News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURA ARAD PROPUNE O SERIE DE EVENIMENTE PENTRU ANUL 2016

Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Arad au pregătit 90 de evenimente culturale și sportive pentru arădeni în 2016. Calendarul evenimentelor care se vor desfășura pe parcursul acestui an s-a elaborat în baza direcțiilor prevăzute în Strategia Culturală a Municipiului Arad 2015-2025, precum și a indicilor de performanță aferenți activităților din anul precedent. Astfel, din bugetul de 7 milioane 900 de mii de lei se vor organiza evenimente tradiționale, îndrăgite de arădeni, precum și evenimente care au luat amploare din ce în ce mai mare în ultimii ani sau evenimente noi, care vor întregi oferta culturală a municipiului.

Printre evenimentele tradiționale cele mai frecventate de locuitorii orașului, după cum indică și sondajul referitor la practicile culturale ale arădenilor, se vor număra și anul acesta Zilele Aradului (eveniment ce va avea loc, ca de obicei, în luna august), Zilele cartierelor Aradului și Festivalul vinului (care se vor desfășura în toamna acestui an) sau Farmecul Copilăriei. Și primăvara va fi întâmpinată printr-un complex de activități cultural-artistice și sportive, asftel că pe parcursul lunii mai, în cadrul Primăverii în Arad, se vor regăsi evenimente precum Sărbătoarea vecinilor, Zilele administraţiei locale sau Ziua Familiei, dar și Festivalul berii.

Totodată, anul acesta vor continua mai multe festivaluri care au înregistrat un real succes în anii precedenți, festivaluri aflate la a doua sau a treia ediție, precum Festivalul de film documentar fARAD, Festivalul internațional de literatură „Discuția Secretă” sau Festivalul internațional de artă contemporană (toate cele 3 festivaluri fiind anul acesta la a treia ediție), dar și Festivalul internațional de teatru-circ sau Festivalul științelor umaniste (festivaluri la a doua ediție anul acesta).

De asemenea, arădenii vor putea participa începând cu 2016 la strARAD, un festival stradal care răspunde cererii arădenilor pentru evenimente desfășurate în spațiul public, evenimente față de care locuitorii orașului au o receptivitate deosebită. Spectacolele și concertele în aer liber vor fi o constantă a ofertei culturale de anul acesta.  Și Festivalul internațional de dans constituie o noutate în oferta culturală a Centrului Municipal de Cultură, festival care va avea loc în luna septembrie. O prioritate a calendarului cultural din 2016 este și revitalizarea spațiilor industriale prin artă contemporană.

Nu lipsesc din program nici acțiunile sportive, cum ar fi Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului, Triatlonul Aradului, Duatlonul verde, Maratonul Arad-Bekescsaba-Arad, Arad Elite Cup-turneu de fotbal juvenil etc. sau cele pentru profesionişti, precum Cupa Aradului la Ciclism, Cupa Aradului la înot etc. Desigur, este nelipsit din program și Raliul Aradului. Însă surpriza de anul acesta în materie de sport este faptul că Aradul va găzdui un meci din cadrul Cupei Davis, respectiv meciul dintre România și Slovenia, din primul tur al Grupei I Euro-Africane, programat în perioada 4-6 martie 2016.

Promovarea evenimentelor cultural-artistice în rândul tinerilor va continua și anul acesta cu o serie de activităţi ce vor avea loc pe tot parcursul anului la Muzeul Preparandiei. Totodată, proiectul Open Europe – din Arad în Europa cu escală în marile capitale va încuraja participarea activă a tinerilor la viața culturală a orașului, atât prin implicarea lor în organizarea evenimentelor culturale, cât și prin constituirea unui context prielnic schimburilor de experiență.

 

 

 

Read more
EUROPAfest 2016 lansează al doilea eveniment Bucharest International Jazz Competition, din 14 – 21 mai 2016

EUROPAfest lansează ediția no. 10 a Bucharest International Jazz Competition, unul dintre evenimentele de jazz cele mai apreciate, deopotrivă de public și specialiști, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa.

Perioada de aplicații e deschisă până pe 10 februarie 2016. Valoarea totală a premiilor se ridică la 7.000 Euro. Trupele și artiștii interesați găsesc regulamentul și condițiile de înscriere pe site-ul jmEvents și www.jazzcompetition.ro .

Între 14 – 21 mai 2016 jazz-ul domină scena capitalei în cadrul Bucharest International Jazz Competition. Concursul, organizat de jmEvents, se desfășoară sub umbrela Festivalului Internațional EUROPAfest 2016, un festival sinonim cu performanța, profesionalism și eleganța. Concursul promite și pentru ediția aceasta întâlniri de neuitat, emoție, concerte energice, public extaziat, atmosferă, inovație îmbinând concertele cu jam sessions, workhopuri și master-classes de jazz.

Bucharest International Jazz Competition este o adevărată explozie de culoare și energie. Totul se petrece spontan, bazându-se pe talent, inspirație și improvizație. De-a lungul celor 10 ediții, acesta a căpătat reputația de cel mai puternic concurs internațional de jazz din regiune, prezentând proiecte bine definite, cu viziune, cu teme inedite, din marile centre de jazz ale lumii.

Din SUA și până în Asia cei mai buni jazz-iști ai noii generații vor sosi la București pentru concerte spectaculoase. Cu un construct atractiv, evenimentul are priză la public: există emoții, mize mari, competiție, entuziasm și multe aplauze din partea spectatorilor. Câștigătorul este desemnat de un juriu format din artiști și profesori, personalități ale lumii de jazz internaționale.

Ediția 2016 a fost lansată. Sub sloganul „100% jazz and more” evenimentul promite seri pline de creativitate și libertate de expresie, atât pentru iubitorii genului, cât și pentru cei care doresc să-i descopere savoarea.

Read more