News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Preţul întreţienerii apartamentelor în Arad (căldură, apă caldă) este unul dintre cele mai mari din ţară. Calculele estimative arată că o familie de arădeni plăteşte cu câteva sute de lei mai mult, lunar, decât un clujean, bucureştean sau braşovean, la un consum similar. La această situaţie au condus două elemente: preţul relativ mare de producere a Gigacaloriei şi eliminarea totală a subvenţionării preţului. Aradul este unul dintre puţinele municipii care au eliminat total subvenţionarea preţului Gigacaloriei.

PSD Arad a atras atenţia de mai multe ori că Aradul are nevoie de o strategie energetică, prin care costul întreţinerii să devină suportabil pentru populaţie. „Am spus acest lucru din primăvara anului trecut, când România s-a angajat prin acordul cu FMI să elimine subvenţiile pentru preţul Gigacaloriei. Pe lângă faptul că Guvernul PDL a eliminat subvenţionarea preţului, acelaşi lucru l-a făcut şi Primăria Arad, condusă de Gheorghe Falcă în stil Băsescu. Adică total insensibil la problemele oamenilor. Noi am propus prin consilierii municipali ca subvenţionarea preţului să scadă treptat, pe măsură ce se fac investiţii care să reducă preţul de producţie al Gigacaloriei şi pe măsură ce asociaţiile de locatari, prin sprijin coerent din partea guvernanţilor şi autorităţilor locale vor reuşi izolarea termică a imobilelor. Altfel, pe fondul sărăcirii populaţiei, arădenii sunt nevoiţi să stea în frig” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Semnele unei veritabile crize sociale sunt uşor de observat. „Stau de vorbă cu foarte mulţi oameni care au oprit caloriferele în mai multe camere în timpul iernii, evită să folosească apa caldă cât mai mult posibil. Administratorii de bloc încasează tot mai greu cheltuielile de întreţinere, cresc restanţele pe care asociaţiile de locatari le au faţă de CET. Am citit în presa locală că s-au dublat faţă de anul trecut creditele luate de pensionarii arădeni de la CARP, pentru plata întreţinerii. Nu este normal ca populaţia să fie supusă unor astfel de privaţiuni. În loc să investească în domeniul strategic al energiei şi să ajute populaţia, constatăm că zeci de milioane de euro merg spre firmele clientelare ale PDL” a declarat Căprar.

Calculele  estimative indică faptul că arădenii au un preţ de producţie al Gigacaloriei mult mai mare decât al altor mari oraşe. Dacă avem în vedere faptul că administraţia Falcă este una dintre puţinele care nu mai subvenţionează preţul Gigacaloriei, avem imaginea completă a unui veritabil dezastru social.

Read more

Luarea de poziţie a deputatului PDL Iustin Cionca faţă de declaraţiile preşedintelui PSD, Victor Ponta, denotă nu doar politicianism agresiv (cu acest tip de atitudine ne-am obişnuit), ci şi incompetenţa crasă a celor din PDL. „Deputatul Cionca s-a obişnuit cu un Guvern care nu poate să facă nimic bun pentru români. Victor Ponta propune un alt tip de guvernare, total opusă modului în care guvernează PDL: o guvernare activă, care nu se teme să atace problemele grave cu care se confruntă societatea românească. Nu ne aşteptăm ca deputatul Cionca să înţeleagă aceste lucruri, el este probabil ocupat să colecteze şi să trimită partidului CV-uri pentru angajarea clienţilor PDL în instituţiile publice. Credem însă că este util să explicăm opiniei publice faptul că preţul carburanţilor poate fi redus prin politici active din partea guvernanţilor.  Preşedintele Victor Ponta a explicat faptul că peste 50% din preţul la pompă al combustibililor îl reprezintă taxele şi accizele, care nu au nicio legătură cu contractul încheiat între statul român şi Petrom. Dacă vrea, Guvernul poate să reducă aceste taxe şi va determina implicit scăderea preţurilor. Poate era normal, dacă cei de la PDL nu ştiu ce să facă pentru reducrerea preţului carburanţilor, să ceară soluţii din partea opoziţiei, şi le-ar fi primit.  De altfel, domnul Ponta a cerut marilor companii petroliere din România să arate, în aceste momente economice dificile, solidaritate faţă de români şi să manifeste o politică prudentă în privinţa preţurilor. Poate dacă şi Guvernul ar fi făcut un astfel de demers, se crea o presiunea mai mare asupra acestor companii, care ar fi mai atente cu majorarea excesivă a preţurilor. Mai ales că, am văzut cu toţii, aceste companii au înregistrat profituri semnificative chiar şi în perioada de criză. Opinia publică ştie desigur, şi ar trebui să ştie şi un deputat, că în România există o instituţie, Consiliul Concurenţei, care are exact rolul de a nu lăsa marile companii să facă înţelegeri pentru majorarea nejustificată a preţurilor prin care este spoliată populaţia. Sunt convins că un prim ministru competent, aşa cum va fi Victor Ponta, va şti să pună aceste instituţii în slujba cetăţenilor, a oamenilor cinstiţi care fac afaceri în România şi care suferă astăzi din cauza incompetenţei şi lipsei de interes a guvernării PDL. Ieşirea deputatului Cionca subliniază încă o dată incapacitatea PDL de a guverna, justifică opinia majoritară a românilor care vrea să trimită acest partid în opoziţie” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

