News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

DURERILE DE DINTI TREC CU PROPOLIS

Durerile de dinţi, greu de suportat, pot apărea în cele mai neaşteptate momente.

Până să ajungi la medicul dentist, găseşti alinare cu leacuri din natură. Află care sunt acestea din revista „Click! pentru femei“!

Uleiul de cuişoare

Durerile provocate de carii pot fi potolite cu ajutorul uleiului esenţial de cuişoare, care are proprietăţi analgezice. Înmoaie o bucată de tifon sau o dischetă demachiantă, după care aplic-o pe dintele dureros. Lasă să acţioneze jumătate de oră. În locul uleiului poţi apela şi la pulberea de cuişoare, pe care o pui într-un tifon, apoi pe dintele dureros. Mai poţi face un amestec din două linguri de pulbere de cuişoare, un pic de şofran, un vârf de cuţit de sare, la un pahar cu apă. Îţi clăteşti gura de 4-5 ori pe zi. 7 Propolisul. Unul dintre cele mai eficiente medicamente din natură, propolisul, are rezultate bune şi în tratarea durerilor dentare. Îmbibi un tampon de vată în 4-5 picături de tinctură de propolis, după care îl pui pe dintele bolnav. Are un puternic efect calmant şi antibacterian. Poţi repeta procedura de trei-patru ori pe zi.

Hreanul

Un alt leac la îndemână pentru a scăpa de durerea sâcâitoare este hreanul. Razi o bucată potrivită de rădăcină de hrean, apoi stropeşti cu alcool. Înveleşti conţinutul în tifon şi pui pe dintele care te doare.

Pătrunjelul

Frunzele de pătrunjel verde pot fi incluse în trusa medicală de urgenţă contra abceselor dentare. Zdrobeşti bine frunzele şi pui amestecul obţinut pe gingia dureroasă. După câteva minute, durerea va scădea în intensitate.

Usturoiul

Fiindcă are atât proprietăţile unui antibiotic, cât şi antibacteriene, usturoiul este ideal pentru calmarea durerii intense, provocate de o infecţie dentară. De asemenea, grăbeşte vindecarea infecţiei. Iei unul-doi căţei de usturoi, îi pisezi mărunt, pui conţinutul într-un tifon şi aplici pe zona dureroasă. Laşi să acţioneze aproximativ 10-15 minute.

Sursa: click.ro

Read more
FRUCTUL CARE POATE INLOCUI CU SUCCES

Lămâile verzi pot înlocui cu succes deodorantele, eliminând transpirația și mirosurile neplăcute, scrie site-ul Terra Femina, preluat de 7sur7.be.

Pentru a evita produsele chimice cu consecințe nefaste asupra sănătății, tot mai multe persoane preferă deodorante naturale și fără alcool. Lămâile verzi se taie în bucăți mici și se pun într-un recipient care se păstrează în frigider. Se pot utiliza și direct, tamponându-se axilele. Trebuie evitată totuși aplicarea pe piele după epilare sau ras, pentru a nu apărea senzația de arsură sau furnicături. Cu acest deodorant natural nu este indicată nici expunerea la soare.

Potrivit site-ului Green Mind Body, „acidul citric din sucul de lămâie verde ajută la reducerea transpirației și scade nivelul pH-ului din piele, ceea ce împiedică supraviețuirea bacteriilor aflate la originea mirosurilor neplăcute”.

Cei care doresc să încerce acest deodorant natural trebuie să știe că efectul este valabil doar în cazul lămâilor verzi. Celelalte citrice, cum ar fi lămâile cu coajă galbenă și grepfruturile, nu funcționează ca anti-perspirante. De altfel lămâile galbene sunt cunoscute ca un declanșator alergic, încheie 7sur7.be.

Sursa:stiripesurse.ro

Read more
ALCOOLUL TE APARA DE INFARCT

E adevărat: „alcoolul este viaţă”, după cum spunea un hit românesc. Şase păhărele pe săptămână nu te fac alcoolic, ci îţi întăresc sistemul neurocerebral şi inima. Nu o spunem noi, ci cercetătorii de la Universitatea Harvard.

Şase beri pe săptămână sunt tratament, nu viciu. Cam asta vor să spună cercetătorii de la Universitatea Harvard, care au studiat impactul alcoolului asupra organismului. Astfel s-a descoperit că, după o băută serioasă, următoarele 24 de ore sunt critice, subiecţii studiaţi fiind la un pas de infarct sau atac cerebral. Însă, la trei ore după un pahar de vin sau o halbă de bere, bătăile inimii se accelerează, tensiunea arterială se îmbunătăţeşte şi scade riscul apariţiei blocajelor la nivelul arterelor.

