News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

csa

newsarad stiri arad

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât sancţionarea Societăţii Comerciale „Grant Insurance Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei, precum şi retragerea aprobării acordate conducătorului executiv al societăţii.

Societatea şi conducătorul executiv al acesteia au fost sancţionaţi în urma contravenţiilor constatate, printre care enumerăm:

  • hotărârea privind lichidarea societăţii a fost înregistrată la ONRC fără avizul prealabil al CSA;
  • societatea a încasat prime de asigurare pe care nu le-a decontat asigurătorilor;
  • nu a înregistrat la ONRC modificările actului constitutiv privind înfiinţarea a patru puncte de lucru;
  • nu a făcut dovada deţinerii unui contract valabil de răspundere civilă profesională;
  • nu a comunicat numele persoanei cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism;
  • nu a comunicat persoanele cu atribuţii în aplicarea sancţiunilor internaţionale;
  • nu a transmis datele de identificare ale persoanei responsabile cu administrarea arhivei şi Nomenclatorul arhivistic al societăţii;
  • mai multe raportări nu au fost transmise la CSA în termenul legal sau chiar deloc.

Decizia nr. 778/01.11.2011 privind sancţionarea conducătorului executiv al Societăţii Comerciale „Grant Insurance Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea aprobării şi Decizia nr. 779/01.11.2011 privind sancţionarea Societăţii Comerciale „Grant Insurance Broker de Asigurare” – S.R.L. cu retragerea autorizaţiei au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial, Partea I.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor subliniază faptul că măsurile dispuse în cazul societăţii menţionate nu au implicații asupra contractelor de asigurare deja încheiate, acestea continuând să își producă efectele în condițiile stabilite la data semnării.

Read more