Tentativele de reprimare a protestelor împotriva regimului Băsescu din fața Palatului Administrativ arată că slugărnicia instituțiilor publice față de PDL a atins limitele maxime la Arad. Jandarmeria a început să amendeze arădenii participanți la proteste pe motive care nu au nici un fel de justificare: pentru că au făcut gălăgie sau pentru că au refuzat să prezinte documente de identitate.

Legitimarea participanților la proteste este o provocare lipsită de sens. Atât timp cât în două săptămâni de proteste nu a avut loc nici un incident, oamenii s-au manifestat decent, fără reproș, legitimarea participanților este un exces de zel, o provocare nejustificată a celor care își exprimă decent anumite puncte de vedere. Legitimând participanții la proteste, jandarmii au căutat motive să aplice sancțiuni.

„Amendarea celor care strigă în fața Palatului Administrativ pe motiv că fac gălăgie este un abuz al forțelor de ordine aflate în slujba regimului Băsescu. Reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor, Jandarmeria, Guvernul ca să nu mai vorbim de organizațiile internaționale au arătat că cetățenii au dreptul să protesteze, să participe la manifestații publice, atât timp cât sunt pașnice. La Arad, probabil la presiunea liderilor PDL al căror caracter îl cunoaștem foarte bine, se încearcă reprimarea manifestărilor democratice. Probabil aceasta este răsplata pe care regimul Băsescu-PDL o dă arădenilor pentru votul pe care aceștia l-au acordat în 2008 și 2009: sărăcie, sfidare, amenzi, închiderea gurii cu forța” a declarat președintele PSD Arad, Dorel Căprar.

PSD Arad solicită Jandarmeriei, aflată în în slujba contribuabililor, nu a unui partid politic, să înceteze reprimarea manifestațiilor din fața Palatului Administrativ. Dorel Căprar a precizat că imediat după ce USL va preluat democratic puterea, va solicita celor în drept să analizeze abuzurile forțelor de ordine săvârșite împotriva arădenilor.

Read more

PSD Arad atrage atenţia asupra implicării politice tot mai evidente a prefectului Călin Bibarţ. În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu angajamentele asumate de România în plan european, funcţia de prefect a fost depolitizată, prefecţii devenind înalţi funcţionari publici.
Prefectul Călin Bibarţ a avut mai multe luări de poziţie deplasate, cu evidentă încărcătură politică. Astfel, a făcut aprecieri legate de „lideri ai Uniunii Socialiste” şi a încercat să polemizeze cu diferiţi oameni politici. „Este o atitudine nu doar neadecvată pentru un prefect, ci ilegală pentru un înalt funcţionar public. Prefectul a preluat discursul şi sloganele PDL, într-o dispută care nu trebuie să fie preocuparea instituţiei pe care o conduce. Este evident că ieşirile publice ale prefectului Bibarţ au ca scop descurajarea manifestărilor îndreptate împotriva regimului Băsescu, manifestări cu justificare în dreptul pe care orice cetăţean liber îl are într-un regim democratic. De altfel, nu este pentru prima dată când prefectul Bibarţ se implică în acţiuni cu caracter politic: la alegerile parţiale pentru Consiliul Local Seleuş din luna mai a anului trecut, a făcut campanie electorală pentru PDL, alături de Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. Pentru toate aceste motive, îi cerem să mai găsească un dram de bun simţ şi verticalitate şi să îşi dea demisia. Dacă nu demisionează, vom cere Guvernului să îl demită, pentru implicare în activităţi politice” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
PSD Arad reaminteşte că în timpul guvernării Adrian Năstase, un subprefect al Aradului a fost demis pentru că a adoptat atitudini cu un caracter vădit politic. „Aşteptăm ca toate guvernările să fie exigente şi să nu permită implicarea politică a funcţionarilor publici” a încheiat Dorel Căprar.

