News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mişcarea Arădeană a replicat astăzi ca urmare a unui articol apărut într-un cotidian arădean, pe marginea problemei „toaletării” la care sunt supuşi arborii ornamentali din municipiu. Reprezentanţii Mişcării Arădene au fost deranjaţi de afirmaţiile lui Cristian Bedo, inginer horticol în cadrul societăţii Universul Verde – cea care a realizat acţiunea de „toaletare”.
„Am citit cu surprindere atacurile domnului Cristian Bedo, inginer horticol în cadrul societăţii Universul Verde, la adresa organizaţiei noastre, drept pentru care Mişcarea Arădeană înţelege să facă următoarele precizări:
Mişcarea Arădeană este o organizaţie neguvernamentală, nepolitică, care are ca scop principal protejarea valorilor Aradului. Organizaţia noastră are numeroase luări de poziţie pe orice probleme care vizează comunitatea locală şi care din punctul nostru de vedere fie constituie abuzuri, fie produc efecte negative asupra calităţii vieţii în oraşul nostru.
Pe fondul problemei în dispută, demersul nostru se constituie ca valabil pe art.14, alin.5 din Legea nr.313/2009, în care se arată că: „Se interzice, în ceea ce priveşte arborii ornamentali (tei, salcâm, castan, arţar, mesteacan, stejar) plantaţi pe spaţiile verzi din domeniul public, precum şi al celor plantaţi în aliniamente în lungul bulevardelor şi străzilor, pe terenurile din zonele urbane şi rurale, intervenţia cu tăieri în coroana acestora, cu excepţia lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranţa traficului pietonal şi rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum şi a celor de pe traseul reţelelor aeriene.” Pe baza acestei Legi şi cea a accesului la informaţii publice am solicitat municipalităţii punerea la dispoziţie a tuturor documentelor care au stat la baza demarării acţiunii de „toaletare”.
Considerăm un caz unic în România ca o societate comercială, plătită din bani publici (şi care mai mult, din informaţiile pe care le deţinem până în prezent, câştigă majoritatea licitaţiilor publice aferente lucrărilor de îngrijire a spaţiilor verzi din Municipiul Arad) să intervină cu acuze de intervenţii sau jocuri politice în disputa între o organizaţie neguvernamentală şi administraţia publică
Nu putem lua în considerare, ca opinie de expert în probleme de horticultură, o poziţie publică a acestei companii care este parte interesată în acest subiect, fiind beneficiarul fondurilor alocate acestor acţiuni de toaletare a arborilor. Factura din bani publici este cu atât mai mare cu cât se taie mai mult. Adevăraţii experți în horticultură nu aduc acuze politice reprezentanţilor unei organizaţii neguvernamentale.
În concluzie, considerăm că acest subiect are implicaţii mai mari decât cele pe care le estimam la începutul luării noastre de poziţie, fapt pentru care vom face demersurile necesare pentru a afla care este natura relaţiilor între societatea Universul Verde şi reprezentanţii administraţiei locale a Muncipiului Arad, respectiv vom solicita public informaţii despre contractele pe care această societate le are în derulare cu Primăria Arad”, se arată în comunicatul de presă al Mişcării Arădene.

Read more