În plus, la consumatorii moderaţi de alcool, adică bărbaţii care beau de 6 ori pe săptămână câte un pahar de vin, 100 ml de tărie sau o halbă, două pe zi de bere riscul producerii unui infarct sau a unui atac cerebral scade cu 38%. La femei sunt suficiente 3-4 pahare pe săptămână pentru a obţine acelaşi efect benefic.

La cei care beau 9 pahare pe zi riscul bolilor cardiovasculare se dublează. Alcoolismul se instituie la persoanele care ajung să bea câte 30 de pahare pe săptămână şi au tendinţa de a depăşi porţia zilnică de 6 pahare. În cazul lor, inima începe să joace feste la doar trei ore după ce a fost produs excesul. Alcoolismul produce dezechilibre în organism şi reduce nivelul colesterolului bun HDL, care ne protejează de atacuri vasculare. La cele 23 de studii realizate de Asociaţia Americană a Inimii au participat 30.000 de voluntari. Evaluările au avut loc timp de 3-4 ani.

Sursa: click.ro

Read more
CUM SCAZI GLICEMIA CU AJUTORUL ALIMENTELOR

Există alimente care au avantajul de a aduce zahărul din sânge la concentraţia normală fără efecte adverse. Creşterea glicemiei (concentraţia de glucoză din sânge şi urină) peste 110 mg la o sută de mililitri de sânge poate duce la dezechilibre importante în organism, care produc apariţia unor afecţiuni precum diabetul zaharat. Hiperglicemia poate fi tratată cu ajutorul plantelor, legumelor și legumelor, dar şi al produselor apicole.

Merele

Au un conţinut mare de fibre alimentare, apă şi antioxidanţi, cei din urmă aflaţi mai ales în coaja merelor. Toate aceste substanţe reuşesc să pună în mişcare glucoza din sânge şi participă la eliminarea excesului de zahăr prin urină. Merele pot fi consumate şi de diabetici, datorită fructozei, zahăr natural care se eliberează treptat în sânge.

Prunele

Prunele fac parte din categoria alimentelor care scad glicemia, contribuind la previnirea diabetului zaharat. Aceasta este una din bolilele care pun cele mai mari probleme în zilele noastre.

Diabetul se caracterizează prin tulburări ale metabolismului glucozei şi variaţiile acesteia în sânge. Fibrele solubile din prune încetinesc viteza cu care produsele alimentare părăsesc stomacul şi, ca urmare, întârzie absorbţia de zahăr în fluxul sangvin. De asemenea, oferă o cantitate importantă de vitamina B.

Quinoa

Quinoa este bogată în fibre care ajută la menţinerea unei bune funcţionări a sistemului cardiovascular, reducerea riscului unor tipuri de cancer şi aduce beneficii sistemului digestiv. În plus, are şi cantităţi semnificative de magneziu, fier, calciu, potasiu şi cupru. Acest amalgam de nutrienţi oferă „dreptul” seminţelor quinoa de a intra în categoria acelor alimente care scad glicemia.

Seminţele de in

Acestea pot fi incluse printre ingredientele unui decoct dietetic. Peste patru linguriţe de seminţe adaugi alte patru de teci de fasole mărunţite şi de frunze de afin în cantităţi egale. Decoctul este pregătit un timp mai lung (trebuie să fiarbă aproximativ o oră) şi se bea înaintea meselor, de două-trei ori pe parcursul unei zile.

Portocalele

Portocalele conţin numeroşi fitonutrienţi, cum sunt flavonoizii, carotenoidele şi pectinele, care fac acest fruct să ajute la scăderea nivelul de zahăr din sânge, ajutând astfel în lupta împotriva diabetului. O portocală este formată în proporţie de 90% din apă, iar sucul de portocale hidratează şi întăreşte sistemul imunitar datorită aportului de vitamina C.

Frunzele de afin

Acestea sunt printre cele mai eficiente remedii în combaterea hiperglicemiei, datorită neomirtilinei, un compus de origine vegetală extras din frunzele de afin recoltate înaintea coacerii fructelor. Din aceste frunze, care au fost uscate şi mărunţite în prealabil, iei o lingură şi o pui într-o cană cu apă clocotită. Două-trei căni pe zi din infuzia astfel obţinută vor scădea cu siguranţă nivelul glicemiei.

Tecile de fasole

Zilnic, două-trei căni de decoct din teci de fasole îţi vor aduce glicemia la un nivel optim. Îl pregăteşti din câteva teci şi o cană cu apă pe care le fierbi timp de 20 de minute. Pentru un efect sporit ai nevoie de o mână de teci pe care le laşi să se macereze pe timpul nopţii într-un litru de apă. După aceea, fierbi compoziţia până scade la jumătate şi o bei treptat de-a lungul zilei.