Read more

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, apreciază că demisia lui Gheorghe Falcă din funcţiile de conducere deţinute în PDL Arad reprezintă un nou episod din lupta fără scrupule dintre grupurile de interese aflate la guvernare. „Am spus de mai multe ori că luptele oarbe pentru putere şi interese se dau în PDL Arad. Se confruntă de fapt grupări economico-politice care nu au niciun fel de principii şi nicio legătură cu arădenii. Vizează exclusiv puterea de a spolia banul public. Miza este atât de mare, că nu se mai ţine cont de nimic, nici măcar de familie. Este suficient să urmărim declaraţiile de avere ale liderilor PDL, să înţelegem că miza o reprezintă sute de mii, milioane de euro, care sunt distribuite clientelei politice PDL, de unde se întoarce spre oamenii politici”, a spus Dorel Căprar.

Social-democraţii arădeni consideră că din evoluţia conflictului din cadrul PDL se pot desprinde câteva concluzii:

  1. Preşedinţia Consiliului Judeţean este percepută de PDL ca o miză în primul rând economică, un distribuitor de contracte generoase. Conflictul dintre tabăra Falcă-Ioţcu şi tabăra Seculici pleacă de la bani foarte mulţi, ceea ce explică radicalizarea conflictului. Nemulţumirea lui Gheorghe Seculici pleacă de la faptul că tabăra sa a fost exclusă de la dirijarea discreţionară a banilor publici, monopolizaţi de gruparea Falcă-Ioţcu.

  2. Mandatul de preşedinte al lui Nicolae Ioţcu nu este apreciat favorabil nici de către o majoritate a conducerii judeţene PDL. Dacă rezultatele ar fi atât de grozave pe cât le prezintă propaganda dirijată de Nicolae Ioţcu, acesta nu ar mai fi avut probleme în a se impune ca şi candidat al PDL. Corupţia, încălcarea legii şi calitatea proastă a lucrărilor publice executate cu fonduri foarte mari sunt mărcile distinctive ale mandatului lui Nicolae Ioţcu la conducerea CJA.

  3. Este a doua oară când PDL pregăteşte debarcarea unui preşedinte al CJA prezentat opiniei publice în termeni favorabili, după ce Nicolae Ioţcu l-a îndepărtat şi nu l-a lăsat să candideze pe Iosif Matula, în anul 2008. Opinia publică nu a primit un răspuns favorabil pentru aceste maşinaţiuni nici atunci, nici acum.

  4. Gheorghe Seculici este un lider de paie, de faţadă pentru PDL Arad. Împins de o grupare din interior să preia din nou frâiele partidului din mâna lui Gheorghe Falcă, se vede confruntat deschis de adevăratul lider al partidului. PDL Arad este un partid şantajabil de către Gheorghe Falcă, primarul incuplat al Aradului.

  5. Sondajele de opinie invocate de PDL Arad sunt minciuni grosolane: nu există niciun argument logic ca votul politic şi cel dat pentru candidaţii PDL să depăşească semnificativ nivelul din 2008. Toate celelalte sondaje de opinie au arătat că PDL este în declin major, inclusiv la nivelul judeţului Arad.

Read more

Consiliul Judeţean Arad a „reuşit” să atribuie câteva contracte grase, în condiţii dubioase, unor firme apropiate. Astfel, potrivit SEAP, firma Palcu Impex, despre care am mai vorbit în luna mai, a câştigat câteva contracte grase prin procedura „negociere fără anunţ de participare”. La toate aceste contracte, s-a primit o singură ofertă. Firma aparţine protejatului lui Gheorghe Falcă – să nu folosim termenul „fin” pentru că primarul Aradului, deşi a condus familia Palcu la biserică şi la starea civilă, a atras atenţia că neoprotestanţii nu au naş.

Iată lista lucrărilor câştigate pentru dezăpezirea unor tronsoane de drum: sectorul Sebiş 229.877 lei; sectorul Ineu 260.336 lei; sector Lipova 360.057 lei; sector Chişineu-Criş 186.701 lei.
Presedintele PSD Arad, Dorel Caprar a atras atentia presei fata de aceste simulari de licitatii ale CJA care prin firmele clientelare cheltuieste banii aradeanului pe investitii cu costuri „umflate”.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Primul ministru Emil Boc, marioneta lui Traian Băsescu, a declarat la întâlnirea cu delegaţia FMI că pregăteşte “un buget pentru vreme rea”. Asta înseamnă că pensionarii nu vor primi indexările prvăzute de lege iar bugetarii nu vor recupera nici în anul viitor tăierile salariale din 2010, deşi s-au făcut numeroase reduceri de personal şi s-a renunţat la al 13-lea salariu. În schimb, s-a lăsat o portiţă deschisă pentru anumite majorări de salarii şi pensii în a doua parte a anului viitor.

