW, iar producția ajungea la 10.301 MW, diferența fiind reprezentată de exporturi.

Sursa: agerpres.ro

Foto: agerpres.ro

Read more
CONTROALE ANPC IN PIETE, INSPECTORII AU GASIT PRODUSE EXPIRATE SAU ETICHETATE NECORESPUNZATOR

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care au demarat miercuri controale în piețele bucureștene, au găsit produse expirate sau etichetate necorespunzător, a declarat miercuri Paul Anghel, director general al ANPC.

În Piața Moghioroș din Sectorul 6 al Capitalei, inspectorii ANPC au descoperit produse din carne în afara datei durabilității minimale, depozitate necorespunzător și care nu respectau condițiile impuse de producător.

De asemenea, inspectorii au constatat că unii producători au la vânzare produse tradiționale pentru care nu au atestat, dar și produse industriale în magazine care la intrare au afișat anunțul că vând produse tradiționale. Agenții economici vor fi sancționați și marfa neconformă va fi oprită de la comercializare și retrasă din circuitul consumului uman. Marfa care nu este etichetată corespunzător va fi reetichetată și comercializată ca atare.

„Sunt 18 echipe de comisari, în șase piețe bucureștene, respectiv 36 de comisari care verifică respectarea prevederilor legale în domnului protecției consumatorilor, la comercializarea produselor specifice sărbătorilor de iarnă. Vă vom da rezultatul controalelor în decursul zilei de mâine (joi — n.r.), urmând ca și mâine să fie verificate piețele care nu vor fi verificate astăzi. Urmează ca până la sfârșitul anului să fie verificate toate zonele de comercializare a produselor din carne și produselor specifice sărbătorilor de iarnă”, a spus Paul Anghel.

Acesta recomandă consumatorilor să se uite în primul rând la etichetă, să verifice data durabilității minimale sau data limită de consum, să verifice ca produsele din carne și preparate din carne să nu fie mucegăite, să nu prezinte forme de alterare și în primul rând să ia bonul.

„Să ia bonul, să ia chitanța, să ia factura. Este documentul probatoriu pentru orice fel de reclamație sau sesizare pe care vor să o facă”, a adăugat Paul Anghel.

Sursa: agerpres.ro

Read more