Cicoarea, salvia şi urzicile

Din toate cele trei plante separate poţi obţine infuzii benefice contra hiperglicemiei. Ai nevoie de o lingură de plantă şi o cană de apă. Acestea le laşi la fiert 20 de minute, apoi bei două-trei căni zilnic.

Rădăcinile de cicoare sălbatică pot fi folosite şi în mâncăruri, dar şi sub forma unui decoct, din 750 ml de apă şi două sau trei linguri de plantă care se lasă la fiert 15 minute. Decoctul îl bei treptat de-a lungul unei zile. Are efectul de a transforma glucoza în glicogen, un zahar prelucrat la nivelul ficatului şi convertit în energie.

Frunzele de nuc

O infuzie care scade garantat glicemia este cea preparată dintr-o linguriţă de frunze de nuc la o cană de apă. Bei două căni de infuzie pe zi şi, într-o săptămână, nivelul glicemiei revine la normal.

La fel de utilă este şi tinctura din frunze de nuc cu care umpli o sticlă de un litru. Peste acestea adaugi alcool alimentar. Laşi la macerat două săptămâni, apoi iei câte patru picături de trei ori pe zi (în jumătate de pahar de apă).

Ceai de anghinare

Frunzele de anghinare au efect de reducere a nivelului de zahăr din sânge cu condiţia să fie folosite sub forma unei infuzii care se pregăteşte dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă. Ceaiul îşi manifestă beneficiile asupra sănătăţii numai în măsura în care se beau două-trei căni pe zi în cure de câte 20-30 de zile cu pauze scurte şi egale. În cazul în care se depăşesc aceste cantităţi, pot apărea efecte adverse.

Sursa: clicksanatate.ro
Read more
CEAIURI CARE TE AJUTA SA AI O TALIE DE VIESPE

Ceaiurile nu reprezintă o soluție miraculoasă pentru a slăbi, însă sunt un ajutor de nădejde dacă, pe lângă acestea, ai o dietă echilibrată și sănătoasă și faci mișcare în mod regulat.

Iată, așadar, câteva ceaiuri care ard grăsimile și te pot ajuta să scapi de burtă! Condiția: ceaiurile trebuie să fie consumate în cadrul unui regim alimentar echilibrat.

Ceaiul verde

Una dintre cele mai indicate plante pentru a slăbi, ceaiul verde accelerează metabolismul bazal, ajutând la arderea caloriilor. Virtuţile benefice sunt puse pe seama taninurilor, care împiedică asimilarea grăsimilor. De asemenea, ceaiul verde te ajută să ai abdomenul plat, întrucât catehinele conţinute de acest ceai opresc acumularea depozitelor adipoase pe burtă.

Scade apetitul şi oferă senzaţie să saţietate pentru mai multă vreme. Dacă bei ceai verde înainte de masă, vei mânca mult mai puţin, pentru că acesta taie pofta de mâncare. Efectul este imediat şi durează cel puţin două ore. Dacă bei o ceaşcă de ceai verde, după masă, senzaţia de saţietate o să dureze mult mai mult.

Pentru controlul greutăţii, consumă zilnic ceai verde obţinut dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă, lăsat la infuzat 10 minute. Se consumă 2 căni pe zi, nu mai târziu de ora 18.00.

Ceaiul de ghimbir

Este un foarte bun stimulent digestiv, amplifică arderile de grăsimi și ajută la digestia optimă a alimentelor grele. În plus, elimină toxinele din corp.
Ceaiul de anghinare

Frunzele de anghinare sunt utile dacă ai digestive lentă sau dacă suferi frecvent de balonare. Planta este bogată în acizi, săruri de potasiu și flavonoide, care au acțiune diuretică, de ajutor dacă vrei să slăbești. Poți urma o cură cu capsule de anghinare, până la obținerea rezultatelor dorite.

Ceaiul de guarana

Plantă bogată în cafeină, guarana ajută la reducerea senzaţiei de foame, are o uşoară acţiune diuretică şi previne asimilarea grăsimilor, calităţi care o recomandă în cura de slăbire. În plus, planta previne stările de oboseală care însoţesc adesea dietele.

Poţi consuma guarana sub formă de de ceai, pudră sau capsule. Având un conţinut mare de cafeină, guarana nu trebuie consumată în a doua parte a zilei.

