News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Florin Farcașiu: „Continuăm dezvoltarea comunei Tîrnova!”

Primarul comunei Tîrnova a prezentat o parte dintre realizările sale administrative la un an de la alegerile locale:

„Sunt un om de cuvânt și ceea ce le-am promis locuitorilor din Tîrnova că voi face, m-am străduit să împlinesc. În decursul unui an am reușit, împreună cu echipa mea să realizăm înființarea unui punct sanitar cu personal calificat în satul Dud, am finalizat drumul Tîrnova – Agrișu Mare (DC 67) prin programul PNDL, am asfaltat șase km de străzi în toate satele aparținătoare comunei, am ridicat Capela mortuară din cimitirul localității Tîrnova, am organizat prima ediție a sărbătorii comunei “La poalele Highișului “  care a fost un real succes, fiind foarte așteptat de către cetățeni, am construit două poduri strategice în localitățile Tîrnova și Arăneag și am renovat școala din  comună.

            Avem depuse o serie de proiecte, unele pe PNDL, pe AFIR, POR, GAL și pe CNI. Pe Programul Național de Dezvoltare Locală ne dorim să realizăm 28 km rețea de apă în satele Agrișu Mare, Arăneag, Drauț, 8 km de străzi asfaltate în localitățile Tîrnova și Chier, reabilitarea iluminatului public în toată comuna și extinderea sediului primăriei.

Pe CNI am depus un proiect pentru reabilitarea căminului cultural din Târnova și pe AFIR am depus proiectul pentru reabilitarea căminului din satul Agrișu Mare. Prin programul GAL ne dorim achiziționarea unui buldoexcavator. Iar pe POR ne dorim reabilitarea școlilor din satele Dud, Chier și Drauț.

Mai avem multe de îmbunătățit în comunitatea noastră, însă cu implicarea Consiliului Județean, a echipei locale și a oamenilor din zonă sunt convins că vom reuși tot ceea ce ne propunem” a declarat primarul localității Tîrnova, Florin Farcașiu.

Read more

pistru

Deputatul Eusebiu Pistru, în al cărui colegiu este Comuna Tîrnova, a anunţat convocarea de către consilierii PDL Tîrnova a unei şedinţe extraordinare, pentru vineri, ora 11,00. Pe ordinea de zi sunt două puncte, privind aprobarea celor două masterplanuri, pentru colectarea deşeurilor, respectiv pentru reţeaua de apă-canal.

„După ce Curtea de Apel Timişoara a admis recursul împotriva dizolvării Consiliului Local, în cadrul unei conferinţe de presă mi-am exprimat speranţa că primarul Florin Farcaşiu va înţelege să nu mai acţioneze împotriva cetăţenilor comunei şi ai judeţului, blocând cele două master planuri, am constatat că acesta nu şi-a schimbat cu nimic atitudinea. În loc să convoace de urgenţă şedinţa Consiliului Local pentru a aproba masterlanurile, îşi vede mai departe de încăpăţânarea lui, cu riscul de a produce grave prejudicii cetăţenilor, prin pierderea finaţării pentru proiecte. Consilierii PDL i-au cerut să convoace şedinţa, dar văzând că acesta refuză, au decis să ia taurul de coarne şi să o convoace ei. ”, a declarat Pistru. Totodată, spune deputatul „se dovedeşte că primarul Farcaşiu s-a rupt total de cetăţeni şi ar trebui să demisioneze din funcţie cât mai urgent. Nu mă amestec în treburile Consiliului Local Tîrnova, dar, după părerea mea, ar trebi să studieze necesitatea organizării unui referendum local pentru destituirea acestuia”.

Read more

farcasiu florin

În jurul „cazului Farcaşiu”, primarul comunei Târnova, s-a lăsat o tăcere suspectă. „Raportul Corpului de Control al Primului Ministru a relevat 24 posibile fapte de natură penală, de la abuz în serviciu contra intereselor publice până la fals în înscrisuri. Raportul, deşi are doar caracter de informare, a fost transmis mai multor instituţii, inclusiv Prefecturii, Primăriei Târnova, Curţii de Conturi, ANAF şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până acum, niciuna dintre instituţii nu s-a sesizat în mod oficial”, a afirmat Ioan Baciş, preşedintele PDL Târnova.

Raportul Corpului de Control al primului ministru dovedeşte că neregulile sesizate de-a lungul timpului au fost şi sunt reale. „În sfârşit, cetăţenii Târnovei vor înţelege de ce am cerut, la începutul anului, clarificări cu privire la situaţia patrimonială a comunei. Acest raport dovedeşte că noi, consilierii PDL din Târnova, am fost şi suntem de bună credinţă faţă de cetăţeni, iar primarul a comis încă un abuz atunci când a încercat să dizolve Consiliul Local”, a declarat consilierul local Emilia Ignişca.