„Sunt convins că anul viitor cei de la PDL vor încerca să păcălească din nou românii cu câteva măsuri sociale pe ultima sută de metri. Pomenile electorale pe care le pregătesc amintesc de Nicolae Ceauşescu: dictatorul care cu câteva minute înainte de a fi izgonit, fără să îşi înţeleagă propriul popor, le-a propus românilor o mărire de salariu. Cred că astfel de stratageme îi jignesc profund pe românii care au avut mult de suferit în timpul guvernării PDL. Guvernarea portocalie demonstrează din nou că este insensibilă la problemele oamenilor obişnuiţi. Din păcate, îngheţarea salariilor şi a pensiilor în primele luni ale anului viitor vine într-un context dificil, în care s-a renunţat la suvenţionarea preţului căldurii şi a apei calde, preţul alimentelor creşte iar guvernarea nu dă speranţe că ştie ce trebuie făcut pentru redresarea economiei. Pedeliştii se fac că joacă rolul guvernului responsabil, când în realitate alimentează cu bani clientela lor politică” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

Din păcate, parlamentarii PDL de Arad nu au curajul să le transmită guvernanţilor mesajul oamenilor din teritoriu. „Zilnic vedem în presă parlamentari ai PDL care lansează şi abordează false probleme, dar evită să se ocupe de problemele esenţiale ale ţării: economia, protecţia socială a celor care suferă. Mai mult, unii dintre ei prezintă periodic cifre prin care transmit populaţiei că suntem pe drumul cel bun, de parcă românii nu simt în bugetul familiei cât de bine ne merge. Oamenii înţeleg deja că nu vor putea avea încredere în aceşti parlamentari ai PDL în vara viitoare, când vor încerca să le cumpere bunăvoinţa. Vorbesc cu mulţi arădeni care ştiu deja că orice la va oferi anul viitor puterea portocalie va fi luat înapoi de zece ori dacă PDL va rămâne la guvernare” a spus Căprar.

Read more

PDL Arad demonstrează că poate depăşi orice limită a bunului simţ. Într-o luare de poziţie în presa locală, pedeliştii au acuzat liderii USL că fac presiuni asupra mass-media. Cine a ajuns să apere libertatea de exprimare a presei? Tocmai cei care se străduiesc cel mai mult să o limiteze.  Liderii locali ai PDL încearcă de ani de zile să reducă la tăcere orice voce critică din zona presei. Telefoanele de presiune ale lui Gheorghe Falcă, pe ton răstit sau cu multe reproşuri, sunt celebre: cu siguranţă, nu le-a ratat niciun ziarist cu personalitate, fie el redactor, şef de redacţie, director sau patron de presă. În schimb, cei de la PDL sunt gata să cumpere tăcerea sau complicitatea ziarelor şi televiziunilor cu sume generoase din banii publici, ori de câte ori libertatea editorială cedează în faţa nevoii de publicitate. PDL este singurul partid politic din Arad care analizează de ani buni în cadrul conducerii schimbările de management în mass-media locale şi încearcă să le influenţeze.

Vorbesc despre libertatea presei susţinătorii lui Traian Băsescu, cel care a consacrat pentru ziarişti termeni ca „găozari”, „ţigancă împuţită”, „tonomate” etc. Vorbesc liderii unui partid care transmite recomandări ferme cu privire la posturile TV care trebuie urmărite şi cele care trebuie ignorate.

Tot liderii PDL Arad au tupeul să facă aprecieri cu privire la cine îi dirijează pe liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu. „Atacurile la adresa liderilor USL vin pentru că aceştia au refuzat obedienţa faţă de Traian Băsescu. În schimb, această condiţie de obedienţă a fost preluată fără rezerve de PDL, care a pus preşedinte de partid cea mai jalnică marionetă din istoria recentă a României, Emil Boc. Asta nu ar fi o problemă, dacă marioneta Boc nu ar fi şi primul ministru al României, un executant fără rezerve şi fără scrupule a planurilor diabolice ale lui Traian Băsescu. La Arad, avem acelaşi scenariu cu un preşedinte-marionetă, Gheorghe Seculici, care ar vrea să candideze pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, dar nu este lăsat de Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. Observăm că demagogia celor de la PDL efectiv nu mai are limite” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

În urmă cu câteva zile au fost reîncepute lucrările la podul de la Pecica, încălcându-se prevederile acordului de mediu nr. 1 din data de 14.03.2011 eliberat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad. Acest acord de mediu avea stipulat la paginile 14 şi 23 că lucrările de realizare a podului şi de modernizare a drumului se vor executa în afara perioadei de cuibărire/reproducere a speciilor care fac obiectul de conservare a sitului Natura 2000. Aceste perioade sunt doar pe parcursul lunilor decembrie şi ianuarie.

