News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UN TANAR A FURAT BUNURI DIN VESTIARUL UNEI SALI DE SPORT

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un tânăr, bănuit de comiterea unui furt dintr-o sală de sport.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 22 ianuarie a.c., tânărul, de 20 de ani din Arad, ar fi pătruns în vestiarul neasigurat al unei săli de sport  din muncipiu, de unde ar fi sustras un telefon mobil, articole de îmbrăcăminte şi suma de 20 de lei, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.800 de lei.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more
O SOFERITA FARA PERMIS A FOST PRINSA LA VOLANUL UNEI MASINI

Poliţiştii oraşului Ineu au depistat ieri în trafic, o femeie care conducea fără a deţine permis de conducere.

Poliţiştii au depistat ieri în trafic, pe raza localităţii Bârsa, o femeie de 47 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celei în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism făăr a deţine permis de conducere.

Read more
MAI MULTE PERSOANE S-AU ALES CU DOSAR PENAL PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Poliţiştii au depistat în trafic, pe DJ 707 A, pe raza localităţii Săvârşin, un bărbat de 55 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulaţie din anul 2010.

De asemenea, au fost depistaţi în trafic conducând sub inflenţa alcoolului: pe Bulevardul Revoluţiei din municipiu, un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,89 mg./l. alcool pur în aerul expirat şi un tânăr de 20 de ani care conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat,  pe raza localităţii Ineu, un tânăr de 25 de ani în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,49 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, un bărbat de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,66 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

 

Read more
UN MINOR A FURAT O BICICLETA DIN FATA UNUI LOCAL

Poliţiştii postului de poliţie Şimand au identificat un tânăr, bănuit de furtul unei biciclete.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 30 ianuarie a.c., tânărul, de 17 de ani, din Şimand, ar fi sustras o bicicletă lăsată neasigurată în faţa unui local de pe raza aceleiaşi localităţi.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele tânărului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Read more
UN SOFER A FOST PRINS LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM NEINMATRICULAT

Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat ieri în trafic, un bărbat care conducea un autoturism neînmatriculat.

Poliţiştii au depistat ieri în trafic, pe DN69, pe raza localităţii Vinga, un bărbat, de 34 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 12 decembrie 2015.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Read more
DOI BARBATI SUNT CERCETATI PENAL PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

Poliţiştii rutieri au depistat ieri în trafic doi bărbaţi care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Poliţiştii Biroului Rutier au depistat ieri în trafic, pe Calea Radnei din municipiu, un bărbat de 45 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,02 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Un alt bărbat, de 48 de ani, din Ineu, a fost depistat în trafic, pe raza aceleiaşi localităţi, în timp ce conducea o autoutilitară radiată din circulaţie de autorităţile judiciare din Germania la data de 10 ianuarie 2013.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Read more
DOI BARBATI AU FOST PRINSI DE UN ECHIPAJ DE JANDARMI IN TIMP CE FURAU LEMNE DIN PADURE

Joi, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, un echipaj al Detașamentului Jandarmi Sebiș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a depistat două persoane care sustrăgeau lemn din pădure.

Persoanele au fost surprinse într-o pădure din apropierea localității Avram Iancu, comuna Vârfurile, în timp ce transportau, cu un tractor articulat forestier, patru bușteni din specia fag, nemarcați. Persoanele au fost identificate ca fiind doi bărbați, cu vârsta de 48 ani, din comuna Vârfurile, județul Arad.

Având în vedere că ”tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate” și ”furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național” constituie infracțiuni silvice, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.

Buștenii tăiați au fost lăsați în custodie Ocolului Silvic ”Codrii Iancului”.

Read more
UN TANAR A FURAT UN AUTOVEHICUL PE CARE L-A CONDUS SUB INFLUENTA ALCOOLULUI SI FARA PERMIS

Poliţiştii postului de Poliţie Apateu au identificat un tânăr, bănuit de furtul unui autovehicul.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 20 ianuarie a c., minorul de 16 ani, ar fi sustras o autoutilitară lăsată cu cheile în contact în dreptul unui local de pe raza localităţii Apateu, pe care ulterior ar fi condus-o pe raza aceleiaşi localităţi.

Tânărul a fost depistat în trafic de poliţişti în timp ce conducea autoutilitara sustrasă, având o alcoolemie de 0,67 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în urma verificărilor efectuate, constatându-se că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului a unui autovehicul pe drumurile publice.

Read more
DOI BARBATI SUNT CERCETATI PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, doi bărbaţi care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Poliţiştii au depistat ieri în trafic, pe raza localităţii Şepreuş, un bărbat, de 77 de ani, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 19 ianuarie a.c., iar pe DJ682, pe raza localităţii Cruceni, un tânăr, de 19 ani, care conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 9 iulie 2015.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Read more
UN TANAR A FURAT BUNURI IN VALOARE DE 30.000 DE DOLARI DINTR-UN IMOBIL

Poliţiştii Postului de Poliţie Şiria au identificat un tânăr, bănuit de comiterea unui furt de pe raza localităţii Şiria.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada 18 decembrie 2015- 9 ianuarie a.c., tânărul, de 20 de ani, din judeţul Timiş, ar fi pătruns prin efracţie într-un imobil de pe raza localităţii Şiria, de unde ar fi sustras un televizor şi mai multe articole de îmbrăcăminte iar din curtea locuinţei ar fi sustras un autoturism Cadillac Escalade, în valoare de aproximativ 30.000 de dolari.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat autoturismul sustras, abandonat pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu.

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi furt în scop de folosinţă, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului.

Read more