Read more

pistru

Deputatul Eusebiu Pistru doreşte o informare corectă a cetăţenilor comunei Târnova şi a tuturor arădenilor şi îl somează pe primarul comunei, Florin Farcaşiu, să prezinte situaţia reală a disputei din interiorul Consiliului Local. De fapt, primarul Farcaşiu este cel care blochează bunul mers al administraţiei din Târnova.
„Primarul Farcaşiu pozează în victimă, dar el e cel vinovat de situaţia din Târnova. De fapt, Florin Farcaşiu se comportă în comună ca pe moşia proprie, consideră Târnova ca pe o proprietatea lui. Destul de grav este că senatorul Ioan Cristina îl «acoperă» pe primar şi îl susţine. Sau Cristina nu ştie adevărul şi s-a trezit vorbind, sau ştie realitatea şi atunci are anumite interese să-l apere pe Farcaşiu”, a declarat Eusebiu
Deputatul Eusebiu Pistru îi acuză pe primarul Farcaşiu şi pe ocrotitorul acestuia, senatorul Ioan Cristina că deformează adevărul, prezentând doar aspectele care le convin şi aruncând cu acuze nefondate la adresa consilierilor PDL: „Cum să nu vrem să dăm salariile dascălilor când unul dintre consilierii noştri e dascăl, chiar cel mai în vârstă învăţător din comună? Dimpotrivă, chiar am vrut ca blocajul impus de Farcaşiu să nu afecteze salariile şi alte indemnizaţii sociale. Farcaşiu instigă oamenii, susţinut de senatorul Ioan Cristina, dar nu le spune adevărul. În plus, senatorul Cristina şi primarul Farcaşiu se laudă că ei au deblocat situaţia de la Târnova, intervenind la Prefectul Aradului. Nu este adevărat! La Prefectură au fost prezenţi inclusiv 4 consilieri locali PDL şi viceprimarul comunei, care este membru PSD. Aceştia au deblocat salariile, nu Farcaşiu, nici Cristina!”, a mai afirmat Eusebiu Pistru.
La rândul său, Ioan Baciş, preşedintele PDL Târnova, aduce clarificări asupra situaţiei existente în comună. „De când este dumnealui primar sunt probleme şi suspiciuni cu bugetul şi cu patrimoniul comunei. Este neadevărat faptul că votarea bugetului local este blocată pentru a nu se plăti salariile. Cetăţenii comunei vor să ştie ce se întâmplă cu banii lor, cu bunurile comunei, pentru că domnul primar s-a dovedit şi în anii trecuţi «mână largă», risipind fondurile comunei”, a declarat Ioan Baciş, preşedintele PDL Târnova.
Consilierii PDL din Târnova îl acuză pe primarul Farcaşiu că nu a prezentat nici până astăzi un bilanţ al înstrăinării unor bunuri ale comunei. „Încă din 7 februarie, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, i-am cerut primarului să prezinte consilierilor documentaţia privind executarea silită a unor bunuri ale comunei. Nici până astăzi nu am primit aceste documente, dumnealui motivând, de aproape trei luni, că este în concediu şi că le va prezenta când revine la muncă. De fapt, dispreţul primarului se vede şi din faptul că nu recunoaşte validarea viceprimarului, nici a unuia dintre consilierii PDL, care a intrat în locul meu în Consiliul Local”, a completat Ioan Baciş.
De asemenea, consilierii locali consideră că primarul din Târnova se foloseşte de o strategie pentru a evita votul din Consiliul Local, atunci când doreşte să înstrăineze un imobil sau un teren. „Şmecheria e simplă. Primăria contractează unele lucrări, nu le plăteşte şi se ajunge în instanţă. Acolo, Primăria pierde, se ajunge la executare silită şi se oferă drept despăgubire un bun patrimonial, în schimbul stingerii datoriei. Dacă s-ar merge pe calea normală, atunci orice bun de patrimoniu ar trebui să fie înstrăinat doar cu acordul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor. Astfel se evită votul Consiliului, iar comuna Târnova e, de la an la an mai săracă. Aceste documente le-am cerut primarului, ca să vedem cu cât a fost păgubită comuna, pentru că după calculele noastre e vorba de circa 5 milioane de euro”, a completat Ioan Baciş.

Read more

La Palatului Cultural a avut loc sâmbătă Conferinţa Judeţeană a UNPR Arad, la care au participat aproximativ 150 de membri ai partidului.
Conducerea centrală a fost reprezentată de deputaţii Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al UNPR, şi Ioan Tăbugan, acesta din urmă dând citire mesajului adresat participanţilor de preşedintele executiv al partidului, Gabriel Oprea.
În urma votului exprimat de către delegaţii veniţi din întregul judeţ, preşedinte al Biroului Politic Permanent Judeţean, din care fac parte nouă persoane, a fost ales Gheorghe Tănase, cel care a asigurat şi până acum conducerea organizaţiei, cu titlu de interimat însă. În funcţia de prim-vicepreşedinte a fost desemnat Ioan Flonta.
Din partea „adversarilor” politici au fost prezenţi în sală, adresând mesaje de salut, deputaţii Adrian Niţu, preşedinte al Organizaţiei municipale PDL Arad, şi Andras Kiraly, preşedintele al UDMR Arad. A participat, de asemenea, Florin Farcaşiu, vicepreşedinte al PNL Arad, lucru care nu a fost pe placul unor colegi de-ai săi liberali.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com

Read more