News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Cea mai buna luna pentru fondurile de investitii care s-au orientat spre piata valutara

Fondurile de investiții care s-au orientat catre piata valutara au avut cea mai bună lună din ultimii ani
Ianuarie a fost o lună câștigătoare pentru Fonduri, în special pentru cele care utilizează Algoritmi

Piețele valutare încep să le ofere fondurile de investiții recompense pentru banii lor. Datorită aprecierii masive a dolarului și prăbușirii monedei europene, fondurile care s-au orientat pe valute au înregistrat în Ianuarie cea mai bună lună din ultimii ani.

Datele oferite de Hedge Fund Research Inc, ce compilează performanța generală a fondurilor de investiții, arată că acestea au înregistrat cel mai bun început de an de după 2008. În același timp, Barclay Hedge, o altă firmă de cercetare, a anunțat că investitorii instituționali care utilizează algoritmi programați pentru a urmări trendurile din piețe, au avut cea mai bună lună din ultimii 10 ani.

Fondurile cercetate de Barclay Hedge, cu aproape 20 miliarde în active, au depășit profiturile medii luna trecută, anunță aceștia. Cele care au tranzacționat valute au obținut un randament mediu de 3.4% în Ianuarie. Fondurile care au cumpărat sau vândut acțiuni au înregistrat o profitabilitate de 0.55%, în timp ce firmele care s-au orientat pe activele piețelor emergente au pierdut 0.9%, conform Barclay Hedge.

Puse cap la cap, datele arată o recompensă mult așteptată de fondurile de investiții în piața valutară, care s-au chinuit să obțină randamente consistente anul trecut, în special datorită volatilității reduse din prima parte a anului.

Piața valutară a frustrat mulți investitori după criza financiară din 2008, când marile bănci de investiții au lansat programe de stimulare pentru a readuce la viață economiile globale. Cu politici monetare într-o singură direcție și implicit evoluții laterale, piețele valutare au creat dificultăți traderilor și mai puține oportunități.

Situația s-a schimbat anul trecut, când Rezerva Federală a semnalat majorarea dobânzilor în 2015 pe fondul revenirii economiei americane. În timp ce FED urmărește întărirea politicii monetare, multe bănci centrale din Europa și Asia au redus dobânzile pentru a stimula creșterea economică. Divergența politicilor monetare a făcut ca investitorii să abandoneze alte active, în special ale economiilor care stagnează, orientându-se pe dolar (simbol USD în platformă), ce a oferit multe oportunități în piața valutară.

Fondurile care au obținut cele mai impresionante rezultate au utilizat algoritmi programați să urmărească trendurile și să plaseze automat tranzacții pe perechile valutare. Această strategie funcționează cel mai bine atunci când perechile valutare foarte lichide se mișcă într-o direcție pentru o perioadă mai lungă – situație mai rară în ultimii ani până la aprecierea dolarului, oferind adevărate oportunități investitorilor.

Oamenii se focusează acum pe piața valutară mai mult decât au făcut-o vreodată. În general, trendurile din piața valutară sunt mai stabile și mai consistente decât cele ale acțiunilor, pentru că fundamentele unei economii se schimbă mai greu decât fundamentele unei companii. Acum însă, divergențele între politicile monetare ale marilor bănci centrale au cauzat trenduri clare și consistente. Euro a pierdut aproximativ 25% în ultimele luni față de Dolar (simbol EurUsd în platforma MetaTrader 4), Dolarul a câștigat 60% față de Yen în ultimii 3 ani (simbol UsdJpy în platforma MetaTrader 4), acestea fiind doar două:

Fondurile care au performat bine în acest an au plasat niște pariuri ‘short’ pe deprecierea valutelor suport ale economiilor cu probleme în defavoarea Dolarului American.

Printre marile oportunități ale acestui au fost deprecierea euro cu 6.3% față de dolar pe fondul programului masiv de stimulare lansat, dar și ieftinirea mărfurilor ce a lovit valutele țărilor exportatoare, dolarul australian (simbol AUD) pierzând aproape 6%, iar cel canadian (simbol CAD) peste 8% față de cel american.

Conform Barclay Hedge, strategiile mai agresive ale fondurilor din SUA (Boston-based P/E Investments) au adus câștiguri de 8.7% în Ianuarie, iar celor din Londra (Millennium global Investment Ltd) de 7.2%, cele mai consistente din ultimii 10 ani.

Multe firme de succes au suferit însă și pierderi pe francul elvețian (simbol CHF). Banca Națională a Elveției nu a mai apărat pragul 1.2 franci pentru un euro, ce a generat o volatilitate fără precedent în piața valutară și implicit pierderi pentru cei expuși.

Imediat după decizia SNB, multe fonduri au inițiat poziții de vânzare a francului, pariind că apreciarea de 40% în câteva minute va fi corectată. În cele din urmă francul a dat înapoi și a încheiat luna Ianuarie cu 8% avans.

Volatilitatea zilnică a cursurilor de schimb a crescut cu 71% în Ianuarie, de la 8% în Decembrie. Totuși, rămâne mult inferioară altor clase de active, precum acțiunile sau mărfurile, însă tranzacționarea în marjă permite reglarea și ajustarea impactului asupra investiției, câștigurile și pierderile fiind amplificate prin intermediul levierului.

Trendurile puternice și fundamentele solide s-au aliniat în favoarea dolarului. Pentru cei care au reușit să evite francul elvețian, Ianuarie a fost cea mai bună lună din ultimii ani. Cu toate că perspectivele par în continuare favorabile monedei americane, există și anumite semne de întrebare.

Un aspect care ar trebui să-i pună în gardă pe jucători este acela că toți sunt implicați în aceleași poziții. Poate că euro și yenul vor mai pierde teren în fața dolarului, dar se recomandă mai multă precauție și o marcare mai rapidă a profiturilor.

Dintr-o perspectivă fundamentală, aprecierea dolarului înca are sens. Întrebarea este cât de departe mai poate ajunge? (forexedu.ro)

Read more