„Subliniem încă odată de ilegalitatea derulării acestui proiect, într-o zonă protejată. Acordul de mediu nu este respectat, ceea ce ar trebui să determine autorităţile să îl suspende sau să îl anuleze. Acest lucru este stipulat şi la pagina 30 acelui acord de mediu «nerespectarea prezentului acord atrage după sine suspendarea şi anularea sa.» Am mai subliniat faptul că dacă vor continua ilegalităţile în acest caz vom înainta o plângere către comisia comunităţilor europene privind neîndeplinirea obligaţiei de respectare a dreptului comunitar. Din informaţiile noastre, o serie de asociaţii civice care au ca obiect de activitate protejarea mediului şi protejarea animalelor au redactat plângeri care vor fi înaintate instituţiilor europene. Din fericire, România este membru al Uniunii Europene şi există mecanisme pentru a împiedica abuzurile baronilor locali care nu ţin cont de lege şi fac tot ce le trece prin cap!” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Reamintim că acest proiect a fost de la bun început unul contraversat, făcut în grabă pentru a fi finalizat până la alegerile locale din 2012. Totul a început cu un studiul de impact asupra mediului ce fost realizat de firma KVB Economic deţinută până nu demult de noul ministrul al muncii, Sulfina Barbu. Concluziile acelui studiu, plin de informaţii irelevante pentru zonă şi cu minimalizarea efectului impactului, erau că impactul este redus, deşi această lucrare se va realiza chiar în mijlocul Parcului Natural Lunca Mureşului!

„Consiliul Judeţean Arad şi-a făcut un obicei să lucreze în ilegalitate. La proiectul Juliţa – Mădrigeşti, este pe cale să piardă aproximativ 1,5 milioane de euro, bani europeni. Noi am avertizat de mai multe ori că derularea ilegală a investiţiei de la podul Pecica – Sânpetru German expune comunitatea arădeană la sancţiuni, pe care le vor plăti arădenii, nu clientela politică a lui Nicolae Ioţcu” a încheiat Dorel Căprar.

Read more

PDL se gândeşte exclusiv la conceperea unor reguli şi modificări de legislaţie prin care să rămână la putere, chiar dacă populaţia nu mai vrea să audă de Băsescu, Boc, Falcă, Ioţcu şi toţi ceilalţi. În mod deliberat, este cultivată confuzia, se încearcă derutarea electoratului. „Am constatat că preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, s-a întors de la întâlnirea cu Emil Boc de la Timişoara şi a expus priorităţile portocaliilor pentru perioada următoare. Dintr-o dată, aflăm că alegerile vor fi 100% comasate şi că se renunţă la reducerea numărului de parlamentari şi la modificarea Constituţiei. Să ne amintim că periodic PDL, implicit Gheorghe Seculici, strigă ca din gură de şarpe că românii vor reducerea numărului de parlamentari. Acum iese la iveală faptul că este o simplă demagogie. Pedeliştii au făcut un calcul şi au constatat că nu îi mai avantajează reducerea numărului de parlamentari. Imediat au şi uitat de referendum, de români! Reamintim că PSD a depus în Parlament un proiect legislativ prin care cere reducerea numărului de parlamentari, dacă aceasta a fost voinţa exprimată de populaţie la referendum. Ne aşteptăm că cei de la PDL să pună în sfârşit proiectul de lege în dezbatere şi să îşi spună deschis părerea. În schimb, PDL insistă pe pentru comasarea alegerilor, o găselniţă nedemocratică prin care vor să rămână cât mai mult la putere şi să se ascundă în spatele baronilor locali ai PDL. Oricât ar încerca să fugă de răspunderea guvernării catastrofale, de responsabilitatea pentru prăbuşirea nivelului de trai din România, cei de la PDL nu vor reuşi! Indiferent când şi cum se votează, cei de la PDL vor merge în opoziţie!” a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more