Ceaiul din frunze de dud

Este o altă soluție pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus. Se folosesc doar frunzele de dud uscate. Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de frunze de dud la 250 de ml de apă clocotită. Se consumă după fiecare masă, iar pentru un gust și mai plăcut poate fi îndulcit cu miere.

Sursa: clicksanatate.ro

Read more
STUDIU: ALIMENTELE GRASE POT PROVOCA DEPRESIE

Un nou studiu american identifică pentru prima dată o legătură biologică între depresie și alimentele prea grase și oferă, totodată, o soluție promițătoare pentru noi tratamente, informează Le Parisien în ediția online.

Autorii cercetării, publicată în revista „Neuropharmacology”, au încercat să înțeleagă mecanismele care pot explica legătura dintre alimentele grase și comportamentele depresive. Ei au descoperit că metabolismul grăsimilor ar avea în comun același mecanism biologic ca și conexiunile neuronale din creier, care sunt deteriorate în caz de stres și depresie. De exemplu, pacienții cu tulburări metabolice cum ar fi diabetul de tip 2 sunt mai expuși riscului de depresie. Cu alte cuvinte, efectele unei diete prea bogate în grăsimi se suprapun peste efectele stresului cronic.

Echipa de cercetători a arătat că o dietă bogată în grăsimi a influențat comportamentul șobolanilor. După patru luni în care li s-a aplicat acest regim, această celebră cale organică implicată atât în metabolismul grăsimilor, cât și în plasticitatea creierului a fost perturbată și rozătoarele au prezentat semne de depresie și de anxietate.

„Adevărul este că șobolanii cărora li s-a aplicat dieta bogată în grăsimi (HFD) au consumat același număr de calorii pe zi ca și șobolanii din grupul de control. Singura diferență a fost că aceste calorii au provenit de la alimente de șase ori mai bogate în grăsimi (60% grăsime față de 10% în grupul de control)”, explică Sophie Dutheil, autoarea acestui articol prin e-mail. „Prin urmare, alimentele grase sunt cele care au indus simptome depresive și anxietate (ca și inflamația din creier și alte consecințe menționate în articol)”, comentează autoarea.

Pentru tratarea simptomelor, oamenii de știință au testat pe acești șobolani un anestezic cu proprietăți narcotice puternice, ketamina. În același mod în care acest produs poate reduce depresia și efectele stresului cronic la oameni, experiența a demonstrat că a inversat simptomele de depresie la șobolanii hrăniți cu acest regim bogat în grăsimi.

După efectuarea acestui studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că ar fi posibil, datorită ketaminei, să se reducă rapid și în mod semnificativ simptomele de depresie cronică care se pot dezvolta la pacienții cu diabet zaharat de tip 2.

Cu toate acestea, este necesar ca efectele ketaminei asupra metabolismului să facă obiectul altor cercetări. Utilizarea și dozajul pentru tratarea depresiei fac, de asemenea, obiectul unor studii clinice. Se fac cercetări și cu privire la utilitatea sa pentru a trata durerea, depresia, alcoolismul și dependența de heroină și alte opiacee, mai scrie Le Parisien.

Sursa: agerpres.ro

Read more
CONSILIUL JUDETEAN ARAD GAZDUIESTE O EXPOZITIE DE PICTURA IN ACUARELA REALIZATA DE CEI MAI MARI PICTORI AI ARADULUI, ELENA BOTAN

Începând din data de 22 decembrie 2015 şi până în data de 11 ianuarie 2016,  Consiliul Judeţean Arad este gazda unei expoziţii de pictură în acuarelă, organizată de doamna Elena Boţan, unul dintre pictorii cei mai cunoscuţi şi apreciaţi ai Aradului.

Expoziţia cuprinde aproximativ 150 de picturi în miniatură şi este organizată cu ocazia împlinirii a 40 de ani de când aceasta pictează felicitari unicat.

Pentru arădeni, este un prilej de întâlnire cu bogaţia şi frumuseţea obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou care se mai păstrează în satul românesc, înfăţişate într-un stil unic de pictoriţa Elena Boţan.  „Această expoziţie prezintă 150 de felicitări unicat. De-a lungual anilor, din fiecare serie am le-am ales pe cele mai frumoase pentru a putea prezenta publicului ceea ce se poate face, în miniatură, din acuarelă. Am folosit la felicitarea unicat diferite suporturi de hârtie, în relief şi cu o textură mai aparte şi astfel am putut să scot efectul deosebit care se poate scoate din acuarelă. Tematica generală o reprezintă căsuţele şi peisajul montan din Apuseni, foarte multe reprezintă Biserica Veche de la Râmeţ, flori şi păsări”.

Expozitia poate fi vizitata zilnic în holul mare al instituţiei.

Read more