News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Comuna Hălmagiu are, din acest an, şcoală nouă, obiectiv inaugurat cu prilejul Nedeii din localitate. La acest eveniment au participat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, Gheorghe Seculici, consilier ju­deţean şi preşedintele partidului de guvernământ, Adrian Ţolea, vicepre­­şedintele Consiliului Judeţean Arad şi încă mulţi alţi consilieri judeţeni, dar şi primari de oraşe şi de comune din judeţul nostru şi din judeţele învecinate. „Este o investiţie pentru viitor. Dorim să asigurăm copiilor noştri, dar şi dascălilor, cele mai bune condiţii. A trecut vremea sobelor cu cărbune şi a geamurilor prin care trece vântul”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

„Şcoala a fost construită în urma unui program finanţat de Banca Mondială. Ne bucură această investiţie care, alăturată altora, fac din comuna noastră una modernă”, a afirmat, la rândul său, Adrian Ţoca, primarul comunei.

De asemenea, tot cu prilejul Nedeii de la Hălmagiu a mai fost inaugurat şi primul tronson de stradă pe care au fost finalizate lucrările de extindere a reţelei de apă curentă şi a reţelei de canalizare, iar acum constructorul a început asfaltarea acesteia şi modernizarea trotuarelor.

Read more

Astăzi s-a finalizat primul proiect, din acest an, iniţiat de către Clubul Leo ”Ziridava” Arad, şi anume ”O carte poate aduce o mie de zâmbete…donează şi tu o carte!”. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, prin implicarea unui număr de cinci unităţi de învăţământ arădene unde s-au organizat centre de colectare a cărţilor donate de către elevi şi profesori. Doresc pe această cale să le mulţumesc, conducerii şi profesorilor implicaţi, în acest demers al nostru, de la Liceul Pedagogic ”D. Ţichindeal”, Liceul German ”Adam Muller Guttenbrunn”, Colegiul NaŢional ”Elena Ghiba Birta”, Colegiul Naţional ”Moise Nicoară” şi Colegiul Economic.

”Mă bucur foarte mult că am finalizat cu succes acest proiect al nostru, prin care am reuşit să adunăm un număr de aproximativ 400 de volume de cărţi, care au fost selectate pentru a îndeplini cerinţele de lectură a unor elevi de gimnaziu. Acestea au fost donate
Şcolii Generale ”Sabin Drăgoi” din comuna Petriş, cu speranţa de a mobiliza elevii să schimbe scaunul din faţa calculatorului cu cel din bibliotecă”
, a declarat Paul Albu – preşedinte Club Leo ”Ziridava” Arad.

Read more